Ascultă e-teatru

In actualitate

Ediția a V-a a Proiectului „Radio Fiction Desk” la Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza"

Marți, 8 Octombrie 2019 , ora 8.55
 

Vineri, 11 octombrie, începând cu ora 11.30, se va desfășura cel de-al treilea work-shop, din cadrul Proiectului „Radio Fiction Desk”, de această dată la Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza", unde invitată specială va fi cunoscuta actriță Anca Sigartău.

Elevii-actori din cadrul trupei de teatru a liceului, coordonați de doamna profesoară Corina Popescu, vor intra în concurs cu spectacolul „PROVOCAREA ”, de Radu - Dan Mihai, în premieră absolută, iar adaptarea radiofonică este realizată de Silvia Cusursuz. Regia artistică a spectacolului aparține tânărului regizor Cătălin Saizescu.

Radio Fiction Desk - 2019” este un proiect concurs, realizat de Radio România - prin Teatrul Național Radiofonic - în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care își propune colaborarea cu  trupe de actori formate din elevi ai liceelor bucureștene, pentru a realiza spectacole de teatru radiofonic.

În cadrul acestei ediții, care se desfășoară pe parcursul anului 2019, în concursul „Radio Fiction Desk” se întrec patru trupe de elevi-actori de la următoarele licee: Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”, Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu”, Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" și Liceul Teoretic ”Dante Alighieri”.

Conform metodologiei de desfășurare a Proiectului, în toate aceste licee, aflate în concurs, s-au desfășurat, sau urmează a se desfășura work-shop-uri la care participă membri ai Redacției Teatru, alături de personalități ale scenei teatrale din România – colaboratori ai Teatrului Național Radiofonic. La finalul fiecăruia dintre cele patru stagii de pregătire, elevii înregistrează radiofonic piesele de teatru în studiourile Societății Române de Radiodifuziune.

Ca și în primele patru ediții, după înregistrare și postprocesare, spectacolele sunt postate pe site-ul tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro, unde vor putea fi ascultate și notate de către toți ascultătorii teatrului radiofonic.

Proiectul „Radio Fiction Desk – 2019” se va încheia cu o Gală de premiere.

Primăria Municipiului București este Partener Instituțional al Proiectului ”Radio Fiction Desk”.


https://www.facebook.com/RadioFictionDesk


Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro