Ascultă e-teatru

In actualitate

„Andilandi” la Radio România Cultural – premieră absolută în luna cadourilor!

Vineri, 3 Decembrie 2021 , ora 10.30
 

Teatrul Național Radiofonic pentru copii deschide poarta sărbătorilor cu un spectacol în premieră absolută, o producție de anvergură în șase episoade, care se va difuza la Radio România Cultural, vreme de trei weekenduri: 4-5 decembrie, 11-12 decembrie și 18-19 decembrie, de la ora 9.00:


Andilandi – Călătoria gemenilor dincolo de Poiana Vie” de Sînziana Popescu. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuție: Constantin Codrescu, Anemary Ziegler, Daniel Alexandru Voinea, Ioana Popovici Chelaru, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Jeanine Stavarache, Manuela Ciucur, Alexandru Georgescu, Constantin Cojocaru, Marina Fluerașu, Violeta Berbiuc, Mihaela Coveșanu, Carmen Sascău, Daniel Badale, Daniela Ioniță Marcu, Orodel Olaru, Marcelo Cobzariu, Sorin Sandu, George Grigore, Costina Ciuciulică, Adina Lucaciu, Ștefan Velniciuc, Nicolae Călugărița, Mihaela Neacșu, Varty Mihail, Alexandra Spătaru, Andrei Iordache, Claudia Laurenția Dionise, Alexandru Robu, Cristian Dionise, Virginia Vasilache, Camelia Pintilie, Șerban Chițu, Robert Oprea. Redactor: Irina Soare. Regia de montaj: Florin Bădic și Robert Vasiliță. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală și regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.


Spectacolul radiofonicîn șase episoade – este inspirat din volumul al doilea al binecunoscutei serii fantasy „Andilandi” de Sînziana Popescu. Bestseller al literaturii contemporane pentru copii și adolescenți, acest basm contemporan propune recuperarea personajelor din basmele noastre într-un mod inedit, urmărind călătoriile pe Celălalt Tărâm ale unor copii încercați de egoism, invidie, neîncredere ori alte tulburări. Devenind cărăușii minunatei Păsări măiastre Andilandi, ei pornesc într-o fascinantă aventură care începe în Pădurea Bogății și continuă într-un fabulos Tărâm de Dincolo, o călătorie la capătul căreia se vor întoarce mai bogați spiritual și pe deplin încredințați că binele reprezintă esența unei lumi mereu învingătoare.

Mă bucur că în curând vom putea asculta și adaptarea radiofonică a celui de-al doilea volum al seriei fantasy „Andilandi - Aventura gemenilor Andrei și Lucia dincolo de Poiana Vie” și sper din suflet că aceasta va fi și pe placul vostru, dragi copii, părinți și bunici. Mai ales că mini-seria, produsă de Teatrul Național Radiofonic în regia lui Mihai Lungeanu, va conține acum mai multe episoade, șase la număr, și va avea, așa cum s-a întâmplat și la adaptarea primului volum, o distribuție de excepție. Vă dau întâlnire pe calea undelor pentru a lua parte la aventura gemenilor Andrei și Lucia pe Tărâmul lui Andilandi, unde ne vom reîntâlni cu personaje deja cunoscute din primul volum, Calul Năzdrăvan, Blajinul Ion, Ursitoarele, Craiul Aram și zmeoaicele lui, Sfânta Vineri, Uriașii ori Ielele Irodia, Ruja și Rusalca Ruxanda, dar vom face cunoștință și cu multe personaje noi, pe care sper să le găsiți la fel de interesante – Piticii lui Barbă Roșie și Barbă Albastră, Balaurii de rând Venin și Văpaie, ceata Licuriciului Păcălici ori calul Aripă-Frumoasă.Sînziana Popescu

*

ANDILANDI sau numele secret al visurilor noastre... Pasărea fericirii, sau pasărea adevărului, sau pasărea sufletului, sau pasărea dorului, sau pasărea cumințeniei, sau pasărea mirajului copilăriei noastre... O infinită nevoie de frumos, de adevăr, de dreptate și de armonie o cuibărește pe ANDILANDI în imaginația fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă. Important este să credem cu toții în tărâmul de dincolo, să urmărim aventurile copiilor de azi cu ochii copiilor care am fost și noi cândva, să iubim și să apărăm miraculoasa pasărea măiastră prin care putem deveni, fără îndoială, ființa luminoasă pe care o ținem ascunsă în sufletul nostru. Aflate la a doua serie de întâlniri cu tinerii ascultători, personajele imaginate (sau nu!) de Sînziana Popescu vor străbate lumile poveștilor noastre românești, mai vechi sau mai noi, și vor oferi fiecărui suflet de copil bucuria împlinirii spectaculoasei misiuni personale, pe care doar ANDILANDI poate să o însoțească și să o vegheze. Aventura, cunoașterea, imaginația, curajul, iubirea, creativitatea și credință în puterea binelui atotcuprinzător se vor împleti în lupta cu personajele supranaturale ascunse în provocările fiecărui episod. Povestea lui ANDILANDI este, poate, chiar povestea fiecăruia dintre noi... Totul e să n-o uităm... – Mihai Lungeanu



Așadar, vă invităm la o aventură sonoră plină de suspans pe tărâmul magic al folclorului românesc, alături de eroi fabuloși pe care numai inteligența iscoditoare și fantezia uimitoare ale țăranului român le puteau născoci și cărora le dau viață și glas actori îndrăgiți ai teatrului românesc pentru copii și nu numai, nume sonore alături de tineri actori pe afișul acestor spectacole în premieră, realizate de regizorul Mihai Lungeanu. Muzica originală este semnată de compozitorul George Marcu, care a lucrat împreună cu regizorul tehnic Mihnea Chelaru la sound-designul acestei montări. Invitația la această fascinantă călătorie radiofonică este adresată nu doar celor mai ascultători mici dar și oamenilor mari, o călătorie în sens invers, spre copilăria fiecăruia dintre noi, dorindu-ne, asemeni lui Peter Pan, ca măcar sufletele să nu crească mari și vremea să nu treacă, fiindcă, la Teatrul Național Radiofonic pentru copii timpul se măsoară numai în povești.

Galerie foto:

Anemary Ziegler
Eugen Cristea
Manuela Ciucur

Ioana Popovici - Chelaru
Constantin Codrescu si Mihai Lungeanu

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro