Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Regi în teatrul lui Shakespeare

Duminică, 29 Aprilie 2012
 

Duminică, 29 aprilie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați o nouă emisiune din seria Clasicii dramaturgiei universale: Regi în teatrul lui Shakespeare. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

În cele zece piese inspirate din istoria Angliei, Shakespeare nu a urmat cronologia istorică, începând cu sfârșitul: Henric al VI-lea (trei părți, 1591–1592) și Richard al III-lea (1592–1593) – considerate prima tetralogie –, dorind parcă să înfățișeze mai întâi venirea la putere a Tudorilor și abia apoi să analizeze cauzele. A doua tetralogie este alcătuită din Richard al II-lea (1595), Henric al IV-lea (două părți, 1596–1598) și Henric al V-lea (1598–1599). Acestora li se adaugă Regele Ioan (1596) și Henric al VIII-lea, ultima sa piesă, din 1613, care nu-i aparține decât în parte. Prin urmare, perspectiva istorică cuprinde perioada dintre 1199 (venirea la putere a lui Ioan-fără-Țară, Regele Ioan) și 1547 (moartea lui Henric al VIII-lea), adică istoria Plantageneților și a Tudorilor. Războiul cu Franța (Războiul de 100 de ani, 1337–1453) și războiul civil (Războiul celor două Roze, 1455–1485) alcătuiesc fundalul pe care se orchestrează lupta pentru putere în cele două tetralogii.

Cadrul general tematic, care poate fi și unul de interpretare a istoriei, este legitimarea puterii, urmând schema medievală a ascensiunii și prăbușirii capetelor regale. Sursele principale sunt Unirea celor două nobile și vestite case, Lancaster și York (1548) de Edward Hall și Cronicile Angliei, Scoției și Irlandei (1577) de Raphael Holinshed. Acest corp dramatic enorm, cu foarte multe personaje și un vârtej de întâmplări din negura vremii, teatralizează o lungă istorie, dintr-o perspectivă care este deopotrivă meditație, caracterologie și mai ales așezare a faptelor în perspectiva epocii elisabetane, nelipsind desigur partizanate firești, astăzi lipsite de relevanță. Pentru că prin aceste drame istorice, majoritatea rar jucate, Shakespeare ar urmări „un scop precis, acela de a arunca lumină asupra uneia dintre problemele politice ale epocii elisabetane și de a o rezolva în spiritul filosofiei politice general acceptate a Tudorilor”, istorismul lor a fost contestat, chestiunea fiind departe de a fi elucidată. Importante sunt însă relieful artistic pe care îl au câteva dintre personajele acestor piese, deși inegal și, adesea, inferior altor creații shakespeariene, apoi valoarea sigură de îndreptar moral. La o privire generală, căreia i se pot adăuga mereu detalii care să o nuanțeze, istoria este ciclică pentru Shakespeare, ca o multiplicare de situații similare, previzibile:

„Când citim aceste capitole diferite în ordinea evenimentelor și potrivit succesiunii domniilor, ne fra­pează faptul că, pentru Shakespeare, istoria este statică – scrie Jan Kott în Shakespeare, contemporanul nostru (1965). Fiecare din aceste capitole începe și se sfârșește în același punct. În fiecare piesă, istoria parcă ar descrie un cerc, întorcându-se în punctul de plecare. Cercurile care se re­petă invariabil și pe care istoria le descrie sunt domniile succesive. Fiecare din aceste mari tragedii istorice începe cu lupta pentru tron sau pentru consolidarea acestuia, fie­care se încheie prin moartea monarhului și printr-o nouă încoronare. În fiecare din piesele istorice, suveranul legitim târăște după sine un lung șir de crime.”

Arhiva : 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro