Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Rodica Tapalaga- vedeta spectacolelor de teatru radiofonic, în perioada 1- 4 februarie 2016, la Radio România Actualități

Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016
 

Născută la Dorohoi, la 12 ianuarie 1939, Rodica Tapalagă a fost admisă, la numai 16 ani, la Academia de Teatru și film ( ATF) București, la clasa profesorului și regizorului Ion Șahighian. A debutat , în film, chiar din anii studenției, iar în teatru, pe scena Naționalului craiovean, în spectacolul Pygmalion de George Bernard Shaw, în regia lui Vlad Mugur.

Rolul Elizei Doolittle diin spumoasa comedie a dramaturgului irlandez îi va aduce, tinerei actrițe, bucuria întâlnirii cu scena Teatrului Municipal( devenit, ulterior, Teatrul Bulandra), invitația de a se alătura acestei trupe venind chiar de la doamna Lucia Sturdza Bulandra, cea care conducea, la acea vreme, prestigioasa instituție culturală. Vor urma roluri memorabile, interpretate cu har, talent , profesionalism și sensibilitate artistică de Rodica Tapalagă, sub bagheta maeștrilor teatrului românesc: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Sanda Manu ori Valeriu Moisescu, spectacole care vor scrie pagini fundamentale în istoria teatrului românesc. Montărilor de înaltă ținută artistică, interpretate pe scenele de la Bulandra sau Teatrul Mic li s-au adăugat, în cei peste 40 de ani de carieră, ce au urmat, rolurile interpretate în fața camerelor de filmat dar și la Radio.

Începutul anilor 1960 marchează debutul actriței la teatrul la microfon, în spectacolul Școala femeilor de Molière, regia artistică fiind semnată de Mihai Zirra. Timbrul inconfundabil, bucuria și exuberanța jocului, amestecul de malițiozitate, luciditate și sensibilitate, amplul registru interpretativ au fost doar câteva dintre atributele personalității sale artistice, care au impresionat și au convins, deopotrivă, realizatorii dar și ascultătorii teatrului radiofonic, actrița fiind distribuită,în anii ce au urmat, în peste 100 de spectacole radiofonice, inspirate din literatura românească și universală, montări dedicate celor mai mici ascultători, dacă ar fi amintim doar interpretarea excepțională a exigentei dar adorabilei Mary Poppins din romanele Pamelei Travers dar și impresionanta partitură din adaptarea radiofonică a romanului Domnișoara din Tacna de Mario Vargas Llosa, ambele montări fiind semnate de regizorul Cristian Munteanu. Premiul Asociației Cineaștilor din România ACIN (1976) pentru rolul din ''Tănase Scatiu'', Premiul UNITER pentru întreaga activitate( 2001), Premiul Revistei ''Cuvântul'' la categoria film, pentru rolul Nica din ''Sistemul nervos''( 2006) , Premiu la secțiunea ,, Artele spectacolului'', în cadrul Galei premiilor Municipiului București pentru artă și cultură( 2009) sunt doar câteva distincții din bogatul palmares al actriței, ce a răsplătit o viață dedicată teatrului.

În perioada 1-4 februarie 2016, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați, la Radio România Actualități, de la ora 23.05, patru spectacole din Fonoteca de Aur, montări emblematice pentru creația radiofonică a doamnei Rodica Tapalagă: Nu te juca cu dracul de Iacob Negruzzi, muzicalul Fratele meu, Charles după Școala bârfelilor de Sheridan, Cavalerul și doamna de Carlo Goldoni și Vis de tinerețe de Mircea Ștefănescu, regia artistică: Cristian Munteanu, Alexandru Darian, Mihai Pascal și Dan Puican



Arhiva : 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro