Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Marius Manole în Două nuvele de Mihail Bulgakov la Teatrul Național Radiofonic

Miercuri, 7 Mai 2014
 
Joi, 22 mai 2014, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați producția care a primit „Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2013”, la cea de a XXII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, ce a avut loc luni, 28 aprilie: Două nuvele de Mihail Bulgakov – “Ștergarul cu cocoș” și “Beregata de oțel”.

Traducerea: Emil Iordache. Dramatizarea radiofonică și regia artistică: Diana Mihailopol. În distribuție: Marius Manole, Dan Aștilean, Oana Ștefănescu, Amalia Ciolan, Rodica Mandache, Ion Arcudeanu, Ion Mărgescu, Ruxandra Maniu, Milica Creiniceanu, Laurențiu Lazăr, Antonia Neumark.

Spectacolul radiofonic alătură două nuvele ale scriitorului rus Mihail Bulgakov, publicate între anii 1925-1926, în volumul „Însemnările unui tânăr medic” – două cazuri medicale grave și oarecum neașteptate pentru tânărul doctor, proaspăt absolvent al facultății, repartizat la spitalul din satul Muriino, două experiențe umane încărcate de emoții, trăiri, semnificații, presărate cu gânduri interioare de o intensitate aparte.

S-a spus că Bulgakov practică un așa-numit „autobiografism spiritual”, pe principiul dizolvării evenimentelor propriei vieți în opera literară… Experiența acumulată în anii în care a practicat medicina, pe front și apoi într-o comună de lângă Kiev, orașul său natal, persecuțiile crunte îndurate în perioada când a fost interzis de către puterea sovietică, traiul la limita supraviețuirii și tot zbuciumul personal aveau să-și pună, fără îndoială, amprenta asupra unei opere originale și surprinzătoare, rod al unei imaginații extraordinare, amestec de întâmplări insolite, satiră sfredelitoare, de factură aproape gogoliană, elemente fantastice și un tragism interior acut, sfâșietor…

Spectacolul regizat de Diana Mihailopol creează o lume de mare bogăție sufletească, o arhitectură complexă, remarcabilă prin unitatea viziunii și prin felul cum se îmbină realul, amintirile, accentele fantastice… Există mai multe planuri în spectacolul radiofonic, atent distribuite și tratate sonor în mod distinct. Monologul tânărului medic, punctat de frământări, temeri, amintiri, este adesea întrerupt de momente și situații în care trebuie să relaționeze cu cei din jur: felcerul, infirmierele, bolnavii ori cei din familia lor…

Marius Manole, în rolul doctorului, dovedește capacitate de interiorizare și o nemaipomenită mobilitate a mijloacelor de expresie – el redă extrem de convigător nesiguranța începătorului în ale medicinei, tristețea de a fi părăsit Moscova, pentru a se înfunda într-un sătuc mizer, sarcasmul, nelipsita autoironie, dar și speranțele și bucuria de a vedea că priceperea sa clinică, instinctul, intuiția – chiar și nedublate de experiență – înving boala… Celelalte personaje sunt întruchipate în replici scurte, dar de mare efect teatral, actorii realizând adevărate bijuterii de compoziție artistică.

Muzica originală semnată de George Marcu are darul de a crea atmosferă, de a sublinia stări sufletești, emoții, de a ne contamina de spiritul rusesc al spectacolului.

Regia de montaj: Florina Istodor.
Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Muzica originală și regia muzicală: George Marcu.
Regia tehnică: Vasile Manta.
Redactor și coordonator de proiect: Domnica Țundrea.

Arhiva : 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro