Marius Manole – vedeta spectacolelor de teatru radiofonic, la Radio România Actualități
Foto: Alex Galmeanu
|
Teatrul Național Radiofonic dedică repertoriul celei dintâi săptămâni a lunii octombrie, actorului Marius Manole.
Desemnat cel mai bun actor la Teatrul Național Radiofonic, în anul 2015, distincție oferită în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, ediția a III-a, organizat de Radio România, Marius Manole este licențiat al Academiei „George Enescu” din Iași, secția actorie, promoția 2001, la clasa profesorului Emil Coșeru, dar a studiat și coregrafia la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. A debutat, imediat după absolvire, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani în spectacolul „Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec (regia: Attila Szabo), scenă pe care a realizat și coregrafia montării „Femeia din manuscris” de Lia Bugnar.
Urmează importante roluri pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, iar trei ani mai târziu, este invitat să joace pe cea dintâi scenă a țării, unde creează partituri impresionante, dacă ar fi să amintim doar rolurile: Puck din „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, Kraft din „Gândirea” de Leonard Andreev (spectacole semnate de Felix Alexa) ori Șarik și Șarikov în „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov, în regia lui Yuri Kordonski, partituri memorabile, răsplătite cu numeroase premii: Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru rolurile Bătrânica apatică și Actorul din spectacolul „Între noi e totul bine”, regia Radu Afrim, 2016, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D, conferit de președintele țării, 2016, Premiul FestCo 2009, pentru rolul principal din spectacolul „Ioana și focul” de la Teatrul de Comedie (ex aequo Constantin Cojocaru pentru „Mansardă la Paris”), FestCo – Premiul pentru rolul secundar Paul din „Stă să plouă”, Teatrul LUNI, Green Hours, 2007, Nominalizare la UNITER pentru Cel mai bun actor în rolul Sarikov, Tipograf Tipografovici – „Inimă de câine” după Mihail Bulgakov, regia Yuri Kordonskiy, 2006, Premiul pentru „Tineri Creatori” acordat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru rolul Puck – „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, 2003, Nominalizare la UNITER pentru debut: rolul Paulie din „Drept ca o linie”, Festivalul de Teatru Contemporan Brașov: premiul special pentru „Drept ca o linie”, 2002, Festivalul de Teatru Imagine – Marele premiu pentru „Drept ca o linie”, 2002.
Marius
Manole este însă și
un împătimit al teatrului radiofonic, unde a creat personaje
cu o tipologie variată,
folosindu-se de o incredibilă
mobilitate a mijloacelor de expresie.
În săptămâna 4-7
octombrie, la Radio România Actualități, de la ora 23.05,
vă invităm să
ascultați trei spectacole
din creația radiofonică recentă a actorului Marius Manole:
„Ceaikovski”
de Nina Berberova,
„Ștergarul
cu cocoș și Beregata de oțel”
– două nuvele de
Mihail Bulgakov și „Marea
iubire a lui Sebastian” –
scenariu inspirat din volumul de memorii „Artistul
și oglinda”
al actriței Leny Caler,
spectacole semnate de regizoarea Diana Mihailopol.