Călătorim în țara absurdului urmuzian cu Ismail și Turnavitu, noua premieră a Teatrului Național Radiofonic
Marți, 14 Noiembrie 2017
, ora 15.49
Teatrul Național Radiofonic vă invită să
ascultați în premieră marți, 21 noiembrie, de la ora 22.30, la
Radio România Cultural, Ismail și
Turnavitu după
Urmuz. Scenariul radiofonic, regia
artistică și interpretarea textului:
Gavriil Pinte.
Audiția cu public în avanpremieră a spectacolului Ismail și Turnavitu va avea loc luni, 20 noiembrie, de la ora 11,00, la Teatrul Metropolis, iar apoi, vom asculta Pâlnia și Stamate, prima dramatizare din creația urmuziană sub semnătura lui Gavriil Pinte (2004), cu colaborarea inginerului de sunet Luiza Mateescu și a compozitorului Ion Bogdan Ștefănescu. Intrarea e liberă.
Începând cu anul
2004, regizorul Gavriil Pinte a demarat un
program regizoral prin care realizează dramatizări ale scrierilor
lui Urmuz. Două dintre cele mai cunoscute pagini bizare sunt deja
produse la teatrul radiofonic: Pâlnia
și Stamate (2004) și Fucsiada
(2016, la
centenarul nașterii Dadaismului). Acum, cu a treia dramatizare,
regizorul Gavriil Pinte se oprește la cea mai absurdă dintre
povestiri, Ismail și Turnavitu,
apreciată de critica literară ca precursoare a teatrului
absurdului. Scenariul radiofonc propune
soluții dintre cele mai neconvenționale, în care textul povestirii
e relativizat cu elemente din biografia excentrică a autorului.
Novator-radiofonic, cu un desen sonor de o expresivitate ludică și
stranie în același timp, dramatizările antiprozei
lui Urmuz sunt un necesar gest de arhivare și interpretare a unui
moment fondator al modernității în literatura română.
Urmuz este pseudonimul literar al scriitorului avangardist Demetru Demetrescu-Buzău (1883-1923), anticipator al dadaismului, pionier al deconstrucției limbajului academic ca expresie a crizei societății începutului de secol XX. Moștenirea lui Urmuz avea să fie valorificată în teatrul absurdului lui Eugen Ionescu, care îi cunoștea și aprecia opera considerndu-l unul din precursorii „tragediei limbajului”. „Urmuz, 1883-1923, inventă – poate prin 1907 sau 1908, dată când compunea primele sale pagini bizare – un adevărat limbaj suprarealist. Urmuz este unul dintre premergătorii revoltei artei universale, unul dintre profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noștri se dezagregă, absurdă ca și eroii autorului nostru.” – spune Eugen Ionescu despre contribuția lui Urmuz la reformarea limbajului literar.
Figură singulară a literaturii române, Urmuz a lăsat o operă restrânsă în scurta sa viață, încheiată abrupt la 40 de ani, în spiritul operei sale, prin inexplicabila sa sinucidere. Paginile sale bizare, schițe și nuvele de mică întindere, constituie opera pe care a șlefuit-o obsesiv, în căutarea conciziei și perfecțiunii limbajului. Tudor Arghezi îl descoperă și debutează în 1922 în paginile Cugetului românesc, tot el găsindu-i și pesudonimul literar Urmuz. Sașa Pană publică în 1930 o ediție a scrierilor lui Urmuz, iar Geo Bogza va edita în 1928 o revista ce poartă numele Urmuz, ca recunoaștere a poziționării operei literare urmuziene ca precursoare a avangardei literare românești.
George Pruteanu, o importantă voce a criticii literare, plasează spiritul urmuzian în fruntea creatorilor de universuri literare fictive: “Urmuz e unicul nostru tragic, aproape demn de a fi opus unui Caragiale. Cu un picior în Caragiale, Urmuz e, cu celălalt, la antipodul lui. Urmuz e cel mai plăsmuitor de universuri fictive din literatura noastră, în genere lipsită de mari fantaziști. Nu am avut un Dante, nu am avut un Jarry, dar l-am avut pe “umilul” Demetrescu-Buzău și, fără ironie nici prezumție, aceasta e o posibilă compensație, echilibrând spiritul unei literaturi vii. Urmuz e un scriitor european, un mare cap de serie. Și apoi, ultima concluzie e tocmai aceea că despre Urmuz, cel mai singur între singuri, abia trebuie să stăm de vorbă.” (George Pruteanu)
Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Inginer de sunet: Mirela Georgescu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.
Audiția cu public în avanpremieră a spectacolului Ismail și Turnavitu va avea loc luni, 20 noiembrie, de la ora 11,00, la Teatrul Metropolis, iar apoi, vom asculta Pâlnia și Stamate, prima dramatizare din creația urmuziană sub semnătura lui Gavriil Pinte (2004), cu colaborarea inginerului de sunet Luiza Mateescu și a compozitorului Ion Bogdan Ștefănescu. Intrarea e liberă.
Începând cu anul
2004, regizorul Gavriil Pinte a demarat un
program regizoral prin care realizează dramatizări ale scrierilor
lui Urmuz. Două dintre cele mai cunoscute pagini bizare sunt deja
produse la teatrul radiofonic: Pâlnia
și Stamate (2004) și Fucsiada
(2016, la
centenarul nașterii Dadaismului). Acum, cu a treia dramatizare,
regizorul Gavriil Pinte se oprește la cea mai absurdă dintre
povestiri, Ismail și Turnavitu,
apreciată de critica literară ca precursoare a teatrului
absurdului. Scenariul radiofonc propune
soluții dintre cele mai neconvenționale, în care textul povestirii
e relativizat cu elemente din biografia excentrică a autorului.
Novator-radiofonic, cu un desen sonor de o expresivitate ludică și
stranie în același timp, dramatizările antiprozei
lui Urmuz sunt un necesar gest de arhivare și interpretare a unui
moment fondator al modernității în literatura română.Urmuz este pseudonimul literar al scriitorului avangardist Demetru Demetrescu-Buzău (1883-1923), anticipator al dadaismului, pionier al deconstrucției limbajului academic ca expresie a crizei societății începutului de secol XX. Moștenirea lui Urmuz avea să fie valorificată în teatrul absurdului lui Eugen Ionescu, care îi cunoștea și aprecia opera considerndu-l unul din precursorii „tragediei limbajului”. „Urmuz, 1883-1923, inventă – poate prin 1907 sau 1908, dată când compunea primele sale pagini bizare – un adevărat limbaj suprarealist. Urmuz este unul dintre premergătorii revoltei artei universale, unul dintre profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noștri se dezagregă, absurdă ca și eroii autorului nostru.” – spune Eugen Ionescu despre contribuția lui Urmuz la reformarea limbajului literar.
Figură singulară a literaturii române, Urmuz a lăsat o operă restrânsă în scurta sa viață, încheiată abrupt la 40 de ani, în spiritul operei sale, prin inexplicabila sa sinucidere. Paginile sale bizare, schițe și nuvele de mică întindere, constituie opera pe care a șlefuit-o obsesiv, în căutarea conciziei și perfecțiunii limbajului. Tudor Arghezi îl descoperă și debutează în 1922 în paginile Cugetului românesc, tot el găsindu-i și pesudonimul literar Urmuz. Sașa Pană publică în 1930 o ediție a scrierilor lui Urmuz, iar Geo Bogza va edita în 1928 o revista ce poartă numele Urmuz, ca recunoaștere a poziționării operei literare urmuziene ca precursoare a avangardei literare românești.
George Pruteanu, o importantă voce a criticii literare, plasează spiritul urmuzian în fruntea creatorilor de universuri literare fictive: “Urmuz e unicul nostru tragic, aproape demn de a fi opus unui Caragiale. Cu un picior în Caragiale, Urmuz e, cu celălalt, la antipodul lui. Urmuz e cel mai plăsmuitor de universuri fictive din literatura noastră, în genere lipsită de mari fantaziști. Nu am avut un Dante, nu am avut un Jarry, dar l-am avut pe “umilul” Demetrescu-Buzău și, fără ironie nici prezumție, aceasta e o posibilă compensație, echilibrând spiritul unei literaturi vii. Urmuz e un scriitor european, un mare cap de serie. Și apoi, ultima concluzie e tocmai aceea că despre Urmuz, cel mai singur între singuri, abia trebuie să stăm de vorbă.” (George Pruteanu)
Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Inginer de sunet: Mirela Georgescu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.
Înapoi la În actualitate
