
Premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic cu Ping-Pong, piesa de debut a dramaturgului Sandu Macrinici
Marți, 12 Septembrie 2017
, ora 18.07
Vă
invităm să ascultați joi, 21 septembrie, de la ora 23.05 la Radio
România Actualități în premieră absolută Ping-Pong de Sandu
Macrinici, adaptarea radiofonică, regia artistică și sound design:
Mihnea Chelaru. Teatrul
Național Radiofonic își propune să lanseze anual un tânăr
dramaturg promițător aflat la începutul carierei. Programul
debutează acum cu piesa tânărului autor
Sandu Macrinici, text scris pentru examenul de dizertație la
masteratul de Scriere Dramatică de la Universitatea de Arte din
Târgu Mureș pe care l-a absolvit în iulie 2017.
În distribuție: Oliver Toderiță, Mihaela Bețiu, Vlad Bîrzanu, George Ciobotea.
Muzica: George Marcu. Înregistrări teren: Marius Țoghină și Bogdan Dumitrescu. Manager de locație: Simona Vasiliu. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.
Avanpremiera cu public va avea loc miercuri, 20 septembrie, de la ora 17, la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8). Intrarea este liberă.
După
o licență în istorie și filozofie obținută în 2014 la
Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității Babeș-Bolyai
Cluj, Sandu Macrinci a absolvit anul acesta Masteratul de Scriere
Dramatică din cadrul Universității de Arte Târgu Mureș, dar în
același timp, își continuă studiile la aceeași facultate în
specializarea Regie (anul III). Piesa Ping-Pong este lucrarea sa de
master, iar tema pleacă de la situația unei familii înstrăinate,
în care relațiile copii-părinți sunt distante, în pofida
afecțiunii pe care și-o poartă reciproc. Boala fatală a tatălui
și dispariția lui e momentul reevaluării relațiilor din familie.
Iată ce spune tânărul autor despre textul său: Ping-Pong
este o piesă în care vorbesc despre ce se întâmplă atunci când
afli că un membru al familiei va muri. E un joc între acceptare și
negare. Am început să scriu în timpul unui atelier în cadrul
masteratului de Scriere Dramatică. Am explorat acest subiect care se
bazează pe o experiență personală de care am decis să nu mai
fug. Scrisă
concis, cu replici scurte, alert ritmate, sensul piesei trimite la
schimbul de pase din jocul de ping-pong, la amânarea unei
reconcilieri între generații până la momentul când e prea târziu
și regretele tinerilor rămân să ia locul sentimentelor
neexprimate. Caracterul hiperrealist al dialogurilor, limbajul
inspirat din cotidian oferă un material dramaturgic generos, pus în
valoare de unicul canal (auditiv) de comunicare și de interpretarea
nuanțată atentă la fiecare detaliu a tuturor actorilor din
distribuție.
În distribuție: Oliver Toderiță, Mihaela Bețiu, Vlad Bîrzanu, George Ciobotea.
Muzica: George Marcu. Înregistrări teren: Marius Țoghină și Bogdan Dumitrescu. Manager de locație: Simona Vasiliu. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.
Avanpremiera cu public va avea loc miercuri, 20 septembrie, de la ora 17, la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8). Intrarea este liberă.

Înapoi la În actualitate