Ascultă e-teatru

In actualitate

Simona Bondoc, la aniversare – vedeta spectacolelor de teatru radiofonic, la Radio România Actualități

Joi, 14 Octombrie 2021 , ora 18.25
 
În semn de omagiu adus actriței SIMONA BONDOC, Teatrul Național Radiofonic îi dedică repertoriul perioadei 18-21 octombrie, invitându-vă să o reascultați, în patru spectacole de referință din cariera sa radiofonică: "Povestea brățării de gleznă" de Ilango Tamil Karunanndhi, "Generația de sacrificiu" de V.Al. Jan, "Adela" de Garabet Ibrăileanu și "Drum fără sfârșit" de Aldo Nicolaj.

"Patima mea pentru scenă a izbucnit deodată, când am fost la teatru... atunci m-a străfulgerat sentimentul că eu nu pot face nimic altceva în viață decât teatru",
mărturisea, cu emoție, Simona Bondoc.



Foto: „Anna Karenina” (1961), sursa: TNB

Actriță de teatru, film, televiziune și radio, Simona Bondoc este o personalitate artistică unică în peisajul teatral contemporan. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale", la clasa profesoarei Beate Fredanov, în anul 1954, Simona Bondoc este, de atunci, prezentă pe scena Naționalului bucureștean, al cărei societar de onoare este, din anul 2002. Eva, în "Adam și Eva" de Aurel Baranga, Mătușa în "Căsătoria" de Gogol, Anna Pavlovna din "Cadavrul viu" de Lev Tolstoi, May Devenport în "Așteptând la Arlechin" de Noel Coward sau Contesa Vronskaia în "Anna Karenina" de Helen Edmundson, după romanul lui Lev Tolstoi sau impresionantul recital din monodrama "Kiki von Beethoven" de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Alice Barb, sunt doar câteva dintre partiturile de referință din istoria teatrului românesc, pe care Simona Bondoc le-a interpretat într-o carieră, ce numără, până acum, peste o jumătate de veac. Zecilor de eroine cărora le-a dat viață pe scenă li s-au adăugat creațiile impresionante realizate în pelicule cinematografice de succes; dacă ar fi să amintim doar "Hyperion", "Hotel de lux" sau "Cuibul cu viespi", dar și la televiziune și la radio.

Simona Bondoc are o importantă creație radiofonică; timbrul inconfundabil, distincția și rafinamentul rostirii, forța și vulnerabilitatea interpretării au făcut din domnia sa actrița preferată a multor generații de regizori, în spectacole de colecție, tezaurizate în Fonoteca de aur a Teatrului Național Radiofonic.
Arhiva : 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro