Alexandru Repan, la 79 ani de viață și aproape șase decenii de carieră- vedeta spectacolelor de teatru radiofonic, la Radio România Actualități
Vineri, 22 Februarie 2019
, ora 8.18
O carieră
artistică impresionantă, care
cuprinde peste 70 de spectacole ce scriu istoria teatrului românesc
contemporan, interpretări
tulburătoare în importante pelicule cinematografice, roluri de
anvergură la teatrul de televiziune și la Radio, creații artistice
pentru care a fost distins cu numeroase premii și decorat în anul
2002 cu Ordinul
Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler
pentru devotamentul și
harul artistic puse în slujba teatrului românesc-
sunt doar câteva date din
impresionanta carte de vizită a actorului Alexandru
Repan.
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, din București, în anul 1961, la clasa profesorilor Mony Ghelerter și Zoe Anghel, Alexandru Repan a fost remarcat de scriitorul Horia Lovinescu, pe atunci director al Teatrului Nottara și invitat să intre în prestigioasa sa trupă. Iată cum rememorează marele actor, acest moment, pe care îl consideră definitoriu pentru cariera sa: "Era în 1968. Întâlnirea cu Lovinescu și, mai ales cu literatura lui, a însemnat o cotitură în viața mea. Am început să fac ceea ce se cheamă compoziție, adică să joc altceva decît eternul june-prim pe care îl sugerau fizicul și vârsta mea. Am intrat în zona metafizică a literaturii. Punctul culminant al acestei cotituri l-a reprezentat piesa lui Lovinescu Și eu am fost în Arcadia. Spectacolul ăsta m-a așezat pe o cu totul altă orbită.(...) Ca și Jocul vieții și al morții, în deșertul de cenușă. Un spectacol antologic, au zis iubitorii de teatru..." Pe scena Teatrului Nottara, de care maestrul și-a legat numele dar și pe alte scene importante din București și din țară, Alexandru Repan a jucat sub bagheta celor mai importante personalități ale regiei de scenă, în spectacole semnate Dan Micu, Dan Nasta, Sanda Manu, Dinu Cernescu, Radu Gabrea, Vlad Mugur, Silviu Purcărete, Ion Cojar , Felix Alexa ori Nona Ciobanu.
Alexandru Repan are însă și o impresionantă creație radiofonică, de la primele înregistrări din Fonoteca de aur a Teatrului Național Radiofonic, realizate sub bagheta maeștrilor regiei radiofonice, la începutul anilor 1970, trecând prin zeci și zeci de spectacole memorabile și pînă la montări recente, dacă ar fi să amintim doar Petrecere într-un pian cu coadă de Mihai Ispirescu, în care semnează și regia artistică dar și Jucătorul de table de George Arion, desemnat Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic la Gala UNITER 2016, dramatizarea și regia artistică Cezarina Udrescu.
În semn de omagiu adus personalității marelui actor, aniversat la acest sfârșit de februarie, la 79 ani de viață și 59 ani de carieră, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați, în perioada 25-28 februarie, la Radio România Actualități, patru spectacole eveniment din creația radiofonică a domniei sale: Noaptea ultimelor gânduri de Nicolae Iorga, Decebal de Mihai Eminescu, Brățara cu granate de Alexandr Kuprin și Scandal la Mantova de Idalberto Fei.

Înapoi la arhiva In actualitate