"DE LA ARLECHIN" – culisele teatrului
Arlecchino, cu masca sa ciudată și costumul în romburi policrome, este unul dintre cele mai misterioase prsonaje ale commediei dell’arte, preluat apoi de teatrul modern și contemporan ca unul dintre simbolurile sale.
Arlechin se numește și spațiul din dreapta și din stânga scenei care îl leagă de culise, locuri inaccesibile spectatorilor, dar încărcate de atracția împlinirii unui act teatral.
DE LA ARLECHIN este o emisiune publicistică realizată prin interviuri și documente sonore, înregistrări din repetiții și spectacole, ilustrată cu pasaje muzicale adecvate; este și o invitație pentru ascultătorii noștri, avizați și statornici, de a se apropia de momente de autentică creație teatrală.
Emisiunea propune cunoașterea din culise a fenomenului teatral prin aducerea de mărturii din timpul unor ateliere de creație sau al repetițiilor, de la importante festivaluri naționale și internaționale, seminarii și colocvii teatrale; oferă posibilitate de divertisment prin participarea unor personalități din lumea teatrului, artiști, teoreticieni sau tehnicieni ai teatrului capabili să întrețină un dialog alert, viu, care să antreneze ascultătorii.
Informația cultural-artistică din emisiune este adresată publicului interesat de direcțiile și mutațiile actuale din spațiul teatral românesc și european; DE LA ARLECHIN pune în context fenomenul teatral cu realitățile socio-culturale românești sau străine.
Realizator: Mihaela Crenguta MANEA