Duminică 27 noiembrie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea „Cervantes și tentația teatrului”, din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Aşezat în balanţă cu romanul „Don Quijote”, ce nu conteneşte să uimească de patru veacuri, teatrul lui Cervantes trece pe locul secund. Dar tocmai datorită acestui fapt, abordarea lui devine incitantă, în măsura în care Cervantes se poate număra printre clasicii dramaturgiei universale. Tratându-l strict din unghiul cercetării sale, Vito Pandolfi îşi începe astfel capitolul dedicat lui Cervantes în „Istoria teatrului universal”: „Întors în patrie după numeroase aventuri şi tribulaţii, Cervantes a sperat că va putea obţine o afirmare sigură şi răsunătoare cu tragediile sale (a compus vreo zece). Orice scriitor simte mai curând sau mai târziu, tentaţia teatrului. Dar nu se lasă întotdeauna dominat de ea. În orice caz, încercările sale conţin multe scăpărări ale imaginaţiei, care adesea redobândesc, cu timpul, viaţă şi culoare.”

În epocă, succesul teatrului lui Lope de Vega, cel mai prolific scriitor din toate timpurile, l-a aşezat în umbră pe Cervantes. Nici astăzi, poate, dramaturgia sa, eliberată de experienţa teatrală a clasicismului antic prin forme, soluţii, personaje, prin negarea implicită a vechilor precepte, nu se află pe locul privilegiat. Impresia e însă repede demontată de orice reîntoarcere serioasă, dornică să alunge prejudecăţile şi capabilă să remarce drumul propriu, acel „ferment al imaginaţiei” din paginile destinate scenei de don Miguel de Cervantes Saavedra. După tragedii şi drame ambiţioase, în 1615 apăreau la Madrid „Opt comedii şi opt entremeses” – interludii comice, niciodată puse în scenă. Eliberându-se de modele, aceste piese scurte, „minunate acvaforte”, cum au fost denumite, ar fi suficiente pentru a consfinţi originalitatea unui autor cu loc sigur în istoria dramaturgiei universale. În ele dimensiunea existenţei are savoare şi putere de caracterizare, un pitoresc dublat de înţelesuri adânci, a căror dezvăluire seamănă cu bucuria de a ţine în mână preţioasa bijuterie. Ai sentimentul că o cunoşti prea bine, îţi este familiară, dar mereu îi descoperi câte un reflex surprinzător.