Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Omul desmobilat de Dan Tărchilă

Joi, 20 Octombrie 2011
 
Sâmbătă, 5 noiembrie 2011, la ora 23.00, la Radio România Actualități Teatrul Național Radiofonic vă invită lapremiera spectacolului "Omul desmobilat"  de Dan Tărchilă, adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican, spectacol realizat cu sprijinul Loteriei Naționale Române și al Fundației Radio România.

În distribuție: Virgil Ogășanu, Stela Popescu, Valentin Uritescu, Tamara Buciuceanu, Alexandru Arșinel, Eugen Cristea.

Încărcat de accente absurde, spectacolul radiofonic își propune să ilustreze dilemele omului contemporan, prins în capcana obiectelor materiale, trăind o viață-surogat, înconjurat de bunuri care, pînă la urmă, îl tiranizează și-l transformă într-un sclav al avuției… dar și al propriilor amintiri, căci fiecărui obiect îi corespund rememorări, gânduri, proiecții în ideal… Un bărbat primește, la el acasă, într-o zi aparent liniștită, vizita unor oameni care-i pretind tot felul de obiecte: oglinda, pendula, un tablou etc. Obiectele semnifică, în piesa lui Dan Tărchilă, o poartă spre misterele lumii, dar și spre misterele din noi… iar desmobilarea se referă nu atât la deposedarea de lucruri materiale, cât la rătăcirile omului în meandrele minții și ale sufletului… la însușiri personale, frământări, întrebări, iluzii…

Tonul de comedie ascunde reflecții filosofice, astfel încât totul ia aerul unui dialog cu propria conștiință… un dialog pe care ar trebui să-l poarte, la un moment dat, fiecare dintre noi…

Montarea lui Dan Puican se distinge prin ritmul și succesiunea secvențelor (fiecare scenă fiind interpretată remarcabil), prin accentele inspirate, prin comentariul muzical subtil și nuanțat… iar prezența unor mari voci, a unor mari personalități actoricești în distribuția atent gândită, sporește în mod evident calitatea spectacolului…

Regia de studio: Violeta Berbiuc
Regia muzicală: Patricia Prundea
Producția și regia tehnică: Vasile Manta
Redactor: Domnica Țundrea
Arhiva : 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro