Alexandrina Halic – vedeta spectacolelor de teatru radiofonic la Radio România Actualități
„În inima mea, Radioul are o culoare specială… Cea pe care o conferă o dragoste specială, perpetuă! Radioul, Teatrul la microfon, emisiunile culturale au însemnat enorm pentru «formația» mea. Și nu numai a mea. Generații întregi i-au fost și îi sunt recunoscătoare Radioului pentru informația, pentru cultura pe care a difuzat-o, decenii de-a rândul, până în cele mai îndepărtate colțuri ale țării românești”, mărturisea, cu emoție, actrița Alexandrina Halic într-un interviu acordat scriitoarei Silvia Kerim.
Teatrul Național Radiofonic dedică repertoriul perioadei 6-9 decembrie actriței Alexandrina Halic, cea care este, pentru noi, însăși Copilăria, cea care, de peste o jumatate de veac, dă viață (și glas) tuturor eroilor noștri îndrăgiți. Pe scenă, la televiziune ori la teatrul radiofonic, Alexandrina Halic a fost Nică al „Amintirilor din copilărie”, Domnul Goe, Ionel, Micuța Doritt, Pinocchio, Burattino, Scufița roșie, Nils Holgersson, Rikki-Tikki-Tavi, simpatica maimuțică a lui Kipling, Micul Prinț, Micul lord, David Copperfield, Huckleberry Finn, Bambi, Muck cel mic, Cosette, ori Alice în minunatele sale „Aventuri în țara minunilor”…
La Teatrul Național Radiofonic, Alexandrina Halic ne va istorisi „Legenda lui Moș Nicolae”, într-un scenariu semnat de Maria Ioana Vasiloiu, spectacol care se va difuza luni, 6 decembrie. Vor urma montările: „Lecția de engleză” de Natașa Tanska, un veritabil recital actoricesc în care o are drept parteneră pe marea actriță Simona Bondoc, „Domnul Goe și alte povestiri” – dramatizare de Monica Patriciu după schițele: „Vizită”, „Bubico” și „Domnul Goe” de Ion Luca Caragiale,spectacol din anul 1989, semnat de regizorul Vasile Manta, „Luna și focurile” – versiunea radiofonică a celui din urmă roman al scriitorului italian Cesare Pavese. Drama de inspiratie antică, „Alkestis” de Dan Botta, înregistrare realizată de regizorul Cristian Munteanu cu o distribuție de excepție: Adrian Pintea, Mirela Gorea, Mircea Albulescu, Emil Hossu, Florian Pittiș, Constantin Codrescu, Elena Sereda, Maia Morgenstern, Valentin Uritescu, Ion Haiduc, Valentin Teodosiu, Răzvan Ionescu, Mihai Dinvale, Cornel Ciupercescu, Dragoș Pâslaru, Monica Ghiuță, Vasile Filipescu, Eugen Cristea, Boris Petroff și Jeanine Stavarache, încheie repertoriul săptămânii dedicate inegalabilei Alexandrina Halic la Teatrul Național Radiofonic.
Vă invităm, așadar, să nu ratați acest regal radiofonic la Radio România Actualități, de la ora 23.05, și să redescoperiți infinitele fațete ale unui talent artistic cu totul exceptional.