Ascultă e-teatru

In actualitate

Regizorul Dan Puican – vedeta spectacolelor de teatru radiofonic la Radio România Actualități

Marți, 28 Februarie 2023 , ora 10.10
 

Regizorul Dan Puican în Studioul
„Mihai Zirra” al Radiodifuziunii.
Foto din vol. „Dan Puican – Radioul este
viața mea” de Annie Muscă

Teatrul Național Radiofonic omagiază memoria regizorului Dan Puican (6 martie 1933 – 14 august 2021) prin difuzarea a patru spectacole din creația sa radiofonică. Astfel, în perioada 27 februarie – 2 martie, la Radio România Actualități, de la ora 23:05, vă invităm să ascultați montări de înaltă ținută artistică semnate de regizorul Dan Puican: Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea”, după Dimitrie Cantemir, Două loturi” de Ion Luca Caragiale, Uimitoarea pantofăreasă” de Federico García Lorca și Platonov – Un Hamlet de provincie” de Anton Pavlovici Cehov.


„Epoca de aur a teatrului radiofonic își datorează strălucirea și gloria minunatului Dan Puican, a cărui viață s-a confundat, timp de jumătate de secol, cu destinul instituției pe care a slujit-o cu fidelitate și credință.” – scria maestrul Radu Beligan în preambulul cărții Dan Puican – Radioul este viața mea, semnate de Annie Muscă, volum editat în anul 2013.


Dan Puican a fost mai întâi actor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în anul 1956, făcând parte din ceea ce numim, astăzi, Promoția de Aur a Teatrului Românesc, fiind coleg, printre alții, cu George Constantin, Amza Pellea, Mircea Albulescu, Draga Olteanu Matei sau Victor Rebengiuc. Au urmat roluri importante pe scenele din Brașov și Baia Mare. O a doua pasiune avea să fie însă definitorie pentru traiectoria sa artistică. Câțiva ani mai târziu, Dan Puican a ales teatrul radiofonic. „Radioul este viața mea și-i datorez totul, precum și actorilor cu care am colaborat, deoarece numai datorită lor am putut realiza spectacole care vor rămâne în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române”, mărturisea maestrul, în Teatrul Național Radiofonic – volumul al II-lea (1973-1993). Aveau să urmeze peste șase decenii de activitate, în care maestrul a semnat regia artistică a peste 1000 de piese de teatru și emisiuni scenarizate, medalioane teatrale, recitaluri de poezie. A colaborat cu mari actori din generații diferite, cărora le-a oferit șansa unor înregistrări de referință, dintre care trebuie amintite, chiar și la o sumară enumerare, integrala Cehov, realizată în perioada 1980-1985, toate piesele lui Caragiale, piese de Molière („Mizantropul”, „Școala nevestelor”), Goldoni („Hangița”, „Casa cea nouă”, „O întâmplare ciudată”), Shakespeare („Neguțătorul din Veneția”, „Scorpia îmblânzită”), Lope de Vega („Capriciile Fenisei”), Schiller („Maria Stuart”, „Wilhelm Tell”), Gogol („Căsătoria”), G.B. Shaw („Candide”, „Maior Barbara”), dramaturgie românescă din toate epocile, teatru pentru copii. Trei dintre producțiile regizate de Dan Puican au primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic: „Patima roșie” de Mihail Sorbul, în 1994, „Circul a plecat, leii au rămas” de Andrzej Mularczyk, în 1998 și, în 1999, „Caviar, vodcă și bye-bye” de George Astaloș, creație ce a cunoscut o traiectorie artistică aparte, jucându-se ca spectacol-lectură la Paris, New-York, Bonn, Tel Aviv, Bruxelles, Viena, Copenhaga, Stockholm, Berlin, München, Londra, Madrid, Roma, Sidney și în multe alte orașe importante din întreaga lume.

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro