Producția Radio România, Heruvim's Dream de Mihnea Chelaru este câștigătoarea locului al II-lea la concursul canadian de producții radiofonice “60 Secondes Radio”
Radio România, Teatrul Național Radiofonic a obținut cu Heruvim's Dream de Mihnea Chelaru premiul al II-lea la concursul internațional de creații radiofonice de un minut de la Montreal.
Joi, 17 mai, la Montreal au fost anunțați câștigătorii celei de-a patra ediții a concursului internațional 60 Secondes Radio 2018, dedicat creațiilor radiofonice de 60 de secunde. Lansat în 13 februarie, de Ziua mondială a radioului (inițiată de UNESCO), ediția 2018 a concursului 60 Secondes Radio a aliniat 168 de producții radiofonice din 25 de țări, din cinci continente (America, Europa, Asia, Australia și Africa). Cifra record de participanți de la această ediție a oferit juriului un bogat material de selecție realizat de creatori provenind din școli, culturi și estetici radiofonice foarte variate. Juriul concursului a deliberat în birourile Radio-Canada și a fost format din șapte membri, printre care se numără directori de festivaluri, programatori și directori de posturi de radio din Canada și Franța. Boris Chassagne, directorul concursului 60 Secondes Radio a apreciat imensa resursă de creativitate pe care au dovedit-o participanții și a subliniat capacitatea acestor creații sonore de a reflecta subiecte sensibile ale lumii de azi.
Câștigătorii concursului 60 Secondes Radio 2018 sunt:
Premiul I - Time Coloured Face - BERNARD CLARKE (Irlanda)
Premiul al II-lea - Heruvim's Dream - MIHNEA CHELARIU (România)
Premiul al III-lea- payPhone - DARRYL LUCAS (Marea Britanie)
A fost acordată o mențiune specială pentru Buttermilk - ANTJE VOWINCKEL (Germania).
Mihnea Chelaru, multi-premiat regizor de teatru radiofonic al redacției Teatrul Național Radiofonic al Radio România, e autorul întregii producții Heruvim's Dream. Semnează atât scenariul, cât și regia artistică într-o bijuterie sonoră de un minut ce citește în modelul cultural al jocului războiului violența ca revers al datelor constitutive ființei umane. Copilul cufundat în jocul soldaților de plumb ne intermediază viziunea tragediei războaielor contemporane. Victimele lor sunt copiii crescuți cu idealul bărbăției războinice. Chemarea mamei prefigurează bocetul tuturor femeilor ce își vor pierde fiul în războaiele de azi. Juriul concursului a comentat multiplele semnificații ale creației sonore: de la modul în care ne setează educația și valorile transmise în copilărie, până la felul în care sonorul jocurilor virtuale banalizează oroarea războiului. „Heruvim se află între joc, vis și realitate; e un vizionar, un înger divin sau un copil amputat? Textura sonoră e savant compusă.” (Boris Chassagne, directorul concursului 60 Secondes Radio)
Mihnea Chelaru împarte podiumul cu Bernard Clarke, Darryl Lukas și Antje Vowinckel, creatori proveniți din școli de creație radiofonică europeană prestigioase (Irlanda, Marea Britanie și Germania), confirmând cu un nou premiu calitatea sonoră de conținut a teatrului radiofonic pe care îl produce Radio România.
Siteul www.60secondesradio.com/ oferă alte informații despre concurs.