O ''ORÃ VESELÃ'' LA MAJESTIC
Ora Veselă – o emisiune veche de 81 de ani a găsit elixirul tinereții !!!
www.eteatru.ro, primul site dedicat în întregime producțiilor de teatru, a lansat pe 17 ianuarie 2010 – TOP 10 – Ora Veselă – miniaturi!!!
Radio Romania, Teatrul Național Radiofonic, vă invită luni, 11 octombrie 2010, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, la audiția cu public a unui cd cu TOP 10 – Ora Veselă – miniaturi. Acest cd cuprinde primele 12 preferințe umoristice (patru dintre aceste momente au avut un numar egal de voturi) ale celor care au accesat site-ul www.eteatru.ro După clasamentul celor 12 momente veți avea ocazia să ascultați și cele 5 noi propuneri pentru săptămâna în curs.
Vă așteptăm să accesați site-ul www.eteatru.ro, să votați cele mai bune momente comice și să nu lipsiți de la întâlnirea cu indragitii actori: Viriginia Mirea, Alexandru Bindea, Valentin Teodosiu, Petre Lupu, Magda Catone si realizatorii – Silvia Cusursuz, Mircea Zăvoianu, webmasterul – Daniel Popescu și coordonatorul proiectului Attila Vizauer.
Ora Veselă a fost, este și va fi nu numai o emisiune de umor ci și o permanentă stare de spirit. Fiți veseli!!!