Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Mitică Popescu, la aniversare – vedeta spectacolelor de teatru radiofonic la Radio România Actualități

Luni, 5 Decembrie 2022 , ora 16.05
 
Foto: mnlr.ro

În semn de omagiu adus actorului Mitică Popescu, care, la început de decembrie, își aniversează ziua de naștere, Teatrul Național Radiofonic îi dedică repertoriul perioadei 5-8 decembrie, la Radio România Actualități.

Vă invităm să îl reascultați pe marele actor în spectacolele radiofonice: Legenda lui Moș Nicolae”, scenariu de Maria Ioana Vasiloiu, regia artistică Vasile Manta, „Baladă pentru nouă cerbi”, o tulburătoare dramă poetică semnată de scriitorul Dumitru Radu Popescu, în care îi veți putea reasculta și pe: Mircea Albulescu, Valentin Uritescu, Mihai Mălaimare și Tatiana Iekel, montare semnată de regizorul Titel Constantinescu, Terasa” de Constantin Abăluță, un veritabil recital actoricesc în care Mitică Popescu evoluează alături de Mircea Diaconu sub bagheta lui Leonard Popovici.
Spectacolul Căsătoria” de Gogol (realizat în anul 2006 de maestrul Dan Puican, cu o distribuție de excepție: Horațiu Mălăele, Virgil Ogășanu, Tamara Buciuceanu, Andreea Bibiri, Valentin Teodosiu, Valentin Uritescu, Radu Panamarenco, Ruxandra Sireteanu și Mitică Popescu) va încheia repertoriul dedicat marelui actor la Teatrul Național Radiofonic.


Montările se vor difuza la Radio România Actualități, de la ora 23:05.

Actor de teatru, film, televiziune și Radio, Mitică Popescu are o impresionantă carieră radiofonică. Vocea sa caldă, amplă, expresivă, cu un timbru inconfundabil, autenticitatea și sinceritatea interpretării au impresionat generații de regizori ai teatrului radiofonic, care l-au invitat pe Mitică Popescu să colaboreze la realizarea unor spectacole de colecție, adevărate bijuterii din Fonoteca de Aur, dintre care amintim câteva titluri: „Dictatorul” de Alexandru Kirițescu (adaptare radiofonică de Doina Papp, regia artistică Dan Puican, 1999), „Aelita” sau „Declinul lui Marte” de Aleksi Nikolayevich Tolstoi (dramatizare radiofonică de Camelia Stănescu, regia artistică Cristian Munteanu, 1992), „Arden din Fevershaw” (regia artistică Cristian Munteanu, 1992), „Ketty se mărită” de Michael Sayers (regia artistică Dan Puican, 1987), „Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee (dramatizare radiofonică de Josetta Dan, regia artistică Dan Puican, 1984), „Coloana nesfârșită” de Mircea Eliade (regia artistică Titel Constantinescu, 1981), „Cheia succesului” sau „Titanic vals” de Tudor Mușatescu (musical de Edmond Deda, regia artistică Ion Vova, 1988), „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu (regia artistică Dan Puican, 1994) sau „Tatăl nostru care ești în supermarket…” de Petre Barbu (regia artistică Attila Vizauer, 2004).

O carieră impresionantă, care se întinde pe mai bine de cinci decenii, încununată cu numeroase premii, dacă ar fi să amintim doar: Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc(2002), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2009), Premiul Municipiului București pentru Artă și Cultură, în cadrul secțiunii Artele Spectacolului (2009) sau Premiul pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo (2013).

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro