RADIO FRANCE INTERNATIONALE (20 februarie, ora 19:06) - Realizator: Dan Pârvu

Realizator: Bună seara şi bine v-am regăsit. Sunt Dan Pârvu. Ca de obicei, la această oră, un nou invitat şi o nouă temă de discuţie. Alături de mine se află doamna Oltea Şerban - Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România. În primul rând, bine aţi venit în cadrul acestei emisiuni care încearcă să aducă în atenţia celor care ne ascultă câteva probleme privind instituţiile culturale media din România. Aşadar, cum stăm din punct de vedere cultural în media?

Oltea Şerban - Pârâu: Din punctul de vedere al Radioului public, stăm destul de bine. În instituţia Radioului, fondată cu onoare în 1928, care are, aşadar, venerabila vârstă de 86 spre 87 de ani, povestea culturală a existat de la început. În 1928 s-a inventat radioul, o chestiune tehnologică de mare îndrăzneală la acea vreme. Am fost printre primele ţări care au avut radio în Europa şi, în acelaşi an, la câteva săptămâni distanţă, s-a difuzat şi primul concert simfonic la radio. După doar două luni, a fost realizată prima piesă de teatru radiofonic. Aşadar, dacă partea de ştiri, de informaţie, a existat de la început, acelaşi lucru se poate spune şi despre latura culturală. Este clar, la începutul secolului XX, în primele decenii, nu exista televiziune, evident nu exista Internet, prin urmare radioul era ceva foarte cool la vremea respectivă. Aşa cum putem citi şi în romanele vremii, la radio se ascultau concertele de la Londra, de la Viena, era o chestiune cu totul specială. În plus, iniţial nu se înregistra, concertele se cântau şi se difuzau doar live. Prin urmare, legătura dintre cultură şi radioul public a existat de la început. Ceea ce este şi mai interesant este că această poveste se menţine şi astăzi. Este, de altfel, o uzanţă în Europa, acolo unde există radiouri publice. Au existat atât posturi culturale şi/sau de muzică clasică şi orchestre radio, încă de la acest început, când muzica se cânta live. Peste tot în Europa, radioul a rămas o instituţie de cultură. Deşi sunt ţări în care partea culturală a fost redusă, ca urmare a problemelor financiare...

Realizator: Aşadar, s-a pornit cu voinţă de cultură în ceea ce priveşte instituţia radioului românesc în 1928. Dar cum stăm astăzi? După cum aţi spus foarte frumos, iată că radioul public a rămas o instituţie de cultură...

Oltea Şerban Pârâu: Nu ştiu dacă se poate epuiza această poveste a culturii la radioul public în patruzeci şi cinci de minute de emisiune. Personal, am intrat în această experienţă culturală la Radio România în urmă cu zece ani. În 1994, când radioul şi televiziunea s-au separat, cultura a rămas în zona radioului, care a avut privilegiul de a păstra Sala Radio, orchestrele şi corurile. Este adevărat, Televiziunea publică a avut timp de zece ani postul TVR Cultural, prin care a făcut o intrare mai concretă în zona mediei culturale. Din păcate, s-a terminat brusc, iar ceea ce a mai rămas ca substanţă culturală pe posturile publice de televiziune din România este foarte puţin sau, atunci când este, din păcate emisiunile sunt difuzate la ore nu tocmai accesibile publicului larg. Radioul s-a trezit astfel într-o situaţie favorabilă, să spunem, pentru a face cultură: este, în fond, continuarea unei misiuni...

Realizator: Crede în continuare radioul în misiunea aceasta culturală? Întreb directorul Centrului Cultural Media Radio România!

Oltea Şerban - Pârâu: Cu siguranţă, da. Această construcţie numită Centrul Cultural Media Radio România a fost realizată în urmă cu un an şi jumătate şi, de fapt, este o structurare a tuturor forţelor culturale din radio, pentru că el reuneşte şi componente care lucrează off-air, prin concerte, târguri de carte, prin editura care valorifică fonoteca de aur sau fonoteca mai recentă a Radioului public. Sunt şi forţele on-air, adică Radio România Cultural, care este un post naţional în FM, Radio România Muzical, teatrul radiofonic care încă există... Radio România continuă să producă piese radiofonice de teatru. Luni, de exemplu, lansăm trei serii de poveşti pentru copii înregistrate de Victor Rebengiuc, Ion Caramitru şi Mariana Mihuţ, în serii de câte douăzeci de poveşti spuse pe o voce, interpretate cu farmecul acestor actori.

Realizator: Aceasta este o veste mai mult decât îmbucurătoare. Trebuie să recunosc că am un fel de nostalgie, de fiecare dată când mă gândesc la instituţia radiofonică, am o emoţie specială în ceea ce priveşte teatrul radiofonic. Probabil pentru că înainte de '89 lucrurile erau mult mai reduse din punctul vedere al informaţiei şi puteai să zburzi ascultând o piesă de teatru radiofonic, imaginându-ţi ceea ce se întâmplă acolo.

Oltea Şerban Pârâu: Într-adevăr: dar ceea ce multă lume nu mai ştie este că teatrul radiofonic se întâmplă în continuare şi apar inclusiv producţii noi.

Realizator: Am văzut că şi pe Internet există o arhivă mai mult decat generoasă...

Oltea Şerban Pârâu: Într-adevăr, există un portal de teatru pe care se pot asculta producţiile departamentului de teatru radiofonic al Radio România. Sunt şi foarte piratate, de altfel, ceea ce în mod indirect este o dovadă de succes, aşa cum constatăm că şi anumite titluri ale proiectelor culturale sau ale turneelor Radioului au început să fie clonate, piratate şi imitate. Bineînţeles că ne enervăm iniţial, după care începe să ne placă, pentru că, dacă eşti atât de imitat, înseamnă că s-au gîndit cei care fac asta că e ceva care funcţionează, care ţine, care ar putea fi multiplicat.

Realizator: Dar să revenim la Centrul Cultural Media Radio România...

Oltea Şerban - Pârâu: Aşadar, vorbeam de zona off-air, de evenimentele care au legătură directă cu publicul, orchestrele, corurile, concertele care se ţin la Sala Radio cu Orchestra Naţională Radio, cu Orchestra de Cameră, Corul Academic şi Corul de Copii. Ultimele două împlinesc 75, respectiv, 70 de ani, în 2015. Mai sunt Big Band-ul şi Orchestra de Muzică Populară, o paletă foarte variată, după cum puteţi vedea, şi pe care reuşim să le întreţinem. În multe radiouri publice din Europa au fost desfiinţate parte dintre aceste tipuri de formaţii, care existau cam peste tot în anii '70, '80. Suntem printre puţinii care ne permitem să avem toată această paletă muzicală.

Realizator: O întrebare puţin incomodă: se justifică existenţa tuturor acestor orchestre?

Oltea Şerban - Pârâu: În urmă cu un an, probabil că aş fi răspuns altfel la această întrebare. Acum mă aflu într-o stare uşor euforică, pentru că în lunile ianuarie şi februarie, când de obicei puţină lume vine la spectacole, sălile au fost pline... Vorbim de un program care este îndeobşte unul „de sacrificiu”: în ianuarie şi februarie nu aducem numai vedete... Mă consult cu colegii de la Timişoara de la Iaşi... i-am întrebat dacă au constatat acelaşi lucru, că s-au umplut brusc sălile mari de concert, cele care se umplu greu în România, de 900-1000 de locuri... Ultima teorie pe care am lansat-o a fost că oamenii nu mai au ce găsi la televizor. Cei care erau lipiţi de televiziunile de ştiri încet-încet au părăsit barca. Sperăm ca acest val pozitiv să continue şi în martie, aprilie, mai... Însă în lunile de primăvară – vară şi respectiv în octombrie – noiembrie oferta culturală pe piaţă este mult mai mare. În ianuarie – februarie este mai puţin prezentă. Dacă această situaţie se menţine în lunile care urmează, înseamnă că avem şanse să ne confirmăm teoria... Revenind la componentele off-air ale Radioului, nu ştiu câtă lume cunoaşte dintre cei care ne ascultă, dar Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, este organizat, iniţiat, inventat şi derulat în continuare de Radio România.

Realizator: Cred că foarte puţină lume ştie acest lucru.

Oltea Şerban Pârâu: De câţiva ani ne străduim să legăm, să relegăm numele Radio România de Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, pentru că niciodată nu a fost organizat de altcineva decât de Radio România, doar că este unul dintre acei copii care şi-au depăşit în celebritate părinţii. Ceea ce nu este rău, dar, totuşi, ţinem la numele de familie. Vrem să se spună şi să se ştie că datorită nouă există. Adevărul este că târgul, una dintre activităţile culturale ale Radioului care se închide în fiecare an pe plus, este un proiect care n-ar rezista fără să aibă o forţă financiară, organizatorică şi de promovare în spate, aşa cum este Radio România. Este foarte greu în industria cărţii în acest moment, iar situaţia este, din punctul meu de vedere, chiar mai dificilă decât în ceea ce înseamnă viaţă culturală în general. E un moment de cumpănă, inclusiv datorită provocării tehnologiilor recente...

Realizator: Este atât de uşor să apeşi pe două butoane în căutarea plăcerii, decât să faci un efort să deschizi o carte, să priveşti într-o perspectivă şi o continuitate a gestului... Am impresia că lucrurile se schimbă de fapt în noi, nu atât de mult în ceea ce priveşte oferta formatului pe care se prezintă informaţia. Eu nu cred că o să moară atât de curând sau în chinuri dramatice cartea.

Oltea Şerban Pârâu: Nici nu am spus acest lucru. Aceasta este o zonă care trebuie susţinută şi de media culturală, mai mult, poate, decât muzica...

Realizator: Aici am ajuns la un punct sensibil al discuţiei noastre. Aş vrea să vă întreb dacă toate aceste instituţii media fac concurenţă obiectelor culturale tradiţionale sau încearcă să le vină în ajutor?

Oltea Şerban Pârâu: Eu nu cred că le fac concurenţă. De ce? Pentru că această cultură intermediată de radio, în cazul nostru, este clar că reprezintă forma cea mai favorabilă de transmitere şi multiplicare a mesajului cultural. Artele spectacolului, teatrul, muzica, nu au decât de câştigat din alianţa cu radioul, pentru că sunt convinsă că nimeni nu se va limita sau nu va renunţa la a veni la un concert doar pentru că are CD-uri sau aude teatrul la radio. Emoţia care există în sala de concert nu va putea fi vreodată la fel când este intermediată.

Realizator: Celebrul magnetism pe care îl degajă personajul de pe scenă şi publicul, toată încărcătura specifică sălii...

Oltea Şerban Pârâu: E adevărat. Radioul balansează zilnic între aceste două forme: a asculta cultură la radio şi a o asculta pe viu în sala de concerte, a genera cultură la radio, a genera cultură live. La un moment dat, faci reclamă ascultării concertului respectiv la Radio, îţi dai seama că este efectiv esenţial pentru cei care nu sunt în Bucureşti să aibă această posibilitate şi este un gest foarte important. De aceea, noi uneori difuzăm Gala Uniter, care se transmite la televizor. De ce o mai dăm la Radio? Există situaţii în care oamenii sunt în maşină, când nu au televizorul în faţă, iar gale importante, cum sunt Gala Uniter, Gala Gopo, au o coloană sonoră prin care, ascultând în maşină, ai senzaţia că te afli în acel loc. În cazul muzicii, evident, este foarte comod să asculţi CD-uri, însă atunci când vrei să simţi cu adevărat emoţia actului artistic, trebuie să fii în sala de concerte.

Realizator: Un format cultural, asumat, aşa după cum este cel al Radioului Public, chiar dacă este o parte din paleta de oferte pe care el o face, cui i se adresează? Cum se întocmeşte această ofertă specifică, cea muzicală, de exemplu? Nu există riscul ca radioul să pară un fel de instituţie prăfuită, care se adresează cumva vârstei a doua, mai degrabă către a treia?

Oltea Şerban Pârâu: Recunosc că atunci când am venit la Radio, în 2005, lucrurile mi se păreau mai mult decât clare în această direcţie. Situaţia este în felul următor: muzica clasică este difuzată pe Radio România Muzical, care difuzează exclusiv acest gen de muzică. Acum zece ani, aceeaşi muzică clasică putea fi auzită şi pe Radio România Cultural. Încet-încet, dar nu foarte încet şi destul de brusc, de altfel, cam într-un an, acest format muzical de de la Radio România Cutural a dispărut, dintr-o raţiune strict legată de eficienţă - nu se mai justifica să avem două posturi cu muzică clasică, aşa că Radio România Muzical a rămas singurul post cu muzică clasică, cu vorbă mai puţină. Radio România Cultural, în schimb, de vreo nouă ani, nu mai difuzează muzică clasică decât seara, când transmite concertele de la Sala Radio şi respectiv operele de sâmbătă, pentru că Radio România Muzical nu se aude în toată ţara, şi atunci concertele de la Sala Radio, sau Festivalul Enescu, Festivalul de la Bayreuth sau Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio s-au difuzat şi pe Cultural. În afara orei 19.00, când se întâmplă să difuzăm concerte, nu este muzică clasică la Radio România Cultural. Există un playlist destul de mixt, cu adresabilitate către un public tânăr, păstrând această tentă culturală. Ceea ce am încercat să facem a fost ca playlist-ul Radio România Cultural să fie complementar cu cel al Radio România Actualităţi, care e foarte clar targetat. Încearcă să rămână un playlist deştept, să spunem aşa, dacă se poate, excluzând muzica clasică, cu excepţia difuzării concertelor de seară.

Realizator: Bineînţeles că există alternativă serioasă în orice zonă de manifestare a formelor muzicale. Nu trebuie neapărat să lupţi cu un public manelizat ca să poţi să-i oferi o muzică pe măsură şi nu trebuie să fie una aşa-zis cultă, pentru a-i atrage atenţia şi a-l face să te asculte.

Oltea Şerban Pârâu: Personal, am convingerea că oamenii care citesc, care se duc la teatru, care văd filme de artă nu sunt neapărat şi exclusiv ascultători de muzică clasică. Sunt ascultători de muzică bună din toate genurile.

Realizator: Aţi punctat un lucru foarte important aici, pentru că există foarte multă muzică bună în afara muzicii „serioase”, cultivate, clasice, cum vrem s-o denumim. Există valoare muzicală peste tot. Trebuie doar să ai răbdare s-o cauţi sau să-ţi vină cineva în întâmpinare cu o propunere, cum ar fi din partea unei instituţii radiofonice.

Oltea Şerban Pârâu: Într-adevăr, Radio România Cultural şi-a profilat un anumit standing pe teren muzical, fără a fi neapărat unul circumscris în zona muzicii clasice. A fost surprinzător pentru mine să constat în cursul întânirilor posturilor culturale europene de radio de la Berlin, de exemplu, că nu toate radiourile culturale europene au avut curajul de a face această mişcare pe terenul opţiunilor muzicale. Chiar şi când au două posturi - unul de muzică clasică, unul de cultură, în sensul larg - ilustrează mainly cu muzică clasică, eventual un pic de jazz şi de world music, dar ... cu timiditate. Nu au curaj să facă ceea ce am făcut noi acum opt, nouă ani, şi anume să renunţe la a difuza între momentele vorbite muzică clasică şi să dea alt tip de muzică. Chiar au povestit câţiva reprezentanţi ai unor radiouri europene că prin 2010 - 2011 au făcut acest experiment pe Internet, unde, în cursul unor emisiuni în care vorbeau despre teatru radiofonic, artă, cultură, literatură, au ilustrat cu un alt tip de muzică decât cea clasică. Şi ce succes a avut! Mă întrebam de ce nu au încercat şi în FM, pentru că nu cred că ar fi plecat cineva de pe acel post... Este un public care vine să asculte partea vorbită la acest gen de posturi şi atunci, dacă faci cu inteligenţă toată această trecere prin muzică, nu cred că ar pleca cineva, ba din contră, cred că s-ar aduna un public ascultător mult mai numeros şi mai divers, pentru că sunt mulţi intelectuali care nu sunt neapărat fani ai muzicii clasice...

Realizator: Şi care, aşa cum aţi spus, consumă alt tip de valoare muzicală... Revenind acum la Centrul Cultural Media...

Oltea Şerban Pârâu: Revenind, aş vrea să subliniez faptul că există 500 de locuri de muncă în domeniul culturii pe care le generază Radioul public în România ... sunt oameni care lucrează în domeniul cultural, fie că fac muzică, jurnalism cultural, teatru, lucrează în domeniul cărţii, al teatrului radiofonic... Este o situatie pentru sustinerea careia care actuala conducere a Radio Romania a facut foarte mult. Probabil, la o analiză detaliată, doar Teatrul Naţional şi Opera au mai mulţi angajaţi decât zona aceasta culturală a Radioului public. E important ca acest lucru să fie cunoscut.

Realizator: Eu cred că, dincolo de politicile culturale pe care instituţiile adecvate trebuie să le promoveze şi să le inventeze la nevoie, trebuie mizat foarte mult şi pe decenţa şi bun simţul individual al fiecăruia dintre noi. După o anumită vârstă, ai nevoie de lucruri substanţiale, indiferent de unde ai pornit. Şi atunci, vrând-nevrând, s-ar putea să simţi nevoia unor noi discursuri, poate devine, într-adevăr, cu totul şi cu totul obositor scandalul zilnic şi neputinţa ... La un moment dat, fiecare dintre noi avem nevoie de ceva care să ne hrănească. Nu putem consuma la nesfârşit şi să uităm după două minute.

Oltea Şerban Pârâu: Aveţi dreptate. În acelaşi timp, dacă există un pericol la care ar trebui să ne uităm şi în direcţia căruia ar trebui să facem mai mult, este cu siguranţă zona educaţiei: vin din urmă câteva generaţii care au făcut şcoala după '90, în 2000, cu toate avantajele tehnologiei, care sunt incontestabile, dar, din păcate, acestea au mers în paralel cu o scădere a ceea ce se chema pe vremea noastră cultură generală. Acum ei au senzaţia că fac cultură generală la şcoală, dar părerea mea este că fac mai mult cultură tehnologică pe fiecare domeniu. Până şi învăţarea limbii române a devenit o „tehnologie” care se face foarte strict, obiectivul este să iei notă bună la examen şi, la final, în mod inevitabil, anumite lucruri se pierd. Aici cred că este o problemă asupra căreia ar trebui să ne aplecăm mai mult: zona de educaţie informală, pe care o pot cultiva aceste „tentacule culturale” ale Radioului Public: târgul de carte, orchestrele, teatrul radiofonic, proiectele noastre în şcoli şi în zone greu accesibile. De trei ani organizăm un turneu naţional cu Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, Vioara lui George Enescu la sate. Au fost nişte experienţe incredibile pentru ei. Iniţial, ne-am zis unii altora că suntem nebuni, ce să căutăm noi cu muzică clasică la sate? Şi când au ajuns în profunzimea Insulei Mari a Brăilei şi au cunoscut copii care efectiv nu văzuseră o vioară, darămite un pian, decât la televizor, care au ascultat fascinaţi 50 de minute de muzică clasică, până la urmă ne-am dat seama că avem o datorie faţă de aceşti oameni. Şi încă un lucru aproape incredibil pentru noi, care sună ca din cărţile lui Creangă: de multe ori, cei care i-au mobilizat pe oamenii din comunităţile rurale să vină la concert au fost, la fel ca în trecut, tot preotul şi învăţătorul satului. Când s-au întors Gabriel Croitoru şi Horia Mihail din aceste turnee, erau într-adevăr impresionaţi la modul cel mai sincer. Când cânţi pe scena Festivalului Enescu şi toată lumea este extaziată în faţa ta, îmbrăcată în frac, cu cămaşă albă şi papion negru, şi mergi în turnee, cânţi pe scene importante, iar a doua zi ajungi la Jurilovca, într-un sat pierdut undeva în Bărăgan, şi vezi copii cu ochii larg deschişi ascultând... este, cu adevărat, o experienţă care te transformă. Pe noi ne-a entuziasmat şi ne-a făcut să mergem mai departe.

Mi se pare la fel de important să ajungem în faţa unor oameni care nu au auzit în viaţa lor de muzică clasică cu a oferi un concert de calitate celor care pot să ajungă la Sala Radio vineri seara sau miercuri seara la un eveniment de elită, contra unui preţ modic. Radioul public propune concerte de un nivel artistic foarte înalt, cu Orchestra Naţională Radio, cu dirijorii noştri, cu Tiberiu Soare, Cristian Mandeal, cu soliştii noştri, care sunt chiar angajaţii Radioului, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Răzvan Suma. Sunt lucruri la care are acces oricine, contra unei sume accesibile, iar prin intermediul radioului, ele ajung în toată ţara, pot fi ascultate la radio sau pe Internet. Totul este să afle că aceste lucruri nu fac parte dintr-un trecut nostalgic, precum crede foarte multă lume despre teatrul radiofonic. Radioul nu propune obiecte de muzeu, ci evenimente foarte vii.

(...) Dar, revenind la emoţia sălii de concert şi a participării la un eveniment pentru care te îmbraci mai frumos decât în mod obişnuit, mărturisesc că am avut uneori tentaţia de a copia mesajul citit pe un panou la Shanghai: „Vă rugăm nu intraţi în papuci de plajă în sală!”, „Vă rugăm ţineţi copiii liniştiţi pe locurile de lângă dvs!”. Fireşte că nu am transmis un astfel de mesaj, dar în pofida tuturor rigorilor pe care le impune organizarea unui concert la Sala Raido, a faptului că se înregistrează sau se poate transmite în direct, şi prin urmare restricţiile adresate publicului pot părea câteodată mai rigide, te bucuri că umpli sala. Ne asumăm şi un rol de educare a publicului în sala de concerte. Multă lume încă învaţă, chiar la vârste înaintate, cam ce trebuie să facă. De fapt, le este un pic frică să intre într-o sală de concert la modul real... Trebuie să avem conştiinţa faptului că, în calitatea noastră de radio public, avem şi misiunea să facem cât mai multe lucruri pentru a-i convinge pe oameni să ne întâlnească live, la Sala Radio. Şi să ne asculte, desigur.

Realizator: Vă mulţumesc pentru aceste cuvinte şi pentru participarea dumneavoastră în emisiune. Mult succes, în continuare, Centrului Cultural Media Radio România!