Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

FNT 2011 debutează vineri seară, sub marca Andrei Șerban, și va oferi un regal cehovian la București

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
 

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Festivalul Național de Teatru debutează vineri seară, sub marca Andrei Șerban, cu spectacolul "Trei surori", după A. P. Cehov, și va oferi publicului un regal cehovian - dramaturgul rus fiind patronul ediției din acest an a manifestării -, dar și spectacole românești, colocvii și lansări de carte.

Ediția din 2011 a Festivalului Național de Teatru (FNT), care se va desfășura la București, între 28 octombrie și 6 noiembrie, are ca generic câteva cuvinte ("Omul, acest animal ciudat..."), ce-i aparțin unuia dintre cei mai importanți dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici Cehov, sub semnul căruia a stat, de altfel, intervalul supus selecției (stagiunea 2010-2011), întrucât anul trecut s-a sărbătorit împlinirea unui secol și jumătate de la nașterea scriitorului.

Acesta este și unul dintre motivele pentru care secțiunea intitulată "Focus: Andrei Șerban - Cehoviziuni" se concentrează asupra personalității și creației regizorului Andrei Șerban, artist de renume internațional și autor, în ultimii ani, al câtorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian.

În cifre, Festivalul Național de Teatru propune publicului 32 de producții, 15 conferințe și întâlniri, 13 transmisiuni radiofonice și 6 lansări de carte de specialitate.

Vineri, de la ora 18.30, spectacolul-eveniment "Trei surori" de A.P. Cehov, cu care Andrei Șerban și-a făcut debutul pe o scenă din Ungaria, prezentat în premieră în România, va deschide, la Sala Mare a Teatrului Național București, cea de-a 21-a ediție a Festivalului Național de Teatru. Iubirile, visurile, speranțele și dezamăgirile cunoscutelor personaje cehoviene vor prinde viață în interpretarea actorilor trupei Teatrului Național din Budapesta.

Spectacolul va fi precedat, de la ora 18.00, de ceremonia de deschidere a festivalului, la care sunt așteptați să participe Kelemen Hunor, ministrul Culturii și Cultelor, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, Ion Caramitru, președintele Uniunii Teatrale din România (UNITER), organizatorul festivalului, și criticul de teatru Alice Georgescu, directorul artistic al FNT.

În afara prezentării din debutul FNT, spectacolul "Trei surori" de A.P. Cehov va mai avea o reprezentație sâmbătă, de la ora 18.00.

Prima seară a FNT propune publicului și spectacolul "Leonce și Lena" de Georg Büchner, în regia lui Gábor Tompa, o producție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, care va fi pus în scenă la Teatrul Bulandra, Sala Izvor, de la ora 19.00. Montarea (care a avut două nominalizări pentru cel mai bun spectacol și cea mai bună scenografie, Gábor Viola obținând premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar la Gala Premiilor UNITER 2010) își așteaptă spectatorii și sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 18.00.

"Relații de ieri și de azi. Dorința de a renunța la ?normalitatea? vieții și de a reface sursa acesteia. Dialoguri ce descriu oamenii în situații neobișnuite." - astfel s-ar caracteriza în câteva cuvinte producția "Mountainbikerii" de Volker Schmidt, în regia lui Radu Alexandru Nica, care poate fi văzută tot în debutul festivalului, de la orele 19.00 și 22.00, la Teatrul Odeon, Sala Majestic. Scenografia spectacolului este semnată de Dragoș Buhagiar, coregrafia - de Florin Fieroiu, muzica & sound design - Vlaicu Golcea.

Prima zi de festival se va încheia cu dans. Astfel, de la ora 22.00, la Teatrul Foarte Mic, coregraful Arcadie Rusu invită publicul într-o călătorie fabuloasă - "Crazy stories in the city" - pe muzica Mariei Tănase și ritmuri etno-jazz.

Regalul teatral va continua însă timp de zece zile, în București, perioadă în care cei interesați vor putea să vadă cele mai valoroase spectacole ale momentului, grupate în secțiunile "Focus: Andrei Șerban - Cehoviziuni", "Selecția centrală", "Dans în teatru", "Teatrul de mâine" și "În prim-plan, actorul".

Astfel, în cadrul festivalului, în secțiunea "Focus: Andrei Șerban - Cehoviziuni", vor mai să fie prezentate spectacolele: "Unchiul Vanea" de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban (30 și 31 octombrie), "Strigăte și șoapte" după Ingmar Bergman, regia Andrei Șerban (1 și 2 noiembrie) și "Ivanov" de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban (5 și 6 noiembrie).

Printre spectacolele românești care vor fi prezentate la Festivalul Național de Teatru se numără și "Însemnările unui necunoscut", în regia lui Alexandru Darie, "Absolut!", în regia lui Alexandru Dabija, "Cântăreața cheală & Lecția", un spectacol semnat de Victor Ioan Frunză după textele lui Eugen Ionescu, "Caligula", regizat de Laszlo Bocsardi după textul lui Albert Camus, "Purificare", după Petr Zelenka, regizat de Alexandru Mâzgăreanu, "Nevestele vesele din Windsor", regizat de Alexandru Tocilescu, și spectacolul lui Mihai Măniuțiu "Othello și preaiubita lui Desdemona", după William Shakespeare, "Îngropați-mă pe după plintă" după Pavel Sanaev, dramatizarea și regia Yuri Kordonsky, "Tv for Dummies - Un spectacol pentru 100 de telecomenzi" de Mona Bozdog și Mihaela Michailov, regia Ioana Păun, Felii" de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar, "Macbeth (un studiu)" de W. Shakespeare, regia Radu Penciulescu, "Macbeth (un studiu)" de W. Shakespeare, regia Radu Penciulescu, "D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcarete, "Othello și preaiubita lui Desdemona" după W. Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu

Acestora li se adaugă spectacolul din străinătate "Povești călătoare - Capul Verde", selecția textelor și dramaturgia de Natália Luíza, în regia Miguel Seabra (Teatro Meridional, Lisabona, Portugalia), prezentat pe 29 și 30 octombrie, în cadrul FNT.

Pe lângă spectacole, programul Festivalului Național de Teatru cuprinde o serie de manifestări conexe menite să transforme această reuniune a practicienilor și teoreticienilor scenei românești într-un veritabil eveniment cultural. Astfel, colocviile dedicate "patronului" Cehov și publicului se vor alătura lansărilor de cărți de teatru, atelierele dedicate antrenamentului specific al actorului vor rivaliza cu expozițiile tematice, iar dialogurile libere despre teatru și viață vor face concurență transmisiunilor radiofonice cu spectacole de tezaur inspirate din creația cehoviană.

Astfel, despre o posibilă continuitate între A.P. Cehov și Eug?ne Ionesco, dar și despre destinul farsei tragice în anul 2011 vor vorbi teatrologi renumiți, care vin în România la FNT. Își vor susține punctele de vedere pe tema "Absurdul în teatru", de la Cehov la Eug?ne Ionesco: Yun-Cheol Kim, decan al Facultății de Teatru a Universității Naționale de Arte din Seul, Coreea de Sud, și președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru - IATC/AICT, Manabu Noda, profesor la Facultatea de Arte și Litere a Universității Meiji din Tokyo, Japonia, Monica Săvulescu Voudouri (Grecia), prozatoare, eseistă, poetă și traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Olanda și Belgia (pe 1 noiembrie, ora 15.00, UNATC), Chris Ackerley, reputat specialist în comentariu critic, profesor și fost șef al Departamentului de limbă engleză al Universității din Otago, Noua Zeelandă, și Ion Bogdan Lefter, scriitor, critic literar, director al revistei "aLtitudini" și profesor la Facultatea de Litere din Universitatea București (pe 2 noiembrie, ora 15.00, UNATC). Amfitrion al acestor colocvii va fi criticul de teatru Octavian Saiu, care va purta și un dialog pe teme de management cultural cu Christopher Wynn, director pentru Dezvoltare și Parteneriate al Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh (în 31 octombrie, ora 15.00, UNATC).

Pe de altă parte, pe 3 noiembrie, de la ora 15.00, la UNATC va avea loc, în cadrul secțiunii "Conferințe", o prelegere liberă susținută de criticul de teatru, prozatorul și eseistul George Banu cu ocazia lansării volumului "Reformele teatrului în secolul reînnoirii" (Editura Nemira), cu participarea rectorului UNATC, Gelu Colceag. Evenimentul va fi prezentat de Alexa Visarion și Octavian Saiu, moderator fiind Ludmila Patlanjoglu. Totodată, George Banu va propune, alături de regizorul Felix Alexa și fotograful Mihaela Marin, o pasionantă incursiune multiartistică în existența unui spectacol: "Livada de vișini" de Cehov, montare a Teatrului Național din București (în 4 noiembrie, ora 16.30, TNB, Sala Amfiteatru - foaier). În plus, regizorul Andrei Șerban invită publicul, pe 4 noiembrie, ora 10.30 la Sala "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra, la conferința "Ce înseamnă să joci un rol". Conferința va fi urmată de lansarea unei cărți-eveniment, "Floarea adevărată", a cărei prefață este semnată de Andrei Șerban. Pentru prima dată, românii vor putea să ia contact, în limba română, cu una dintre cele mai misterioase și mai fascinante forme de teatru din lume: "Șapte tratate secrete de Teatru N?" de Zeami, publicate de Editura Nemira (4 noiembrie, la ora 13, Teatrul Bulandra).

Pe 30 și 31 octombrie, de la ora 10.30, sediul ArCuB va găzdui atelierul intitulat "Antrenamentul ?ImageWork? și Tehnica Michael Chekhov", dedicat tinerilor actori și susținut de regizorul și profesorul israelian David Zinder, atelier care constă în prezentarea celor două tehnici interconectate.

Tot în 30 octombrie, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele vor purta un dialog liber despre teatru și viață, cu titlul "Câte-n Lună și în stele", de la ora 11.00, la Teatrul Național București, Sala Atelier.

Pe de altă parte, cei care nu pot ajunge la spectacolele din cadrul Festivalului Național de Teatru se pot bucura de cea de-a treia ediție a Secțiunii On Air a FNT, la Radio România Cultural.

Radio România Cultural este singurul post de radio din România care participă la Festivalul Național de Teatru (28 octombrie - 6 noiembrie), anul acesta, cu spectacole de fonotecă realizate în ultimii 30 de ani, pe texte și teme cehoviene, în interpretarea marilor actori ai scenei românești. Spectacolele vor putea fi ascultate în toată țara pe cele 42 de frecvențe FM ale Radio România Cultural sau online, pe 'A href="http://www.radioromaniacultural.ro"'www.radioromaniacultural.ro'/A' sau 'A href="http://www.radiocultura.ro"'www.radiocultura.ro'/A'

În cadrul secțiunii On Air a Festivalului Național de Teatru vor fi prezentate 10 spectacole, o premieră, un spectacol de teatru radiofonic serial, patru regizori, un critic de teatru, zeci de actori și un dramaturg - Anton Pavlovici Cehov. Printre spectacolele difuzate se numără "Trei surori", de A.P. Cehov, dramatizarea și regia artistică fiind semnate de Dan Puican (sâmbătă, de la ora 19.00), și "Livada de vișini", de A. P. Cehov, adaptarea radiofonică și regia artistică aparținând Dan Puican (duminică, de la ora 19.00).

Noutățile ediției din acest an a Festivalului Național de Teatru sunt și la nivel de imagine. Astfel, evenimentul are anul acesta un nou logo, semnat de Dragoș Buhagiar. Logoul FNT, care are ca elemente doi ochi, o aripă și o mână, înlocuiește astfel celebra lună plină de pe afișul FNT.

Bugetul total al celei de-a 21-a ediții a festivalului este de aproximativ 720.000 de euro. Institutul Cultural Român a avut o contribuție de 120.000 de lei (27.771 de euro), iar Primăria Municipiului București - prin ArCuB -, de 500.000 de lei (115.713 euro), după cum a anunțat vicepreședintelui UNITER, Aura Corbeanu, într-o conferință de presă din 29 septembrie.

Biletele pentru Festivalul Național de Teatru au fost puse în vânzare în 5 octombrie, la teatrele gazdă - Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Opera Națională București, Teatrul Național de Operetă, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Teatrul Act, Teatrul Țăndărică, Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Balcescu", Teatrul Arca - Club la Scena, precum și în rețeaua Vreau Bilet.

Organizatorii festivalului sunt Uniunea Teatrală din România - UNITER, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Primăria Municipiului București prin ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, coorganizator Institutul Cultural Român.

Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro