Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

„Povestea alfabetului” de Pușa Roth, în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii

Joi, 23 Iunie 2016
 

Duminică, 3 iulie 2016, la ora 9.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic pentru Copii vă invită să ascultați în premieră absolută spectacolul Povestea alfabetului de Pușa Roth, în regia lui Vasile Manta. În distribuție: Adela Mărculescu, Ștefania Dumitru, Daniela Ioniță-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir și copilul Silviu Stănescu. Muzica originală și versurile cântecului: George Marcu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Mirela Anton și Dana Lupu. Coloana sonoră: Vasile Manta.

Audiția cu public a spectacolului va avea loc luni, 27 iunie 2016, ora 11.00, la Hotel Ramada Majestic din București (Calea Victoriei nr. 38-40). Intrarea este liberă.

Povestea alfabetului de Pușa Roth este o ingenioasă „punere în scenă” a alfabetului limbii române, un mod foarte atrăgător de învățare prin poveste a literelor, devenite personaje, „actori” ai unor mici narațiuni care le fixează caracterul cu multă finețe și fantezie, memorabil pentru cei mici. Alfabetul este povestea unei familii în care fiecare personaj-literă are personalitatea lui într-o versiune teatrală plină de delicatețe și gingășie. Povestea alfabetului a apărut în volum separat la Editura Ars Longa din Iași, în colecția „Geppetto” și la aceeași editură în vol. Povești pentru Eric, cu ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru (2012).

Personajele principale sunt Bunica (interpretată de Adela Mărculescu) și nepotul (Eric-Mărgeluță – Ștefania Dumitru). Prin replici care se rețin repede de micii ascultători, bunica îi descrie plastic băiețelului literele alfabetului prin apel la personaje de poveste, dar și la universul familiei, sub formă de joc, foarte ușor de receptat de publicul-țintă. Prin versuri-refren, rostite de personajele-litere la sfârșitul fiecăruia dintre micile episoade-poveste, caracteristicile fiecărei litere a alfabetului sunt sintetizate de voci distincte de cele ale personajelor principale (Literele: Daniela Ioniță-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir și copilul Silviu Stănescu) pentru a le face, o dată în plus, memorabile. Muzica și versurile lui George Marcu, o melodie care se fredonează ușor, orchestrată modern, punctează această admirabilă poveste a alfabetului.

Regizor cu o bogată experiență și realizări de mare valoare în domeniul teatrului radiofonic și al teatrului radiofonic pentru copii (peste 300 de înregistrări la teatrul la microfon destinat acestora), Vasile Manta se remarcă și în noul spectacol prin stilul și expresivitatea montării.

Cu o voce caldă, frumos timbrată, Adela Mărculescu parcurge cu naturalețe nuanțele bogate ale „poveștii alfabetului”. În rolul lui Eric-Mărgeluță, Ștefania Dumitru, cu inflexiuni vocale potrivite, are candoarea specifică vârstei personajului. Sunt de apreciat relațiile de joc create de regizor și actori, dar și fantezia sonoră realizată prin refrenele Literelor, cu efecte muzicale alese inspirat, subliniind caracterul fiecărei litere, fără a se repeta.

Povestea alfabetului este un spectacol cu certe valențe educative și artistice, de succes pentru ascultătorii teatrului radiofonic.


Costin Tuchilă


Arhiva : 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro