Ascultă e-teatru

Evenimente

Premiile Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, ediția 2017

Sâmbătă, 3 Iunie 2017 , ora 10.33
 
Festivitatea de premiere a laureaților celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principesa Moștenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei, a avut loc astăzi la Palatul Elisabeta. Alături de Principesa Moștenitoare Margareta și de Georgică Severin, Directorul General Interimar al Societății Române de Radiodifuziune, s-a aflat o invitată specială, celebra actriță de origine britanică Jacqueline Bisset.

„Sincere felicitări tuturor participanților cât și câștigătorilor de astăzi, care și-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor piese de teatru radiofonic. Radio România merită și anul acesta felicitări pentru organizarea acestui important festival”, a declarat Alteța Sa Regală, Principesa Moștenitoare Margareta a României, în deschiderea festivității de premiere.

Georgică Severin, Directorul General Interimar al Radio România, a ținut să își exprime „gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteței Sale Regale oferit acestui eveniment încă de la prima sa ediție. Festivalul Internațional Grand Prix Nova este un proiect al radioului care a devenit un adevărat reper în viața culturală mondială, într-o lume dominată de imagine”.

Dmitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama și Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), președintele juriului Grand Prix Nova 2017, a mulțumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, organizatorilor de la Radio România și celorlalți membri ai juriului pentru profesionalismul lor la ediția de anul acesta a festivalului. De fapt a avut numai cuvinte de laudă pentru români! A anunțat apoi laureații:

SECȚIUNEA TEATRU SCURT

Locul I - Fairy Tale Licious: Fairy Songs and Pop Tales - Schweizer Radio und Fernsehen / Elveția;

Locul II – Notturno - HRT Croatian Radiotelevision / Croația;

Locul III – Voices - Exercises in Style - RTS / Radio Belgrade/ Serbia.

SECȚIUNEA RADIO DRAMA

Locul I – Young Beautiful Monsters - Le Collectif Wow! / Belgia;

Locul II – False Alarm - Swiss Radio and Televison / Elveția;

Locul III – The Black Regen Ovid: The White Regen Marcus Aurelius - Radio and Television Slovakia.

În partea a doua a festivității, Atila Vizauer, Directorul Centrului Cultural Media al Radio România a oferit trei premii speciale pentru roluri excepționale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2016 a Teatrului Național Radiofonic.

Laureații Premiilor Teatrului Național Radiofonic sunt:

Maria Ploae - Premiul pentru cel mai bun rol feminin, în spectacolele Olga Greceanu - Pe urmele pașilor Tăi, Iisuse... scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric și Maria Rosetti – Prima ziaristă din România, Maria Rosetti - De la Plymouth la București, scenarii de Raisa Radu, regia artistică: Petru Hadârcă;

Dan Aștilean - Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Gaev din spectacolul Livada de vișini de Anton Pavlovici Cehov, regia artistică: Gavriil Pinte și Robinson Crusoe din spectacolul O zi din viața lui Robinson Crusoe de Dan Cojocaru, regia artistică: Diana Mihailopol;

Bianca Elena Babașa - Premiul pentru debut, pentru rolul Bianca, din spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, adaptarea radiofonică și regia artistică: Mihnea Chelaru.

Între 29 mai și 3 iunie, în sălile de conferințe ale Hotelului Marshall Garden, s-au desfășurat audițiile și dezbaterile juriului și creatorilor programelor înscrise în concurs, prilej pentru toți cei prezenți de a cântări noile tendințe stilistice, precum și viitorul teatrului radiofonic.

Grand Prix Nova este singurul festival de producții sonore care își propune ca temă Inovația. Ediția din acest an confirmă o tradiție onorantă, Grand Prix Nova având deja o frumoasă reputație între festivalurile internaționale și, judecând după calitatea producțiilor, și-a definit profilul incitându-i la originalitate pe creatorii de spectacol radiofonic din întreaga lume. Anul acesta festivalul a primit la București un număr record de participanți - 45 de producții de înaltă calitate din 26 de țări din întreaga lume.

Președintele juriului a fost anul acesta Dmitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama și Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), autor distins cu numeroase premii pentru spectacole de teatru radiofonic și Ars Acustica. Din juriul acestei ediții au mai făcut parte Bernanrd Clarke, autor și producător la RTÉ lyric fm Irlanda, Amandine Casadamont din Franța, sound artist independent, colaborator constant cu France Culture, Shanthi Bhagirathan, directorul grupului The Capital Maharaja Organisation (PVT) Ltd din Sri Lanka și Ilinca Stihi, regizor, unul dintre fondatorii Festivalului Grand Prix Nova, membră în numeroase jurii internaționale ale festivalurilor de profil și autoare a unor spectacole mult-premiate de-a lungul anilor.

Sâmbătă, 3 iunie, de la ora 17:00, în ultima zi a festivalului, în secțiunea Soundscape Eden (Grădina Eden - Calea Victoriei, nr.107) are loc workshop-ul Bernanrd Clarke, eveniment în colaborare cu Sâmbăta sonoră, iar de la ora 20:00, audiție cu primul spectacol audio surround (5.1) produs de Radio România - Biblia neagră a lui William Blake de Ilinca Stihi, distins cu numeroase premii internaționale.

Serviciul Comunicare

Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro