Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

SANDU TUDOR – Floarea de Foc a Rugului Aprins

Vineri, 3 Aprilie 2020 , ora 18.59
 

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, marți, 7 aprilie 2020, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, în cadrul proiectului Biografii, memorii:

SANDU TUDOR – Floarea de Foc a Rugului Aprins. Scenariul: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric. În distribuție: Mihai Bica, Dan Puric, Orodel Olaru, Amalia Ciolan, Mircea Constantinescu, Alexandru Nedelcu, Daniel Tudorică, Ovidiu Cuncea, Damian Victor Oancea, Gavril Pătru, Beatrice Rubică, Adrian Păduraru, Petru Hadârcă, Paul Simon Esperando, Ion-Costin Manoliu. Regia de montaj: Radu Verdeș și Robert Vasiliță. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Muzica originală și regia muzicală: Paul Simon Esperando. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu.

Dan Puric si Costin Manoliu
Spectacolul se va difuza și la Radio România Internațional, sâmbătă, 11 aprilie 2020, de la ora 23.00.


Mihai Bica

Scenariul radiofonic alcătuit de Ion Costin Manoliu urmărește devenirea întru ființă a celui care avea să treacă la Domnul ca mucenic, în închisoarea de la Aiud, la 17 noiembrie 1962: Sandu Tudor - Ieroschimonahul Daniil de la Rarău. Icoana acestei mari personalități duhovnicești e conturată prin propria sa mărturie, prin scrierile sale și întregită de cei care i-au fost martorii urcușului duhovnicesc: scriitorul și profesorul universitar de chimie Alexandru Codin Mironescu, Ieromonahul Benedict Ghiuș, Ieromonahul Sofian Boghiu, Ieromonahul Andrei Scrima, Ieromonahul Vasile Vasilache - starețul Mănăstirii Antim în anii 1944-1948, poetul și economistul Paul Sterian, Înalt-Preasfințitul Antonie Plămădeală - Mitropolitul Ardealului (1981-2005), Ieromonahul Roman Braga.

Mihai Bica, dând glas mărturisirilor, cugetărilor, scrisorilor și autobiografiei Părintelui Daniil Sandu Tudor, face din nou dovada că este între acei rari actori care reușesc să interiorizeze și să adâncească sensurile unui text duhovnicesc, pentru a ni-l reda convingător, cu o paletă de nuanțe sonore care slujesc Adevărul. 


Dan Puric
În regia lui Dan Puric, spectacolul are ritm, forță, echilibru, momente de înălțare spirituală și o cutremurătoare actualitate.


Paul Simon Esperando

Paul Simon Esperando a creat un univers muzical adecvat fiecărei situații dramatice, care pune în valoare fiecare scenă, vocea și interpretarea fiecărui actor.

În anul 2019, Teatrul Național Radiofonic a început o serie de spectacole-document dedicate mișcării cultural-spirituale Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București. Primele două sunt: Lumina Rugului Aprins și Alexandru Codin Mironescu - Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii. Pe Muntele Sinai, dintr-un rug aprins care ardea și nu se mistuia, Dumnezeu S-a descoperit lui Moise ca Eu sunt - Ființa.

Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, a purtat în pântece pe Dumnezeu-Fiul, fără să se mistuie. Rugul Aprins e și Rugăciunea necurmată, care arde neîncetat inima omului în care lucrează Duhul Sfânt. O triplă semnificație cu trimitere la cel Unul în trei ipostasuri: Dumnezeul veșnic și nemărginit, în care "trăim, ne mișcăm și suntem".

Acum, în postul Sfintelor Paști, Teatrul Național Radiofonic vă oferă cel de-a treilea spectacol-document în lumina Rugului Aprins: Sandu Tudor - Floare de Foc a Rugului Aprins.

De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte. (Evrei 12, 1)


Alexandru Teodorescu, născut la 24 decembrie 1896 la București, s-a remarcat ca ziarist și poet, în anii dintre cele două războaie mondiale, sub numele de Sandu Tudor și așa a rămas cunoscut. A făcut școala primară la București și apoi liceul la Ploiești, unde l-a avut ca profesor de istorie și filosofie pe Ion Niculescu Dacian. „El mi-a pus în mână Evanghelia și m-a făcut să înțeleg că trăirea lăuntrică - evlavia -, pe care mulți o înfățișează ca o slăbiciune, este, dimpotrivă, o încredere puternică în Viață.”

Imediat după terminarea liceului, la numai 20 de ani, se duce și luptă pe front, ca sublocotent al armatei române, în Primul Război Mondial. În 1921 se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie și la Academia de Arte Frumoase din București. Din lipsă de bani, își întrerupe studiile și pleacă la Constanța, unde se aflau părinții săi, Alexandru și Sofia Teodorescu. În acea perioadă tatăl său era Consilier la Curtea de Apel din orașul-port la Marea Neagră. A intrat în Serviciul Maritim Român și s-a îmbarcat pe vapor ca ofițer asistent, cutreierând mări și oceane timp de doi ani. În 1924 se întoarce la București și își continuă studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie. În timpul studenției a făcut parte din conducerea Asociației Studenților Creștini din România (A:S.C:R.) - alături de Mircea Vulcănescu, Virgil Popescu și Paul Sterian - și a lucrat, gratuit, ca director al Operei de Ajutorare Studențească (O.D.A.S.). 


În 1924 Sandu Tudor se integrează grupului literar Contimporanul, condus de Ion Vinea, Marcel Iancu și Nicolae Cocea. A debutat literar în 1925 cu volumul de versuri Comornic, pe care criticul literar George Călinescu l-a consemnat în Istoria literaturii române. În 1927 a început să scrie la revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic. Pasionat de limba română veche și de viața sfinților români, în același an compune Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou, Boarul din Basarabov.

Am început acatistul acesta în înserarea Sâmbetei Morților, ajun al Sfintei Duminici a Rusaliilor. Sunt cincizeci de zile de la trecerea din această viață a celui mai tânăr dintre ai mei. O rugăciune pocăită Sfânt-Domnului, Cel cu nume de taină, Cel peste cugetele noastre, nădejdea cea din veac în veac. Pentru așezarea la loc de liniște a sufletului fratelui meu Eugeniu. Anul mântuirii una mie nouă sute douăzeci și șapte.” A mai avut un frate, Mircea Teodorescu, care a devenit un apreciat pictor. În 1928, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a dat binecuvântarea sa pentru ca Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou să vadă lumina tiparului. „Ceva din inima mea mă îndemna să cercetez istoria duhovnicească a poporului nostru, mai ales miezul ei adânc – monahismul românesc.”

Orodel Olaru
Daniel Tudorică

În toamna lui 1927, decanul Facultății de Teologie din Chișinău, Părintele Gala Galaction, l-a invitat pe Sandu Tudor să ocupe postul de subdirector al Internatului Teologic. De la Chișinău a trimis în primăvara lui 1928 o minunată scrisoare prietenului său, poetul și economistul Paul Sterian. În 1929 face o călătorie la Muntele Athos, unde rămâne timp de câteva luni: o experiență duhovnicească pe care o descrie în manuscrisul intitulat Cartea Muntelui Sfânt. Pagini scrise cu un vădit talent literar, dar și cu duhul smeritei cugetări a călugărilor athoniți. E memorabilă întâlnirea cu Elisei schimonahul, fost cârciumar într-un oraș din Oltenia și cea cu starețul Antipa Dinescu, pustnic într-o chilie de la malul mării, după ce fusese mulți ani egumenul Schitului românesc Prodromu.


La începutlui anilor '30 ai veacului XX, Sandu Tudor a lucrat la secția culturală a Primăriei Capitalei sub primarul țărănist Dem I. Dobrescu (1869-1948), suspendat din funcție la 13 noiembrie 1933 de către guvernul liberal condus de I.G. Duca. În anii '30 ai veacului trecut înființează și conduce revista literară Floarea de foc (1932-1936) și cotidianul Credința (1933-1938), unde au publicat scriitori tineri, cu căutări și crezuri diferite: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Haig Acterian, Emil Cioran, Petru Comarnescu, Arșavir Acterian, Emil Botta, Paul Sterian, Dan Botta, Barbu Brezianu, Nicolae Carandino, Ovidiu Papadima, Alexandru Vianu, George Racoveanu, Octav Șuluțiu, Horia Stamatu, Nicolae Crevedia, Dan Petrașincu, Emil Gulian, Petru Manoliu, Constantin Lucreția Vâlceanu, Anton Holban, Ion Biberi, Henri H. Stahl, dar și Eugen Ionescu, Alexandru Mironescu, Constantin Fântâneru, Marcel Avramescu, Alexandru Sahia, Ghiță Ionescu, Radu Popescu, Zaharia Stancu, Cicerone Teodorescu, Al. C. Constantinescu, Eugen Jebeleleanu sau Ion Călugăru, Jack Berariu, Alfons Adania, Isaiia Răcăciuni, Belu Silber, Ion Lespezeanu, Alexandru Robot.

Primul număr al revistei Floarea de Foc apărea la 6 ianuarie 1932 și se deschidea cu un articol semnat de Sandu Tudor, purtând titlul - Prolog pentru ceasul acesta:

Ne-a biruit gând curat, gând bun. Cu ochi mari de vedenie întrezărim și creștem în noi o icoană viitoare, un stil arzător cum sunt flăcările. Fiecare inimă a unui om tânăr e, aievea, o floare de foc, din marele rug înflăcărat și nemistuit al Vieții, care aprinde întunerecul. Din pricina aceasta îndrăzneala ne mână spre o războire cruntă. Vlaga pe care o purtăm în mădulare ne îndreptățește și ne dă temeiul de la care pornim. Război tuturor acelor ce socotesc viața o întâmplare oarbă sau gluma searbădă a unui demiurg nebun, fiindcă noi înțelelegem și mărturisim că această viață are ceva ce duce spre armonie și un rost propriu”.


În articolul de fond din întâiul număr al cotidianului Credința, Sandu Tudor preciza: "...nu slujim nici dreapta, nici stânga". De-a lungul celor cinci ani de existență a ziarului, în editorialele sale - Lecția proceselor de la Moscova, Veacul ucigătorilor de Dumnezeu, Religia ateismului rus, Între sobor și soviet, Bestialitatea modernă, A murit religia marxistă ș. a. - a criticat aspru și argumentat comunismul și ideologia marxistă, pe Lenin și Stalin. Fascismul și nazismul sunt la rândul lor denunțate ca ideologii și sisteme politice antiumane, rasiste și fără viitor, în articole precum Bestia blondă, bestia galbenă, Ceva despre rasism, Masca ducelui, Gorila cu cască și mască.

Damian Victor Oancea

Gavril Pătru

Sandu Tudor a fost printre cei foarte puțini care în perioada interbelică și-au cumpărat un avion particular. Îl pilota singur. Într-o zi a anului 1937, în timpul unui zbor, sub privirea înmărmurită a prietenului său, Alexandru Codin Mironescu, s-a prăbușit cu avionul din înaltul cerului. „M-am îndreptat spre pista de aterizare, angajându-mă într-o vrilă din care n-am mai putut redresa aparatul. Avioneta se prăbușea! Am strigat: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!... Dumnezeule, scapă-mă!!! Asta am cerut cu lacrimi în ochi când veneam în jos spre gura căscată a morții. Mântuitorul Iisus Hristos m-a auzit”. A ieșit din mormanul de fiare absolut întreg, nici măcar cu o zgârietură...A doua zi s-a urcat iar într-un avion și a reluat zborul, refăcând situația din ziua precedentă și aterizând cu bine.

Din 1939 - odată cu izbucnirea celul de Al 2-lea Război Mondial - e concentrat în armată. Participă la lupta contra Uniunii Sovietice pe frontul din Ucraina. În 1941, întors de pe front, a fost trecut ca profesor și comandant la o școală tehnică de mecanizare, unde preda limba germană. „La 12 noiembrie 1942, sunt arestat de Siguranța Generală, fără nici un motiv, împreună cu alți ziariști de stânga, și internat în lagărul de la Târgu-Jiu. La intervenția Ministerului de Război sunt eliberat. Direcția Superioară a Moto-Mecanizării avea nevoie de mine la Școala tehnică.”

În vara lui 1943, în ciuda greutăților economice și a pierderilor de război, Sandu Tudor organizează o retragere spirituală la Cernăuți, în prima săptămână a postului Adormirii Maicii Domnului. Pe prima pagină a programului tipărit stă scris: Din râvna unui mănunchi de oameni cu carte, preoți și mireni, doritori de o adâncire ortodoxă mai mare și îmbunătățire spirituală, cât și de obștească trăire creștină, prin deosebita înțelegere, ocrotire și bincuvântare a Înalt-Preasfințitului Tit, Mitropolitul Bucovinei, s-au putut organiza Șapte zile de priveghere în minunata „cetate duhovnicească” a Arhiepiscopiei Cernăuților. Iată Programul conferințelor și titlul lor:

Dumincă, 1 august 1943: Preotul Nicolae PopescuCalendar și priveghere; și Alexandru Elian - De la icoană la duhovnicie.

Luni, 2 august: Alexandru MironescuMoaștele Sfântului Ștefan și veșnicia trupului.

Marți, 3 august: Anton Dumitriu Cunoaștere și asceză.

Miercuri 4 august: Paul Sterian Cei șapte tineri din Efes și dovezile Învierii. Joi, 5 august: Constantin NoicaPatos și Patmos.

Vineri, 6 august: Petru ManoliuSchimbarea la Față și frumusețea Izbăvitoare și Henri H. Stahl - Despre spiritualitatea românească.

Sâmbătă, 7 august: Arhimandritul Benedict GhiușDuhovnic și Tămăduire și Sandu Tudor – Rugăciunea Inimii și Sfânta Isihie.


Dan Puric, Paul Simon Esperando, Adrian Păduraru, Mircea Constantinescu, Ion-Costin Manoliu

Invitații au fost găzduiți în Palatul Mitropolitan din Cernăuți. În fiecare zi, după Sfânta Liturghie, se adunau într-o sală, unde, pe rând, ce mai importanți participanți expuneau o problemă, discutată apoi de către toată lumea. În cuvântul de început, Sandu Tudor a spus:

Primul meu gând, după Liturghia așa de frumoasă și după ospitalitatea cu care Înalt Preasfinția Voastră ne-a primit: țin să mulțumesc din tot sufletul pentru bucuria de a veni aici. Părintele Nae Popescu este bolnav și n-a putut veni, așa că rostesc eu un cuvânt de deschidere. Problema nu e atât să spunem lucruri interesante, cât să ne mărturisim. Întâlnirea aceasta e încercarea ca intelectualii să intre în trăirea sobornicească, într-un contact viu unii cu alții. Pentru că, oricâtă personalitate am avea, suntem insuficienți noi înșine. Cu Înalt Preasfințitul Tit, am luat calendarul și ne-am uitat ce hram are fiecare zi, între 1 și 7 august, între sărbătoarea Ieșirii Sfintei Cruci și Schimbarea la Față. Calendarul creștin are o organicitate. Imediat ne-am dat seama de posibilitatea de a ordona o ritmică spirituală pe datele acestei săptămâni. Ordinea omului rămâne nebunie când nu ține seama de ordinea sfântă, de ordinea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu ne pedepsește, ne lasă la ordinea minții noastre, care duce la dezordine, la dezastru. Noi trăim azi – viu și tragic – această dezordine a ordinilor, care prin falimentul lor, trebuie să ne ducă din nou la ordinea lui Dumnezeu, căreia trebuie cu toții să ne supunem. Viața de toate zilele ne fură cu ordinea ei. Ca să biruim, în sensul spiritual al cuvântului, să ne întoarcem la Biserică. Mă gândesc acum la aceste cuvinte minunate ale Evangheliei: Suntem din lume, dar nu suntem ai lumii. Orice om care vrea să se realizeze, după icoana lui Hristos, simte groaza acestei lumi, care vrea să-l fure – și de cele mai multe ori îl fură.

În general, unui intelectual îi e imposibil să treacă de la atitudinea sa intelectuală, numai mintală, la o tărie sau acțiune. Aceasta e tragedia intelectualului care a ajuns la „convingeri înalte”.Eu am prieteni care trăiesc ritmica bisericii, care se duc la biserică, dar au o viață dublă: viața de toate zilele și viața lui în biserică. Omul din popor poate e mai unitar în viața de toate zilele. Vorbesc de acea elită a poporului care trăiește evlavios.

Mircea Constantinescu

Mirela Georgescu și Dan Puric

Intelectualul român e un neputincios. Nu vorbesc de cel care nu crede. Cei care cred sunt neputincioși. În ce sens? Nu trăiește viața lui ca însăși viața Bisericii. Atunci când te însumezi realității de duh al Bisericii, când se adună doi sau trei în numele acestei realități care te depășește, atunci ea lucrează în noi. Și dacă avem agerimea necesară ajungem la un stadiu de a vedea lucrurile duhovnicește și ne minunăm de lucrarea aceasta care e printre noi. Să îndrăzniți! O primă condiție a înțelegerii dintre noi este să aflăm unul despre altul, ce gândim în mod exact. Toate discuțiile care vor urma între noi, cu cât mai subiective, cu atât mai bine. Să ne integrăm în toată realitatea adevărată, care e felul de a gândi al tuturor sfinților Bisericii, - ca să nu spun al Mântuitorului. Facem efortul personal de a ne recunoaște insuficiența și imediat vom avea completarea în întâlnirea cu ceilalți. Dincolo de trăirea ritmică a Bisericii, să ajungem la ceea ce spunea un călugăr de la Muntele Athos: viața să fie o Liturghie.”

La începutul lui '44, Sandu Tudor era locotenent la Batalionul 4 Reparații Auto, la București. Soldații îi raportau mereu că sunt pedepsiți pe nedrept de sergentul major, care nu le dă mâncarea prevăzută. Cercetând cazul, a constatat că soldații au dreptate și l-a pedepsit de sergent. „Seara, când m-am așezat în pat, parcă stăteam pe un mușuroi de furnici. M-am tot zvârcolit. Aveam pe perete Icoana Rugului Aprins al Maicii Domnului, de care nu mă despart. Mi-a venit gândul să mut patul în altă parte. La câteva minute după mutare, pe când am închis ochii, pe geamul deschis al camerei a pornit o rafală de pistol automat, cu gloanțe trimise acolo unde mi-ar fi fost capul înainte de mutarea patului. Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu.” Dimineața, văzând că Sandu Tudor n-a murit, sergentul și doi complici, au fugit, au dezertat, dar au fost prinși. Au fost condamnați la moarte; apoi li s-a comutat pedeapsa în 10 ani de închisoare. Când au sosit sovieticii în România, l-au reclamat pe Sandu Tudor că i-ar fi persecutat pentru că ei sunt comuniști.

Beatrice Rubică și Amalia Ciolan

În toamna anului 1944, după ce armata sovietică ocupase România, într-un moment de cumpănă pentru poporul român, Sandu Tudor își dă seama că dacă Adevărul încetează să mai călăuzească un popor, nu poate urma decât căderea; își dă seama că nu există soluție materialistă, nici formulă politică în stare să ne salveze; că mântuirea nu trebuie condiționată de împrejurările din afară. A avut atunci inițiativa de a-i aduna în jurul său pe prietenii și cunoscuții săi, pentru ca împreună să se întoarcă la Biserică, la Adevăr, la Dumnezeu.

Suntem la o răscruce! S-a închis o epocă istorică. O inițiativă salvatoare se impune. Inițiativa e prielnică pentru o puternică mișcare spirituală, de înviere a autenticității românești creatoare. La început, doar câțiva oameni conștienți, hotărâți, doritori să se disciplineze pe sine, pentru a se face apți marii slujiri. Această mișcare de renaștere nu poate fi decât conform naturii și tradiției românești: ORTODOXIA.”

În 1945, după trei căsnicii eșuate, în vârstă de 48 de ani, Sandu Tudor a intrat în obștea călugărească de la Mănăstirea Antim din București, unde a locuit în chilia din clopotniță. Își dăruiește întreaga avere pentru renovarea Mănăstirii Antim, unde, sub semnul Rugului Aprins al Maicii Domnului, încep întrunirile la care luau parte preoți și călugări, intelectuali de cel mai înalt nivel din domenii diferite și mulți tineri, mai ales studenții de la Teologie, dar și de la Medicină, Politehnică, Arhitectură. Iată câteva teme propuse de Sandu Tudor pentru conferințele care aveau loc duminica după-amiază în biblioteca mănăstirii: Păcatul originar, Iisus - Logosul Întrupat, Rugăciunea inimii, Isihasmul, Scena și altarul, Exegeza smochinului blestemat, Medalioane ale unor mari isihaști. Joi seara, la stăreție, într-un cerc mai restrâns, scriitorii și artiștii prezentau fragmente din ceea ce au scris, din ceea ce au realizat.

Alexandru Nedelcu, Daniel

Tudorică, Gavril Pătru

Au participat mai des sau mai rar la aceste întruniri, alături de Sandu Tudor: Mitropolitul Tit Simedrea al Bucovinei, retras la București, după ce Bucovina de nord fusese răpită de Uniunea Sovietică, profesorul și scriitorul Alexandru Codin Mironescu, poetul și economistul Paul Sterian, doctorul și poetul Vasile Voiculescu, filosoful Mircea Vulcănescu, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, compozitorul Paul Constantinescu, logicianul Anton Dumitriu, pictorița Olga Greceanu, medicul Gheorghe Dabija, arhitectul Constantin Joja, graficianul Mac Constantinescu, preotul profesor Dumitru Stăniloae, matematicianul Octav Onicescu, profesorul de apologetică și mistică Ioan Gheorghe Savin, criticul literar Tudor Vianu, poetul și matematicianul Ion Barbu, istoricul de artă Ion D. Ștefănescu, bizantinologul Alexandru Elian, generalii Gheorghe Iorgulescu, Traian Tetrat, Ioan Țone, Gheorghe Stratilescu și Constantin Manolache, arhimandritul Vasile Vasilache – starețul Mănăstirii Antim, ieromonahii Sofian Boghiu, Benedict Ghiuș, Nicodim Bujor, Felix Dubneac, Adrian Făgețeanu, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Paulin Leca, Haralambie Vasilache – care a murit în închisoarea din Gherla în 1962; de asemenea, studenții Andrei Scrima, Roman Braga, Nicolae Bordașiu, Leonida Plămădeală – viitorul Mitropolit Antonie al Ardealului, Nicolae Nicolau, Traian Balea, Nicolae Vârnă, Virgil Stancovici, Mihai Neculce și alții.


Daniel Tudorica, Gavril Patru, Mirela Georgescu, Magda Duțu, Orodel Olaru


Petru Hadârcă

Providențială pentru mișcarea Rugului Aprins a fost întâlnirea cu preotul rus Ivan KulâghinIoan cel Străin, cum avea să i se spună, în 1945, la Mănăstirea Cernica, lângă București.Preotul celib Ivan Kulâghin fusese în tinerețe frate de mănăstire la Mănăstirea Optina. A fost lăsat în viață de către bolșevici doar pentru că nu apucase să depună voturile monahale. 

În ianuarie 1944 a ajuns la Mănăstirea Cernica, împreună cu Mitropolitul Nicoale de Rostov și alte două călugărițe din Rusia. Mitropolitul Nicolae de Rostov și preotul Ivan Kulâghin avuseseră îndrăzneala ca sub ocupația germană să redeschidă bisericile, să slujească, să boteze pe cei nebotezați. Părintele Ioan cel Străin aducea cu sine tradiția marilor isihaști ruși, o moștenire duhovnicescă pe care Rusia a primit-o din țara noastră, acum 200 de ani, prin ucenicii Sfântului Paisie de la Neamț, care au revitalizat monahismul rusesc.

Ioan cel Străin a fost pentru călugării și credincioșii de la Antim un trimis al Domnului. El însuși avea această conștiință, că are o misiune în „de Dumnezeu păzita Românie”. A dăruit grupului de la Antim Sbornicul – culegerea filocalică despre Rugăciunea Inimii, alcătuită de călugării de la Mănăstirea Valaam, din nord-vestul Rusiei. Părintele Ioan cel Străin a adus hirotesirea pentru Rugăciunea Inimii: binecuvântarea - prin punerea mâinilor pe capul fratelui - pentru Rugăciunea Inimii, din partea unui cunoscător al ei.

Sărbătoarea Rugului Aprins la 4 septembrie – spunea Părintele Ioan cel Străin – este, tăcut, momentul și locul de reunire în Duh a tuturor celor ce au fost binecuvântați cu darul trăirii și cunoașterii isihaste.”

În octombrie 1946, preotul Ivan Kulâghin a fost predat sovieticilor, judecat și condamnat la 10 ani de muncă silnică. În ianuarie 1947 a fost trimis înapoi în Uniunea Sovietică.


Adrian Păduraru

La 3 septembrie 1948, Sandu Tudor a fost tuns în monahism și a primit numele Agaton. Pe 23 februarie 1950, monahul Agaton a fost hirotonit preot pentru Schitul Crasna din Gorj de către Înalt-Preasfințitul Firmilian, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. La Schitul Crasna i-a avut alături pentru câteva luni pe Ieromonahul Adrian Făgețeanu și Ierodiaconul Antonie Plămădeală

La 29 iunie 1950 este arestat și închis la Jilava. Cei trei subalterni de la Școala de Mecanizare care încercaseră să-l omoare în 1945, îl acuzau de fascism și persecuție a comuniștilor. E condmanat la cinci ani de detenție și dus într-un lagăr de muncă la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Eliberat în 1952, ajunge la Sihăstria Neamțului, și se retrage ca sihastru la Schitul Sihla. În 1953 Ieromonahul Agaton a primit hirotesia de schimnic la Sihăstria Neamțului, cu numele de Daniil. Părintele Cleopa Ilie i-a citit rugăciunile de hirotesie. În același an, Ieroschimonahul Daniil e trimis ca stareț la Schitul Rarău, unde strânge în jurul său o obște de tineri ucenici. De la Rarău, venea din când în când în București, unde reia legătura cu profesorul Alexandru Codin Mironescu și Ieromonahii Benedict Ghiuș și Sofian Boghiu.

În iunie 1958, la București, a fost ridicat de Securitate din casa lui Alexandru Mironescu, împreună cu profesorul și fiul acestuia, Șerban. Au fost întemnițați stâlpii de duh ai grupului de la Antim și cinci tineri, pe care îi chemase la cunoașterea predaniei isihaste. În total, un număr de 16 persoane au fost condmanate la ani grei de închisoare în lotul "Alexandru Teodorescu și alții", lotul Rugului Aprins. Părintele Daniil Sandu Tudor a plecat la Domnul la închisoarea din Aiud, pe 17 noiembrie 1962. Încercările de a descoperi locul înhumării nu au condus nicăieri: trecere desăvârșit împlinită.



Milica Creiniceanu
Regizor de studio
Magda Duțu
Coordonator de proiect
Mirela Georgescu
Ing. Regizor tehnic


Ion Costin Manoliu
Arhiva : 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro