Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

Stela Popescu - 80 de ani

Vineri, 18 Decembrie 2015 , ora 9.49
 

Luni, 21 decembrie,  la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din București, Teatrul Național Radiofonic o sărbătorește pe marea actriță Stela Popescu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, prin lansarea premierei radiofonice a spectacolului Națiune, fii deșteaptă! scenariu de Niculae Urs după  farsa,, Conu Leonida față cu reacțiunea’’ de Ion Luca Caragiale. În distribuție: Stela Popescu, Niculae Urs și Adriana Trandafir. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican

Spectacol realizat, cu sprijinul farmaciilor Catena.

,,Stela Popescu  și-a câștigat, în primul rând, dreptul de a fi o actriță de succes. Impresarii o caută, afișele o „pun la zid“, secretarele îi deschid ușile, cu zâmbetul pe față, iar publicul o aplaudă, uneori, frenetic. Ea nu poartă numai norocul de a fi posesoarea unui talent extraordinar; ea și-a construit cariera prin efortul de a face față talentului său…’’nota regretatul om de teatru Aurel Storin. Un argument în plus, pentru a susține acestă afirmație este și premiera radiofonică, inspirată din capodopera  lui Ion Luca Caragiale, semnată de maestrul Dan Puican.  Montarea îi oferă marii actrițe o partitură de anvergură, pe măsura talentului său excepțional  iar  pentru publicul ascultător este un prilej de a se bucura de reântâlnirea cu unul dintre idolii săi. În viziunea lui Dan Puican, cuplul Conu Leonida-Coana Efimița, interpretat de Niculae Urs și Stela Popescu și potențat de intervenția energică și plină de haz a Adrianei Trandafir în rolul slujnicei, Safta, capătă valențe de universalitate, demonstrând, o dată în plus, actualitatea operei caragialiene. Spectacolul se adaugă zecilor și sutelor de roluri, interpretate de Stela Popescu, la teatrul radiofonic ori în emisiunile de divertisment, creații artistice care  alcătuiesc o carieră  radiofonică impresionantă, spectacole de referință, care stau mărturie  talentului său incontestabil,  nealterat de timp, bucuriei de a trăi, cu aceeași intensitate, emoția artistică, dorinței  de a se dărui publicului.

Așadar, vă invităm să fiți, împreună cu noi, la evenimentul de lansare a spectacolului radiofonicNațiune, fii deșteaptă! scenariu de Niculae Urs după  farsa,, Conu Leonida față cu reacțiunea’’ de Ion Luca Caragiale.

Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Patricia Prundea. Redactor: Irina Soare 

Adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican.

Arhiva : 2020 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro