Regizorul Cristian Munteanu - vedeta spectacolelor de teatru radiofonic, în perioada 5-7 februarie, la Radio România Actualități
În perioada 5-7 februarie 2018 veți asculta la Radio România Actualități, spectacole în regia lui Cristian Munteanu: „Micile tragedii” de A. S. Pușkin (luni, 5 februarie, ora 23.05), „Apa vie” de Josef Toman (marți, 6 februarie, ora 23.05), „Vernisaj” de Cristian Munteanu (miercuri, 7 februarie, ora 23.05).
Cristian Munteanu (25 august 1936, București–31 ianuarie 2008, București) este unul dintre numele cele mai mari din întreaga istorie a teatrului radiofonic românesc, nu numai pentru că o amplă fonotecă de înregistrări cu spectacole de gen poartă semnătura sa regizorală, ci prin valoarea artistică – de multe ori prin noutatea adusă în epoca respectivă, prin modernitatea ce rezistă și astăzi – a majorității acestor spectacole. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959, regizor mai întâi la Teatrul din Piatra Neamț, a fost angajat în 1962 la Radiodifuziunea Română, ca regizor artistic. După decembrie 1989, a devenit primul redactor-șef al Redacției Teatru, care fusese până atunci secție a redacției emisiunilor culturale. Practic, Cristian Munteanu a pus bazele activității distincte a acestei redacții în forma în care se desfășoară ea astăzi.
Cele
patru decenii și jumătate dedicate teatrului radiofonic înseamnă
peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creație, de
la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la
cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau
emisiunile scenarizate. Amintesc câteva: „Orestia” de
Eschil, „Electra” de Sofocle, „Broaștele” și „Adunarea
femeilor” de Aristofan, „Comedia
măgarilor” de Plaut, „Cel ce se pedepsește singur” de
Terențiu, „Odiseea”, dramatizare de Georgeta Răboj după Homer,
„Tragica istorie a doctorului Faust” și „Eduard al
II-lea” de Marlowe, „Henric al IV-lea”, „Othello”,
„Troilus și Cresida” și „Cymbeline” de
Shakespeare, „Praznicul ciubotarului” de Thomas
Dekker, „Arden din și „Clavigo” de
Goethe, „Maria Stuart” și „Intrigă și
iubire” de Schiller, „Ruy Blas” și „Marion Delorme” de
Victor Hugo, „Mantaua”, dramatizare de Pușa
Roth după Gogol, „Roșu și negru”, dramatizare de Rodica
Suciu-Stroescu după Stendhal, „Pasărea albastră” de
Maurice Maeterlinck, „Brand” și „Rosmersholm” de
Ibsen, „Duhul pădurii” de Cehov, „Moartea
Feversham”, „Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha”,
dramatizare de Georgeta Răboj după Cervantes, „Viața e
vis” de Calderón de la Barca, „Faust”, „Torquato
Tasso”, „Ifigenia în Taurida” lui Ivan Ilici”,
dramatizare de Pușa
Roth după Tolstoi, „Heidelbergul de altădată” de Wilhelm
Meyer-Förster, „Francesca da Rimini” de Gabriele
d’Annunzio, „Lungul drum al zilei către noapte”, „Anna
Christie”, „Din jale se întrupează Electra”, „Dramele
mării” de Eugene O’Neill, „Ciocârlia” de
Jean Anouilh, „Cumpăna amiezii” de Paul
Claudel, „Serenadă târzie” de Alexei
Arbuzov, „Deșertul tătarilor”, dramatizare de Catinca
Muscan după Dino Buzzati, „Galileo Galilei” de Bertolt
Brecht, „Muștele” de Jean-Paul Sartre, „Labirintul” de
Fernando Arrabal, „Istoria ieroglifică”, dramatizare de
Valeriu Sîrbu după Dimitrie Cantemir, „O repetiție
moldovenească sau Noi
și
iar noi” de Costache Caragiale, „Craii de
Curtea-Veche”, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Mateiu
Caragiale, „Răscoala”, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Liviu
Rebreanu, „Avram Iancu”, „Zamolxe” și „Arca lui
Noe” de Lucian Blaga, ”Iată femeia pe care o
iubesc” de Camil Petrescu, ”Salba Mălinei” de
Dominic Stanca, „Duios Anastasia trecea”, dramatizare de
Pușa
Roth după D. R. Popescu, seria de rectaluri în care un actor
interpretează cinci roluri, idee pe care Cristian Munteanu a
îmbrățișat-o cu entuziasm în vara lui 2004, regizând șapte
asemenea recitaluri: „Dramele puterii”. Cinci personaje în
interpretarea actorului Dan Condurache, „Slugi istețe și bufoni”
– Horațiu Mălăele, „Pețitoare și cumetre” – Dorina
Lazăr, „Îndrăgostiți în teatrul lumii” – Delia Nartea și
Cristian Iacob, „Chipuri ale feminității” – Virginia Mirea,
„Contraste” – Mircea Albulescu. În toate, amprenta
stilistică a regizorului este inconfundabilă. Ea se traduce
printr-un simț aparte al construcției teatral-radiofonice, aspect
esențial în această formă de artă, care, adresându-se unui
singur simț, auzul, recompune un univers întreg.
Există
fără îndoială reguli nescrise ale teatrului radiofonic, pe care
Cristian Munteanu îl considera forma cea mai rafinată de teatru.
Dar niciuna dintre ele nu poate suplini disciplina interioară a
artistului, care presupune, pe lângă o cultură teatrală vastă,
asimilată organic, fermitatea opțiunii stilistice și, astfel,
capacitatea de reinterpretare optimă a unui text. A unui text care
să fie pregătit pentru a deveni spectacol radiofonic, știut fiind
că sunt puțini dramaturgi care scriu special pentru teatrul
radiofonic. Ceea ce la lectura piesei poate oferi o satisfacție
intelectuală deosebită, ceea ce pe scena de scândură poate crea
un efect extraordinar, la radio, dimpotrivă, pot să aibă minimă
relevanță, ba chiar să împiedice coerența spectacolului. Am avut
cu toții enorm de învățat de la regizorul Cristian Munteanu,
începând cu selecția și pregătirea textului până la forma
finală a spectacolului, în care fiecare element trebuie să fie
așezat la locul potrivit și mai ales să aibă justificare
artistică.
Regizorul, mărturisea Cristian Munteanu, trebuie să facă o orchestrație. O orchestrație care începe chiar de la forma potențial radiofonică a textului dramatic. Pe bună dreptate, Cristian Munteanu susținea că oricâtă invenție și fantezie s-ar suprapune peste un text care nu a fost adaptat corespunzător tehnicii teatrului radiofonic, rezultatul va fi sortit eșecului. Că uneori trebuie, cu regret, să elimini fragmente sau să modifici chiar elemente structurale ale piesei, acestea sunt de la sine înțelese. Fără această „suferință”, devine imposibil să faci pasul spre transformarea plauzibilă a unui text pentru radio. Este o lecție pe care am detaliat-o adesea în compania lui Cristian Munteanu, ale cărei secrete le-am asimilat de la un artist puțin dispus, temperamental, să dea lecții. Avea însă talentul de a se face înțeles, de a convinge fără lungi ocoluri, de a se impune cu eleganță, dar și de a ști să dirijeze, adică să așeze la locul cuvenit sugestiile venite de la actori și de la ceilalți membri ai echipei.