Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

DOMNIE, CULTURĂ, SFINȚENIE „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie”

Luni, 22 Ianuarie 2024 , ora 14.01
 

Teatrul Național Radiofonic în parteneriat cu Asociația Copil Dorit – Liceul „Nicolae Steinhardt” organizează marți, 23 ianuarie, de la ora 10:00 în studioul T8 „Alfred Alessandrescu” al Radio România (intrarea prin str. General Berthelot nr. 60-64), audiția cu public a spectacolului radiofonic: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie – scenariul și regia artistică: Mihai Lungeanu. Interpretează Marcel Iureș și Dan Aștilean. Regia de montaj: Bogdan Golovei. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală și regia muzicală: Cristian Matei. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Redactor și coordonator de proiect: Irina Soare

Teatrul Național Radiofonic vă invită la un eveniment deosebit, semnificativ atât pentru impactul său cultural, cât și pentru actualitatea sa educativă. În fața unui viitor incert și agresiv, prezentul se apără cel mai bine prin recursul la valorile trecutului, validate de memoria colectivă. Audiția cu public a spectacolului radiofonic Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie, organizată de Asociația Copil Dorit – Liceul „Nicolae Steinhardt” (în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București), este gândită, prin subtitlul care o însoțește („DOMNIE, CULTURĂ, SFINȚENIE”), ca un semn al prezentului menit să repună pe harta preocupărilor noastre cotidiene recursul la rădăcinile de istorie, cultură și credință prin care s-au construit valorile care ne cuprind și ne definesc. Tuturor ne revine responsabilitatea de a oferi generațiilor care urmează o lumină cuprinzătoare și un înțeles profund asupra rosturilor care susțin temeinicia și trăinicia parcursului nostru istoric. Prezența invitaților speciali, dintre care îi vom aminti pe actorul Marcel Iureș sau pe Sabin Preda, lector universitar doctor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București, atestă o lăudabilă atitudine de apreciere și susținere a efortului comun de formare spirituală și dezvoltare culturală cu care oferim celor care ne ascultă argumentele necesare unei gândiri libere și demne.

La finalul audiției, Grupul psaltic „Sfânta Ana”, format din elevi ai Liceului „Nicolae Steinhardt”, dirijor prof. Anamaria Maranda, va susține un microrecital în cadrul căruia va interpreta o parte din Paraclisul Sfântului Voievod Neagoe Basararab.

Mihai Lungeanu
Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro