George Mihăiţă s-a născut cu iubirea de teatru, pentru că nu poţi numi altfel înclinația sa spre această profesie atât de aparte. Încă din clasele primare, nu stătea locului. Avea un alt fel de a se mișca, de a vorbi, de a privi. Au sesizat-o profesorii și ei au fost primii care l-au îndrumat să dea la Teatru. De fiecare dată te simți ca un adolescent când te întâlnești cu George Mihăiţă. Întregul fenomen “Salut!” a reprezentat o muncă titanică, pentru care poți rosti cu drag şi admiraţie “Jos Pălăria, George Mihăiţă!” Puternic, curajos, crezând în puterea prieteniei, a iubirii, altruistul George Mihăiţă a reuşit să exercite o fascinaţie aproape magică asupra celor care vin la Teatrul de Comedie, care este datorită lui un spaţiu vrăjit ce le dă actorilor şi regizorilor de aici puterea de a exista. A fost alături de Teatrul Radiofonic mereu, de fiecare dată când a avut răgaz și mai ales pentru că este un loc pe care îl iubește. George Mihăiţă își sărbătorește ziua de naștere, iar Radio Fiction Desk îi urează La mulţi ani!

“Cum aş vrea să rămân în memoria generaţiilor care vor veni? Măcar ca Dinică, aici în faţa teatrului. Aş vrea să se ştie că a fost odată un director care nu că a ţinut la ei, i-a iubit, la mine pleacă de la revista pe care am iniţiat-o şi tot ce a însemnat fenomenul Salut. Adolescenţii au crescut, au ajuns studenţi, au ajuns iată tineri actori şi tineri regizori şi a fost o datorie a mea morală să mă ocup de ei, de creşterea lor şi să putem lăsa ceva în urmă. Că dacă nu lăsăm, e degeaba. Dacă nu cultivăm viitorul nu vom avea viitor în teatru. Am avut şi şansa să pot să câştig atât material, cât şi spiritual, să câştig încredere, să ofer speranţe celor din jur. Cel mai mult când oferi, oferi copiilor tăi. O stare bună, o stare spirituală, materială, mă gândesc să le fie bine. Mă gândesc la ei prin tot ceea ce fac eu vizavi de ei, prin dialogurile pe care le am, prin mângâierile pe care le am cu ei să le fie bine şi să aibă şi ei norocul pe care l-am avut eu în viaţă. Să poată la rândul lor să ofere ce le ofer eu. Prieteniile pe care le-am avut au fost prietenii binecuvântate. Am văzut, constat acum că de-a lungul vieţii mele nu am cunoscut nefericirea, nici chiar atunci când ea a existat. Am trecut peste ea aproape cu o credinţă ieşită din comun, cu lacrimi, tot de la Dumnezeu venite. Cred că mi s-a dat forţa de a oferi celor din jurul meu prietenie, de a oferi căldură sufletească şi mă bucur că între toţi cei pe care i-am avut şi îi am în jurul meu nu există între răutăţi, există binele. Binele, binele, binele…”, ne-a povestit George Mihăiță.