Ascultă e-teatru

Teatrul Național Radiofonic pentru copii

TEATRUL NATIONAL RADIOFONIC PENTRU COPII este o emisiune – emblemă a Postului public de Radio, care se bucură de o longevitate de invidiat.

Primele spectacole de teatru pentru copii au fost difuzate în eter la mai puțin de un an de la nașterea Radioului romanesc, intrand mai apoi în repertoriul permanent al stagiunii teatrului radiofonic. Și iată că posteritatea i-a dat dreptate criticului Tudor Vianu, care afirmase că "Teatrul radiofonic trebuie să devină un adevărat Teatru Național", în cele peste opt decenii de existență, Teatrul radiofonic pentru copii a devenit și el o scenă națională a undelor, unde s-au difuzat zeci și sute de spectacole, dramatizări și adaptări ale celor mai cunoscute și îndrăgite cărți ale copilăriei din toate timpurile dar și scenarii originale semnate de prestigioși scriitori contemporani, cu distribuții excepționale și purtand marca unor reputați regizori dar și a unor inegalabili maeștri ai regiei de studio, tehnice și muzicale.

Difuzat în fiecare duminică dimineața, de la orele 9.30 (9.05 pentru spectacolele in premieră), pe Postul Romania Actualități, TEATRUL NAȚIONAL RADIOFONIC PENTRU COPII își continuă cu dragoste și devotament calea pe care au deschis-o iluștrii săi predecesori, căutand și reușind (cifrele de audiență o dovedesc) să-și păstreze ascultătorii fideli dar și să farmece noile generații de ascultători ale mileniului trei.

Producator: Irina SOARE

Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro