Spectacolul de poezie și muzică
BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Spectacolul de poezie și muzică "Dans alb", organizat în memoria regizorului Cristian Munteanu, va fi pus în scenă luni, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din București, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Spectacolul este organizat de Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Odeon. Scenariul, după poemele lui Cristian Munteanu, îi aparține lui Costin Tuchilă. Regia artistică este semnată de Vasile Manta.
Din distribuția spectacolului fac parte: Irina Mazanitis, Jeanine Stavarache, Delia Nartea, Mircea Albulescu, Mircea Constantinescu, Gelu Nitu, Puiu Pascu (pian) și Dan Ionita (saxofon alto).
Intrarea publicului la spectacol este liberă.
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959, regizor mai întâi la Teatrul din Piatra Neamț, Cristian Munteanu (25 august 1936 - 31 ianuarie 2008) a fost angajat în 1962 la Radiodifuziunea Română, ca regizor artistic. După decembrie 1989, a devenit primul redactor-șef al Redacției Teatru, proaspăt înființată. Astfel, Cristian Munteanu a pus bazele activității distincte a acestei redacții în forma în care se desfășoară ea în prezent. Cele patru decenii și jumătate dedicate teatrului radiofonic înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creație, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, precum documentarul teatral sau emisiunile scenarizate.
Autor dramatic jucat la teatre din București și din țară, la Teatrul radiofonic, Cristian Munteanu a scris și poezie. Vorbea însă foarte puțin despre piesele sale, în jur de 30, dar și mai puțin despre poezia sa. Păstra o discreție aproape totală, mai ales că volumul "Dans alb" (București, editura Semne, 2009), reconstituit cu migală de Elisabeta Munteanu, arată un poet autentic.
Cristian Munteanu elimină de la bun început tentația livrescului, care s-ar putea bănui. Dominantă rămâne meditația existențială. În viziunea autorului "Dansului alb", poetul este un medium, primind și amplificând semnalele lumii, cărora le conferă un plus de valoare și expresivitate.