Proiectul realizării unor emisiuni construite pe ideea de a sintetiza o temă foarte frecventată în dramaturgia universală sau tipologia unor personaje, oferind unor actori de marcă posibilitatea unor veritabile recitaluri, a prins contur în toamna anului 2004.
Seria de emisiuni CINCI PERSONAJE ÎN INTERPRETAREA UNUI ACTOR a fost deschisă cu Dramele puterii: Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache (24 septembrie 2004). Fiecare dintre emisiunile difuzate până acum are individualitatea ei, conferită de tema aleasă și de personalitatea actorului (actorilor) supuși probei de forță presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri și trebuie să fie ei înșiși dar totodată diferiți, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: eseuri teatrale. În „Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept exerciții de virtuozitate. Cât despre alegerea textelor, intenția realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluția personajului, dar și potrivite personalității artistice a actorului, capacității sale proteice, valorificate plenar de regizor. Și mai cu seamă, înscriindu-se în rigorile expresive cerute de structura unui spectacol de teatru radiofonic.
Pe lângă amplele fragmente din piesele selectate, uneori realizând chiar sinteza piesei respective, aceste recitaluri cuprind și scurte comentarii referitoare la personajul în discuție, pentru a justifica astfel relația tematică sau tipologică.
După Dramele puterii au urmat: Slugi istețe și bufoni. Cinci personaje în interpretarea actorului Horațiu Mălăele (30 ianuarie 2005), Pețitoare și cumetre. Cinci personaje în interpretarea actriței Dorina Lazăr (27 martie 2005), Îndrăgostiți în teatrul lumii. Interpretează: Delia Nartea și Cristian Iacob (29 mai 2005), Chipuri ale feminității. Cinci personaje în interpretarea actriței Virginia Mirea (29 ianuarie 2006), Contraste. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu (30 aprilie 2006), Lumea ca teatru. Cinci personaje în interpretarea actriței Adriana Trandafir (28 ianuarie 2007) – toate în regia lui Cristian Munteanu. Apoi, „Regele a murit. Trăiască Regele!” Cinci personaje în interpretarea actorului Alexandru Repan (regia: Alexandru Repan, 28 septembrie 2008), Dimensiunea existenței. Cinci personaje în interpretarea actorului Dorel Vișan (regia: Vasile Manta, 25 ianuarie 2009).
Durata: 90 minute. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.
Se difuzează în ultima duminică a lunii, de la ora 19,00, alternativ cu emisiunea Clasicii dramaturgiei universale.
Realizatori: Costin TUCHILĂ și Pușa ROTH