Spectacolul radiofonic "Suzana", selecționat în finala Prix Europa de la Berlin
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, comisia de preselecție a jurizat 640 de lucrări provenite din 38 de țări.
Spectacolul radiofonic dezvoltă într-o formulă neconvențională universul interior al unui personaj respins de societate. Un pușcăriaș este eliberat. Afară, lumea parcă a amuțit. Drumul pustiu pare să ducă spre oraș. Spre viață. Spre inițierea unui nou parcurs, se arată în descrierea spectacolului.
Pușcăriașul pornește la drum însoțit de femeia lui imaginară, Suzana, o fată din revistele deocheate care, în fotografia de deasupra patului, i-a mângâiat anii de detenție. Treptat, Suzana capătă personalitate, viață și devine ghidul său într-un drum al amintirilor și proiecțiilor imaginare. Un drum al nopții continuat de versurile poetului german Novalis, pe care Suzana însăși le descoperă cu interes. Un drum către sine luminat și detaliat de fragmente din romanul neterminat al lui Novalis, 'Heinrich von Ofterdingen'.
Andi Vasluianu, intepretul principal, realizează o performanță actoricească trecând de la discursul angajat politic, la cuvântul poetic suspendat între vis și realitate cu viteza unei tăieturi de montaj. Alături de el, Mădălina Gițescu în rolul Suzanei, Tania Popa, Orodel Olaru, Ioana Sihota și ceilalți gravitează natural în spațiul intim propus de piesă. Lumea lui Novalis este amintită prin citatele în germană rostite de Axel Moustache și Roxana Lepedat și se întrepătrunde subtil cu atmosfera intensă a filmelor lui Werner Herzog.