Teatrul reprezintă pentru mulți dintre noi locul în care timpul se opreşte, scena este fără limite, iar culoarea jocului actorilor se întrece în nuanţe. A scrie despre Emilia Popescu înseamnă în primul rând a spune cât de cât ceva despre generozitate, despre căldură și disponibilitate sufletească, despre un farmec inegalabil și despre capacitatea de a fi mereu de partea adevărului și a valorii. Timbrul inconfundabil al vocii, știința de a compune rolurile în amănunt, acesta din urmă fiind cu atât mai semnificativ, posesoare a unei inteligențe cu totul aparte, Emilia Popescu te îmbogățește de fiecare dată când mergi la teatru și o vezi pe scenă.

Are o calitate pe care ți-e imposibil să nu o remarci, seriozitatea. Emilia Popescu crede că atunci când un rol nu poate pune în valoare maximă capacitatea artistică în momentul respectiv a unui actor, el trebuie refuzat. Amintiri din cei peste 20 de ani petrecuți pe scena teatrului au fost adunate cu grijă între coperțile unei cărți de către Smaranda Jelescu, și poartă un titlu mai mult decât edificator „Emilia, încotro“. De la debutul său și pânăastăzi, Emilia Popescu l-a simțit mereu pe Dumnezeu lângă ea prin oamenii pe care i-a întâlnit, unii devenindu-i prieteni pentru totdeauna, respectiv Ștefan Bănică Jr, alături de care joacă în „Cui i-e frică de Virginia Woolf“ la Teatrul de Comedie. Acasă e locul unde Emilia Popescu se încarcă, de unde își ia hrana sufletească.

„Teatrul întotdeauna a fost un refugiu, un loc unde ne putem regăsi, medita, bucura. Așa va fi întotdeauna. Râsul vindecă, umorul trezește, tragedia purifică. Am pierdut mulți oameni atât de valoroși, atât de dragi sufletului nostru, ne simțim mai singuri și mai triști. Trebuie să muncim în continuare și să ducă fiecare dintre noi, artiștii, mai departe ceea ce a început. Oamenii au nevoie de teatru. Oamenii vin la teatru. Una dintre cele mai prețioase amintiri va rămâne pentru mine o seară din ianuarie, când, pe o vreme cumplită, sala a fost plină la spectacolul «Cui i-e frică de Virginia Woolf». Le mulțumesc. M-am simțit utilă, importantă, iubită. Întotdeauna am iubit publicul și am primit toată dragostea lui. N-am păcălit niciodată, am emoții întotdeauna și cred că altfel nu se poate. Atâta vreme cât oamenii vin la teatru noi vom trăi. Publicul ne obligă, rolurile pe care le-am făcut în teatru sau toate aparițiile noastre ne obligă să fim tot timpul în formă și inspirați!”

Emilia Popescu şi-a păstrat spiritul tânăr fiind aproape de noile generaţii de actori. Teatrul Radiofonic rămâne şi pentru ea o mare iubirie.