|
Mesaje la aniversare
|
||||||
REMEMBER
Teatrul radiofonic are aproape aceeasi vechime cu Radioul românesc.
La mai putin de patru luni de la inaugurarea postului public de radio
(1 noiembrie 1928), în 18 februarie 1929 se transmitea prima piesa
de teatru la microfon, Ce stia satul de V. Al. Jean, avându-i
în rolurile principale pe Maria Filotti si Romald Bulfinski de
la Teatrul National din Bucuresti. Anuntând-o, revista "Radiofonia"
mentioneaza fara echivoc: "În Broadcastingul
românesc productiunea aceasta trebuie subliniata fiind prima încercare
de a da teatru în studio." Revista publica si fotografia
lui V. Al. Jean, cu legenda: "autorul primului teatru radiofonic".
Comedia lui V. Al. Jean (I. Valjan, pseudonimele lui Ion Alexandru Vasilescu,
16 decembrie 1881, Turnu Magurele - 28 aprilie 1960, Bucuresti) se montase
în 1912 la Nationalul bucurestean, jucându-se cu mare succes.
Între 1 iunie 1923 si 1 iunie 1924 autorul fusese director al
Teatrului National din Bucuresti. Valjan, care se considera ucenicul
lui Caragiale, era un autor cu mare audienta la public, excelând
în piesa într-un act. Lovinescu îl gratula cu calificativul
"umoristul nostru cel mai bun, cu o nota de fineta de observatie".
Alegerea repertoriala era, în context, inspirata, piesa având
reale virtuti radiofonice prin intriga deloc complicata si verva dialogului.
În privinta teatrului la microfon, Radio România nu era
în întârziere fata de Occident. Radio Paris transmitea
primele spectacole de teatru radiofonic în aceeasi perioada, în
iarna 1928 - 1929, fapt mentionat de revista "Radio".
Se punea desigur, înca de la început, problema specificului
teatrului cu unica dimensiune: repertoriu, adaptare radiofonica a pieselor
scrise pentru "teatrul de scândura", aparitia
autorilor care sa scrie special pentru teatrul radiofonic, regizori
specializati, actori cu voci radiogenice, dinamica si culoarea vocilor,
posibilitatea de a realiza, cu mijloacele vremii, decorul sonor, nu
în ultimul rând lipsa unui studio dotat pentru teatrul radiofonic.
În iunie 1929, la o sedinta a Comitetului programelor radiofonice,
Tudor Vianu afirma transant ca "teatrul radiofonic trebuie
sa devina un adevarat Teatru National." Se avea în
vedere în primul rând audienta emisiunilor de teatru la
microfon, dar si trasaturile subsumate notiunii de teatru national,
pe care scena undelor le poate satisface întru totul, de la exigentele
repertoriale la distributii ideale, reunind cei mai valorosi actori
ai momentului. Titulatura oficiala de Teatru National Radiofonic avea
sa fie însa conferita mult mai târziu, la 1 noiembrie 1996.)
Pâna la introducerea benzii de magnetofon (1948), teatrul radiofonic
se difuza în direct. În deceniile al patrulea si al cincilea,
unele spectacole se înregistrau pe discuri, în acelasi timp
cu transmiterea lor în direct, fapt uzual si pentru alte emisiuni,
mai ales culturale (conferinte, interviuri etc.), pe care sefii programelor
le considerau importante. Din pacate, discurile cu teatru radiofonic,
din aceasta perioada, nu s-au pastrat decât, poate, în foarte
mica masura în arhive sau la colectionari. Cele doua decenii,
1929 - 1948, constituie o lunga istorie de reusite atât în
privinta îmbogatirii repertoriului, a calitatii radiofonice a
interpretarii si a regiei (un loc de frunte revenindu-i lui Victor Ion
Popa), dar si de perioade aproape dramatice pentru continuitatea emisiunilor
de teatru radiofonic. În paralel cu piesele difuzate din studio,
se transmiteau în direct spectacole de pe scenele teatrelor.
Dintre primele înregistrari pe banda magnetica (1948 - 1951, perioada
în care se difuzau atât piese în direct cât
si înregistrate), a ramas un numar infim.
Cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic înregistrat pe banda,
care se pastreaza în Fonoteca Radioului, dateaza din 1951: Hagi
Tudose de Delavrancea, cu Nicolae Baltateanu în rolul titular,
în regia lui Ion Sahighian (data difuzarii în premiera:
25 martie 1951). El este urmat (ma refer la înregistrarile conservate)
de "momentul Caragiale" de la sfârsitul
anului 1951 si începutul celui urmator, cu ocazia centenarului
scriitorului, înregistrarile antologice în regia lui Sica
Alexandrescu: D'ale carnavalului cu Niky Atanasiu, Al. Ionescu-Ghibericon,
Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Carmen Stanescu,
Cella Dima, Horia Serbanescu (28 decembrie 1951), O noapte furtunoasa
(în distributie: Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Niky Atanasiu,
Ion Ciprian, Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timica, Victoria Mierlescu,
20 ianuarie 1952), Conu Leonida fata cu reactiunea, cu G. Timica si
Sonia Cluceru (25 ianuarie 1952), O scrisoare pierduta (în distributie:
Niky Atanasiu, Radu Beligan, Al. Giugaru, Ion Fintesteanu, Grigore Vasiliu-Birlic,
Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Elvira Godeanu, Horia
Serbanescu (30 ianuarie 1952).
Costin Tuchila
