RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 decembrie 2011, ora 18:30) - Realizator: Mihaela Helmis - 15-22 decembrie 1989 - 15 decembrie 2011... Putem să numărăm 22 de ani dintr-o vreme care, iată, acum abia ne lasă să transformăm mărturiile în reflexul lor literar şi artistic. Docu-drama este o formă în care colega noastră Puşa Roth, împreună cu tot colectivul artistic ce este "vinovat" de seria de cinci episoade pentru acest serial "Martori ai istoriei", teatru radiofonic dedicat celor 22 de ani care au trecut de la evenimentele din 22 decembrie, este în situaţia de a face saltul - este cu adevărat un salt - între mărturie şi valoarea general-umană pe care o va avea de acum înainte pentru noi Revoluţia din decembrie. Nu e uşor să îi asculţi pe cei implicaţi şi să transformi mărturisiri de la Procuratură, proprii mărturisiri şi atât de multă suferinţă, în teatru radiofonic. Dacă spun spectacol, s-ar putea să spun mai mult decât atât; dar este, sigur că da, spectacol de teatru radiofonic, realizat astfel în condiţiile anului 2011.

Aşadar, de astăzi începând, avem la îndemână cinci momente din ceea ce e un peisaj de întâmplări, peisaj sonor pe care îl cunoaştem cu toţii şi în care, de fapt, ce se întâmplă? Ce aţi vrut de fapt să reuşiţi cu aceste cinci episoade? Cum le-aţi ales şi la ce vă aşteptaţi? Cât de mult să fi ştiut? Cât de mult să luăm doar din aceste docu-drame?

Puşa Roth: Bună seara, mulţumesc pentru invitaţie. Mulţumesc tuturor. Cred că e bine să încep aşa, pentru că un lucru nu-l poţi face singur. Scriitura o faci singur, însă am avut oamenii care s-au mărturisit şi mi-au mărturisit şi colegii care au lucrat după mine. Este o întreagă maşinărie să poţi să aduci un text la textul final, la spectacolul final. Aş vrea să încep prin a-ţi spune că istoria ne cere - sau mai degrabă ne obligă, pentru că evenimentele din 22 decembrie 1989, multe dintre ele, au rămas cu multe semne de întrebare. Sigur, teama mea a fost că am ales doar trei oraşe, însă cred că am unit într-un fel oraşele-martir cele mai importante ale României lui decembrie '89: Timişoara, unde a început, Sibiul şi Bucureştiul.

Realizator: Aş vrea să facem o paranteză - nu numai pentru că în glasul Puşei Roth este emoţie; o simt, o simţiţi, dragi ascultători - asupra felului în care an de an ne-am întors asupra evenimentelor din acel decembrie atât de important pentru noi. Fie că era vorba despre fonoteca Radioului, fie că era vorba despre mărturiile oficiale, obiective, fie că erau amintiri în jurul meselor rotunde şi dezbateri, iată, acum e un pas nou. De fapt, să facem această trecere. Sunt şi cărţi, sunt emisiuni, ore întregi de emisiuni făcute...

Puşa Roth: Sigur, am făcut emisiuni, am făcut şi o carte, "Timpul care a învins teama", şi am simţit nevoia să fac acest document, teatru-document, pentru că orice subiect se poate preta la ficţiune. Am ales cinci subiecte, aşa cum am spus, care au suportat povara ficţiunii, pentru că nu este uşor să îi interoghezi pe oameni despre un trecut apropiat, despre propriile lor vieţi, despre propriile lor experienţe, să-i întrebi cum au suferit şi de ce au suferit. Sigur, fiecare cu dreptatea sau nedreptatea lui, dar am fost obligată să-i ascult până la capăt şi, din tot ce am aflat, am pus pe hârtie şi au ieşit cele cinci episoade. Personajele sunt reale. Sunt documente care au apărut în presă, dar sunt şi documente care nu au apărut în presă şi declaraţii numai pentru acest serial.

Realizator: Mărturii personale şi pentru că este vorba despre documente, dar şi despre dramă. Pentru că încă dor atât de tare rănile, personajele nu au numele lor, ci devin deja, prin schimbarea numelui, tipologii, personaje, caractere interpretate de actori profesionişti.

Şi acum este rândul celui de-al doilea invitat al nostru, Vasile Manta, regizorul acestei serii de cinci episoade de teatru radiofonic, de teatru documentar radiofonic, să se aşeze între personaje şi să aflăm, chiar înainte de titlurile fiecăruia dintre aceste episoade, cum e să-l cunoşti pe om, dar să-l transformi într-un personaj printr-un actor. Au ştiut actorii, şi-au cunoscut eroii? Se poate întâmpla asta, au fost destule evenimente în istorie în care documentarea s-a făcut şi aşa; sau a fost destul zumzetul, vuietul pe care îl avem cu toţii în noi.

Vasile Manta: În primul rând, îi mulţumesc Puşei Roth, că datorită ei ne aflăm acum aici şi datorită ei vom începe în această seară acest serial. Am emoţii deosebite - ştii de ce? Pentru că de-a lungul anilor, la noi, în redacţia de teatru, s-au făcut multe seriale - am participat şi eu la foarte multe, am făcut chiar şi teatru-document, foarte multe seriale teatru-document -, dar este pentru prima oară când încerc să realizez un serial de o asemenea profunzime, pentru că trebuie să-ţi mărturisesc că în aceşti 22 de ani care au trecut de la evenimentele din 1989 foarte puţini autori au încercat artistic să pună pe hârtie scenarii în care să evoce anumite momente din perioada aceea.

Realizator: De cele mai multe ori au fost citate, efectiv, aşezate într-o poveste mai mult sau mai puţin subiectivă.

Puşa Roth: Dacă îmi daţi voie să intervin... Vorbeam de emoţii; la început sigur că am fost emoţionată, toată perioada aceasta am fost emoţionată, pentru că am retrăit propria mea experienţă din 1989 şi, alături de oamenii pe care i-am intervievat, am trăit propriile lor experienţe, propriile lor dureri. Şi apoi a mai fost finalul, când eu a trebuit să pun pe hârtie, să aleg ceea ce am crezut de cuviinţă că se pretează să fie teatru radiofonic; deci am trăit din emoţie în emoţie, şi de aceea emoţia se perpetuează, este aproape o emoţie estetică.

Realizator: Aşa o s-o luăm în aceste cinci seri, începând de astăzi şi apoi în zilele următoare, săptămâna viitoare, până în 22 decembrie. Dar revenind la ceea ce a trebuit de asemenea afectiv, emoţional, reconstituit aşa încât să comunice, fără să reconstituie decât atât cât e necesar. A însemnat un efort deosebit, sunt diferite chiar sunetele, peisajul sonor care caracterizează spaţii, locuri, oraşele, de fapt, Bucureştiul, Sibiul, Timişoara?

Vasile Manta: Sigur că da. Cum să vă spun? Dificultatea mea, dificultatea celor care au lucrat la acest serial a fost aceea de a imprima acestor evenimente, în fiecare oraş, o anumită amprentă. Nu ştiu dacă am reuşit sau nu, or să ne spună ascultătorii, după ce vor audia acest serial, dar eu aş vrea să vă spun care a fost dificultatea în a alege actorii pe care i-am distribuit în acest serial şi ajutorul suprinzător pe care l-am primit în concepţia aceasta de a reconstitui cât mai fidel anumite momente din istoria Revoluţiei române./lcoman

În afara personajelor pe care le-am întâlnit în text... - prima dată când am citit acest serial al Puşei Roth m-am speriat, mi s-a părut că este o muncă care mă depăşeşte şi că n-am să fiu în stare să pot să reconstitui personajele pe care ea le-a creionat acolo. Dar după aia...

Vasile Manta: Dar după aia m-am liniştit şi, încet-încet, mi-am dat seama că putem îmbrăca într-o haină artistică, cu ajutorul unor mari şi unor buni actori, toate acele evenimente.

Aş vrea, dacă-mi permiţi, să amintesc doar câteva nume dintre aceşti actori importanţi pe care noi i-am folosit în acest serial - sunt foarte mulţi, nu amintesc decât câţiva dintre ei: în rolul crainicului a fost o întreagă dilemă a noastră, pentru că ne trebuia o voce despre care eu n-am fost de acord să fie o voce gravă, tulburătoare, care să imprime de la început ascultătorului ideea că se petrec lucruri groaznice acolo. Am vrut să fie o voce caldă, detaşată, care să relateze cu uşurinţă şi cu o uşoară detaşare acele evenimente, pentru că au trecut 22 de ani şi povestim. Deci, ne trebuia un fel de povestitor.

Realizator: Dar care are - eu asta am simţit, pentru că am avut privilegiul să ascult aceste episoade - stilul şi energia Puşei Roth. Este o altă voce a Puşei Roth.

Vasile Manta: Da; crainicul a fost Mircea Constantinescu. Deci, "Puşa Roth" a fost Mircea Constantinescu. Apoi am folosit o serie întreagă de actori cunoscuţi: Mihai Mălaimare, Mihai Dinvale, Mihai Niculescu, Ruxandra Sireteanu, Gavril Pătru, Dan Aştilean, Gelu Niţu, Eusebiu Ştefănescu, Anca Sigartău, Dan Condurache, Mihai Constantin, Ştefan Velniciuc, Ionuţ Chivu şi mulţi, mulţi alţii, nu pot să-i spun pe toţi.

Realizator: Sunt oameni în toată firea, care, în felul lor, au trăit acele momente. Dar ceva şi mai special, dincolo de această experienţă, într-un fel retrăită de reconstituire, s-a petrecut cu grupul de revoluţionari - care nu este, de fapt, citat din benzile autentice de acum 22 de ani, ci este altceva, mai mult decât atât. Ce?

Vasile Manta: Exact. A fost o surpriză şi pentru mine atunci când distinsul nostru prieten - prieten al Radioului şi al teatrului radiofonic - Mihai Mălaimare, care este şi profesor la Universitatea "Spiru Haret", a venit şi mi-a propus să folosim o grupă de studenţi din anul II de la Facultatea de Arte, acolo unde el este profesor, să-i folosim pentru acele momente în care revoluţionarii reconstituiau anumite evenimente.

Realizator: Copiii noştri născuţi după Revoluţie.

Vasile Manta: Exact. Şi într-o dimineaţă a apărut cu ei aici, la poartă; au fost 18 inşi, conduşi bineînţeles de Mihai Mălaimare, toţi în jur de 20-21 de ani, şi surpriza cea mai mare este că atunci când le-am povestit despre ce este vorba, şi anume că vom face un serial despre evenimentele de acum 22 de ani, toţi se uitau la noi foarte miraţi, cum de i-am ales pe ei. Şi am început, uşor-uşor, să le explicăm: "Foarte mulţi tineri au ieşit atunci în stradă, mulţi erau chiar şi mai mici decât voi, aveau 17-18 ani, dar marea majoritate erau tineri ca voi" - le-am spus noi. Mihai Mălaimare le-a ţinut un speech despre tensiunea, despre panica, despre acea atmosferă specială care a existat atunci.

Realizator: Nu reconstituim acum câţi dintre părinţii lor or fi fost în stradă atunci, în decembrie '89 - ar fi interesant, ar fi important, dar şi mai importantă este percepţia celor care au auzit doar din înregistrări ce se petrecea atunci în România, sau din interpretări post factum. Eu zic că ei au înţeles - n-aveau cum să nu reuşească, pentru că aveau regia în spate, în devenire.

Vasile Manta: Sigur că da, mai ales că erau actori, chipurile, profesionişti în devenire.

Realizator: Acum, pentru că trebuie să rămânem la gravitatea şi la greutatea de a alege întâmplări şi persoane care să devină personaje, am să o rog pe Puşa Roth să trecem prin fiecare dintre episoade, aşa încât să nu spunem totul, să tentăm cu adevărat oamenii să dorească să-şi reamintească - în felul nostru, de această dată, în felul autorilor - ceea ce se petrecea în urmă cu 22 de ani.

Puşa Roth: Aş vrea să încep prin a spune că un scriitor... "nepretenţios" este cuvântul, un scriitor de teatru, are cu el cel puţin tot atâtea voci câte încearcă să pună în spectacol. Eu am umblat cu toate vocile acestea, cu toate personajele, pentru că altfel nu puteam să le dau viaţă. M-am dus la Timişoara, m-am documentat, şi mi s-a părut "Cimitirul lui tata" - aşa cum am numit primul episod - poate cel mai dureros dintre episoadele petrecute la Timişoara.

Realizator: Cimitir cu două capace, niciodată puse.

Puşa Roth: Da. Oameni aruncaţi, înainte de toate - oamenii, copiii, oamenii tineri -, în groapa comună şi apoi dezgropaţi şi reconstituite identităţile lor. Mi s-a părut aproape primitiv - să nu spun necreştin, ci primitiv. N-am să spun mai mult. Cel de-al doilea subiect, "Ucişi în noapte", se referă la episodul mai puţin dezbătut, mai puţin cunoscut de publicul larg, 21 decembrie, în care au murit foarte mulţi tineri. Ei au ieşit cu borcanele de murături la Bucureşti să înfrunte tacurile - e vorba de baricada mică. "Ucişi în noapte" sunt acei copii de la Piaţa Universităţii şi de la Cocor, sunt copiii despre care nu se vorbeşte prea mult, copiii - îmi permit să spun acum "copii", după 22 de ani, pentru că ei au murit la vârsta viselor. Cel de-al treilea subiect, "Sibiu, mon amour" - pentru mine a fost cutremurător să descopăr că 800 de oameni au fost obligaţi să stea într-un bazin, obligaţi de o minte bolnavă, să stea într-un bazin şi să meargă la toaletă, o singură toaletă pentru 800 de oameni. Să dai preocupare luni de zile unor oameni să se gândească numai la un singur lucru, la necesitate, mi s-a părut dincolo de condiţia umană. Acesta a fost subiectul.

Realizator: Şi reflexul contemporan, de fapt - atâta suferinţă transformată în boală, în incapacitatea de a înţelege ce se întâmplă.

Puşa Roth: Evident, şi transformată în manii aproape. Cel de-al patrulea subiect este un subiect cu o tentă politică. Personajul meu real locuieşte în Drumul Taberei, este aproape vecin cu mine. Am avut nenumărate discuţii cu domnia sa - îi mulţumesc şi acum, tuturor le mulţumesc că au acceptat. Este vorba de faptul cum s-a construit puterea politică în zilele acelea de foc şi de sânge în Comitetul Central, când lumea era în stradă, când mitralierele - sau ceea ce am numit noi mitraliere trăgeau, pentru că s-a demonstrat că nu erau totuşi...

Realizator: Era ca la teatru, erau simulatoare.

Puşa Roth: Ca la teatru; simulatoarele trăgeau. Oamenii aceia, înăuntrul Comitetului Central, făceau şi desfăceau guverne.

Realizator: Ofiţeri sau altceva decât ofiţeri, dar oameni care au fost acolo şi care depun mărturie despre, poate, alte drumuri pe care ar fi putut să meargă...

Puşa Roth: Căile nevăzute pentru marele public, puterea vremii, extrem de sinuoasă. Mulţi dintre participanţii de atunci sunt în parlamentul României - ca să nu spunem mai mult. Cel de-al cincilea subiect este subiectul morţii inutile. "Ultimul zbor" se referă la cei 48 de tineri de la Câmpina care au murit dintr-o eroare - se spune în document. Eroarea aceasta a costat 48 de vieţi nevinovate. S-au frânt de ce? În numele a ce? În numele unei libertăţi pe care noi am câştigat-o. N-ar trebui ca niciodată noi, cei rămaşi în viaţă, să uităm că oamenii aceştia, morţi pe drept sau pe nedrept, ei cu sângele lor, au creat drumul spre libertate, spre democraţie. Probabil că va trebui ca noi ceilalţi să ne gândim mai des la ei./gpodea/ Eu n-am făcut decât să trag un semnal de alarmă. Şi nu spun lucru mare că sunt subiecte pe care noi ar trebui să le dezbatem, să le facem publice, să înţelegem odată pentru totdeauna cine au fost teroriştii, de ce au murit oamenii, de ce au fost chinuiţi oamenii. Acestea sunt lucrurile care contează până la urmă într-o societate democratică, pentru că nu putem trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat cel puţin în aceste trei oraşe-martir.

Realizator: Începe să se scrie literatura Revoluţiei române; până acum erau mărturiile. Şi n-avem decât să vă invităm să ascultaţi astă-seară de la ora 23:00 şi în serile următoare aceste prime cinci episoade. Eu nu ştiu dacă vor urma şi altele - ne vor spune invitaţii noştri dacă vor avea dorinţa şi puterea să meargă mai departe. Că se scrie literatura şi apare şi faţa artistică a acestor evenimente e în cursul firesc al istoriei, şi atunci n-avem decât să ne lăsam simţurile treze şi să vă mulţumim că ne emoţionaţi în felul acesta.

Puşa Roth: Eu aş vrea să spun doar atât: că 22 decembrie 1989 sau Revoluţia română din 1989 nu trebuie să rămână literatură de sertar.