Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

Cluj: Trei schițe de Caragiale jucate pentru teatrul radiofonic - audiate de public, la Muzeul de Artă

Sâmbătă, 11 Februarie 2012 , ora 12.56
 

Cluj-Napoca, 10 feb 2012/Agerpres/ - Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a găzduit vineri, o audiție de teatru radiofonic, cu public, în cadrul proiectului 'Țara lui Caragiale'', a schițelor 'Articolul 214', 'Situațiune' și 'Justiție' scrise de marele dramaturg român.

Spectacol radiofonic 'Țara lui Caragiale', având subtitlul 'Schițe contemporane despre întâmplări trecute... sau invers!?', în regia lui Mihai Lungeanu, este produs de Teatrul Național Radiofonic în colaborare cu Radio România Cluj, cele trei schițe fiind interpretate de actorii Melania Ursu, Cornel Răileanu, Petre Băcioiu, Anca Hanu și Ruslan Bârlea de la Teatrul Național din Cluj-Napoca.

Evenimentul face parte din manifestările dedicate 'Anului Ion Luca Caragiale', la împlinirea a 160 de ani de la nașterea marelui dramaturg și 100 de ani de la trecerea sa în eternitare.

În discuțiile cu publicul, ce au urmat audiției, actrița Teatrului Național 'Lucian Blaga', Melania Ursu, a subliniat că Teatrul Radiofonic are o veche tradiție în România.

'Cu patru decenii în urmă nu exista televizor. Publicul mergea la teatru, iar cei vârstnici, care resimțeau povara anilor, ascultau piese de teatru acasă, la radio. Televiziunea a creat o revoluție și i-a legat pe oameni cam mult de micul ecran. Azi sunt puțini spectatori la teatru și puțini cei ce ascultă o piesă la 'Teatrul la microfon'. Pentru actori, interpretarea la teatrul radiofonic a fost, desigur, diferită de cea de pe scenă. Sunt convinsă că mare parte dintre liceenii care se află acum în sală nu au ascultat niciodată o piesă la 'Teatrul la microfon'. După reacția voastră am dedus că ați fost chiar deranjați că nu ați văzut omul în mișcare, în decor, cu costum, și că îl auzeați doar. Dar la 'Teatrul la microfon', noi actorii, suplinim lipsa imaginii prin cuvântul pus în valoare și gândit în așa fel încât cel ce ascultă să perceapă o întreagă atmosferă, să își imagineze scenele prin cuvintele rostite de actori', a spus Melania Ursu.

Actrița Anca Hanu a explicat că deși într-un spectacol radiofonic vocea este singurul mod de exprimare teatrală, ea a avut mereu tendința de a exprima și fizionomic rolul interpretat de ea.

'A fost prima dată când am colaborat cu Teatrul Național Radiofonic. Am avut un rol mic, în schița 'Articolul 214'. A fost o muncă frumoasă de echipă, iar tot ce am făcut ne-a creat tuturor bună dispoziție, pentru că opera dramaturgului Caragiale este extrem de actuală azi. Trebuie să vă spun că semnele de punctuație respectate întocmai dau rezultatul cel mai bun în interpretarea rolurilor din piesele lui Caragiale, fiind semne de regie. Nu este ușor să faci acest lucru', a spus Anca Hanu.

Pentru actorul Ruslan Bârlea, 'dramaturgia românească nu ar fi existat fără Ion Luca Caragiale'.

'A fost un geniu și un vizionar. Și proza lui Caragiale este tot atât de genială ca și dramaturgia. A scris și superbe poezii. Rolul din schița 'Articolul 214' mi-a amintit de anii de studenție, când am jucat același personaj. Cum spunea și Anca Hanu, Caragiale nu poate fi interpretat fără să se țină cont de orice virgulă și orice punct din text. Rolul nu iese bine nici dacă nu respecți indicațiile lui Caragiale', a spus Ruslan Bârlea, adăugând că în anul 2011 a pus în scenă, cu elevii de la Liceul 'George Coșuc', piesa 'O noapte furtunoasă' de Caragiale, 'cu punct și cu virgulă'. Montarea piesei le-a trezit liceenilor, pentru totodeauna, interesul pentru genialul nostru dramaturg', a arătat Ruslan Bârlea.

La rândul său, regizorul Mihai Lungeanu a amintit publicului că toate cele prezentate de Caragiale în urmă cu 150 de ani, în operele lui, se întâmplă și azi, fără nici-o atenuare temporală.

'Este și motivul pentru care auditorii vor înțelege de ce Ion Luca Caragiale a rămas atât de actual', a spus regizorul Mihai Lungeanu.

Arhiva : 2020 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro