Sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 22.00: ANTON DURCOVICI – Chemarea și calea. Scenariu de Raisa Radu.
Adaptarea radiofonică: Magda Duțu.
Regia artistică: Maria Agnesa Pușcașu.
În distribuție: Tache Florescu, Damian Victor Oancea, Orodel Olaru, Mircea Constantinescu, Marcelo Cobzariu, Alexandru Nedelcu, Daniel Tudorică, Pătru Gavril, Teofil Memelis, Remus Stănescu, Annemary Ziegler, Cristina Constantinescu, Mirela Georgescu, Milica Creiniceanu, Daniel Pușcașu.
Regia de montaj: Florin Bădic.
Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Regia muzicală: Patricia Prundea.
Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.
Redactor: Ion-Costin Manoliu.
Coordonator de proiect: Magda Duțu.

Duminică, 29 decembrie, de la ora 22.00: ANTON DURCOVICI – Episcopul care a plătit cu viața. Scenariu de Raisa Radu. Adaptarea radiofonică: Magda Duțu. Regia artistică: Maria Agnesa Pușcașu. În distribuție: Tache Florescu, Damian Victor Oancea, Orodel Olaru, Mircea Constantinescu, Marcelo Cobzariu, Alexandru Nedelcu, Daniel Tudorică, Pătru Gavril, Teofil Memelis, Remus Stănescu, Daniel Pușcașu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu.

Cele două spectacole, realizate în cadrul proiectului Biografii, memorii, au fost sponsorizate de: Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, S.C. Marshal Turism SRL, Ion Nicolae Chrissoveloni, Asociația „Agricola – Neam de Gospodari”.

La 17 mai 2014, Episcopul romano-catolic Anton Durcovici a fost beatificat, devenind Fericit. Ca mulți alți preoți, aparținând diferitelor confesiuni creștine din țara noastră, Anton Durcovici a îndurat, în timpul regimului socialist, chinurile din închisori, fiind un veritabil martir. S-a născut în 1888, în localitatea Deutsch - Altenburg, Austria, și a trecut la cele veșnice, la 10 decembrie 1951, în Penitenciarul din Sighetul Marmației. A fost aruncat într-o groapă din cimitirul de la Sighet. Primul spectacol, ANTON DURCOVICI – Chemarea și calea, se referă la studiile și realizările sale în activitatea pastorală și teologică. După moartea tatălui său, în anul 1895, Anton Durcovici a venit în România, împreună cu mama sa și cu fratele său. A urmat cursurile școlilor catolice din Iași, Ploiești și București. A învățat foarte bine limba română. După absolvirea seminarului, a fost trimis să studieze la Roma, de către Raymund Netzhammer, Arhiepiscopul Arhidiecezei de București. După doi ani de frecventare a Academiei Sfântul Toma d᾿Aquino, finalizați cu susținerea examenului, a primit diploma de absolvire, devenind laureat în filosofie. A urmat, apoi, doi ani de teologie la Colegiul Pontifical Urbanian al Congregației „De Propaganda Fide”, unde și-a susținut și doctoratul în teologie, în anul 1910. În anul universitar 1910-1911, Anton Durcovici și-a terminat studiile la Facultatea Seminarului Roman, obținând licența în dreptul canonic. Cu toate că nu avea vârsta de 24 de ani, Papa Pius al X-lea i-a acordat o dispensă canonică și, pe 24 septembrie 1910, Anton Durcovici a fost sfințit preot în Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”.

La întoarcerea în București, în august 1911, preotul Anton Durcovici a fost numit prefect (director) și profesor la Seminarul Arhidiecezan „Sfântul Duh”, predând, la început, limba română și religia, apoi istoria și limba italiană. A fost desemnat de către Arhiepiscopul Netzhammer să oficieze, prin rotație, liturghiile în bisericile din localitățile Târgoviște, Buzău și Giurgiu. În august 1916, a fost arestat și apoi internat la Institutul Surorilor Notre Dame de Sion. Întors la București, Anton Durcovici și-a reluat activitatea de profesor. La 22 iulie 1922, a depus la Ministerul Justiției, o cerere de naturalizare. Din cauza birocrației, abia la 6 mai 1930, i s-a acordat naturalizarea, fiind considerat util națiunii române. De la acea dată, a semnat Anton Durcovici. Până atunci, semnase Durkowitsch.

Al doilea spectacol, ANTON DURCOVICI – Episcopul care a plătit cu viața, vorbește despre arestarea, întemnițarea și moartea sa. La 5 aprilie 1948, în Catedrala Sfântul Iosif din București, Anton Durcovici a fost consacrat Episcop al Diecezei de Iași, iar la 14 aprilie 1948, a fost înscăunat în Catedrala din Iași. Încă de la numirea în scaunul episcopal din Iași, Securitatea i-a întocmit dosar de urmărire informativă, devenit, în curând, dosar de urmărire penală. Episcopul era urmărit pe parcursul vizitelor în parohii, precum și în biserică, atunci când ținea predicile.

Pe 26 iunie 1949, când mergea, însoțit de un preot, spre comuna Popești Leordeni pentru ceremonia mirului, a fost arestat. După arestare, a fost dus în arestul Ministerului de Interne, unde a stat până la 4 mai 1951. Direcția Generală a Securității Poporului a ordonat Direcției Regionale a Securității din Iași să obțină, imediat, declarații neretractabile din partea unor preoți, declarații din care să reiasă activitatea antidemocratică și antisovietică a Episcopului Anton Durcovici. Amenințați cu reluarea torturilor anterioare, unii preoți au acceptat să scrie, după dictare, informații defăimătoare la adresa lui. La 4 mai 1951, Episcopul Anton Durcovici a fost mutat la închisoarea Jilava. Era deja bolnav de colită și flebită. Din declarațiile unor preoți care au supraviețuit regimului din închisori, reiese că Episcopul Durcovici era tratat cu bestialitate. Era zvârlit în unele celule, gol. După ce primea ceva ca îmbrăcăminte de la ceilalți deținuți, era scos din celulă și apoi zvârlit în alte celule, de asemenea, gol. La 18 septembrie 1951, Episcopul Anton Durcovici a fost mutat la Penitenciarul din Sighetu Marmației, fiind încadrat în C.M. (Colonie de Muncă). Nu i s-au găsit motive pentru a fi trimis în justiție, dar nu a fost eliberat. Anton Durcovici a stat în celula 44 împreună cu un general, fost aghiotant al Reginei Maria, și cu trei preoți catolici. Pe 15 noiembrie 1951, Episcopul Anton Durcovici a fost scos din celula 44 și dus în celula 13. A fost lăsat singur, fără tratament. A murit în seara zilei de 10 decembrie 1951, după ce a primit, prin ușa celulei, dezlegarea din partea unui preot catolic care făcea curățenie pe coridor. Ultimele sale cuvinte au fost: „Mor de foame. Orate pro bona mea morte et pro perseverantia finali”. A fost dus numai în cămașă și aruncat într-o groapă din cimitirul de la Sighet. Nu se cunoaște locul în care a fost înmormântat. Tratamentul inuman la care a fost supus nu l-a determinat pe Anton Durcovici să-și trădeze credința. Nu a făcut compromisuri, nu a renunțat la legătura Bisericii Catolice din România cu Sfântul Scaun.

Ideea de a realiza aceste spectacole în anul 2024, la 10 ani de la Beatificarea Episcopului Anton Durcovici, îi aparține doamnei prof.univ.dr. Raisa Radu, o veche colaboratoare a Teatrului Național Radiofonic, la spectacolele realizate în cadrul proiectului Biografii, memorii. Pentru alcătuirea celor două scenarii, a căror autoare este, doamna Raisa Radu a consultat următorul material bibliografic: Dante Alighieri, Divina Comedie, Editura Cartea Românească, 1924-1932; Wilhelm Dancă, Fascinația adevărului – De la Toma de Aquino la Anton Durcovici, Editura Sapientia, 2005; Wilhelm Dancă, Anton Durcovici. Lecții tomiste despre Dumnezeu (1936-1940), Editura Sapientia, 2008; Dănuț Doboș, Anton Despinescu, Episcopul Anton Durcovici: O viață închinată lui Dumnezeu și Bisericii, Editura Sapientia, 2002; Anton Durcovici, Nu sunt de acord. Declarații din arestul Securității din București, Editura Sapientia, 2011; Farul Nou, ziar catolic, 1934-1944; Eduard Ferenț, Martirul iubirii lui Cristos, Editura Arhiepiscopiei Romano Catolice, 2000; Ștefan Lupu, Episcopul martir Anton Durcovici – De la leagăn la mormânt, Editura Sapientia, 2014.

Regia artistică este semnată de Maria Agnesa Pușcașu, regizor la Angelus TV și de asemenea colaboratoare a Teatrului Național Radiofonic, începând cu anul 2017, în cadrul proiectelor Biografii, memorii și Dramaturgi români contemporani. Este absolventă a UNATC București – Regie de film și TV, în 2013; Master la Universitatea din București, 2015 – cu tema: Comunicare biblică și eclezială; 2019, Sustainability Essentials for Business la University of Cambridge – Institute for Sustainability Leadership; La Teatrul Național Radiofonic, a semnat regia artistică a spectacolelor: Familia Chrissoveloni în istoria României; Nicky Chrissoveloni, finul de botez al Reginei Maria. Vladimir Ghika – Peregrinul catolic; Vladimir Ghika – Profesor de Speranță. Karol Józef Wojtyla – Din Wadowice spre Vatican; Papa Ioan Paul al II-lea – Domnul e mântuirea mea, de cine mă voi teme?; Să vorbesc cu tine de Ana-Maria Bamberger, Cvadratura cercului de Ana-Maria Bamberger.


Galerie foto:

Echipa de creație a celor două spectacole radiofonice dedicate lui Anton Durcovici: Magda Duțu – autor al adaptării radiofonice și coordonator de proiect, Costin Manoliu – redactor, Mirela Georgescu – ing. regizor tehnic, Patricia Prundea – regizor muzical, Milica Creiniceanu – regizor de studio, Maria Agnesa Pușcașu – regizor artistic.

Cele două spectacole se vor relua astfel: ANTON DURCOVICI – Chemarea și calea, duminică, 29 decembrie, de la ora 5.00, la Radio România Cultural și ANTON DURCOVICI – Episcopul care a plătit cu viața, luni, 30 decembrie, de la ora 5.00, la Radio România Cultural.

Magda Duțu