Ideea ca, în condițiile impuse de flagelul care a cuprins întreaga planetă, să organizezi ediția ”FNT 30 – FNT ALTFEL” ca o retrospectivă a ultimilor 30 de ani, punând în dialog ”trecutul și esteticele creatorilor de ieri cu prezentul și formele noi de azi ale creatorilor în căutarea identității” mi s-a părut una programatică, de o excepțională importanță. Mă aflam de peste 20 de zile pe un pat de spital, când unul din colegii mei de salon, fost diplomat, pasionat de literatură, teatru și muzică și care dispunea de aparatura necesară, mi-a arătat comunicatele de presă ale Festivalului Național de Teatru. Citindu-le cu atenție, am fost impresionat de concept, de secțiunile propuse și, bineînțeles, de program, găsind că Festivalul este unul excelent gândit și structurat.

Cred că ar trebui pagini întregi să scrii despre el și să analizezi în amănunt ceea ce cuprinde.

Fiind in izolare, fără aparatura necesară, nu am putut urmări decât transmisiunile de pe TVR 3 și pe cele de la Radio România Cultural si Radio România Actualități, dar fiind informat în permanență de colegi și prieteni, îmi voi permite câteva aprecieri.

Personal am trăit o puternică emoție urmărind transmisiile care cuprindeau o parte dintre cele mai valoroase producții ale teatrului românesc din ultimii 30 de ani și m-am bucurat enorm că Festivalul a fost deschis cu marele spectacol ”Danaidele” al lui Silviu Purcărete, coproducție realizată în urmă cu un sfert de secol, de trei dintre cele mai vechi și importante festivaluri europene, Festivalul de la Avignon, Wiener Festwochen și Holland Festival, de Grande Halle de la Vilette din Paris, Teatrul Național Craiova și Fundația pentru Teatru și Film ”Tofan”, a cărei premieră a avut loc în ziua de 10 decembrie 1995 pe scena Naționalului craiovean, spectacolul fiind prezentat apoi, pe parcursul a doi ani, la Viena, Amsterdam, Avignon, Roma, Paris, Birmingham, Glasgow, Dublin, Leeds, încheind seria de turnee la celebrul Lincoln Centre din New York.

Aflându-mă într-o perioadă în care gândurile și preocupările mele sunt legate puternic de inaugurarea în luna septembrie a Teatrului Poesis, trebuie să spun că o impresie deosebită mi-a produs revederea excepționalului recital al lui Ion Caramitru, care, alături de Johnny Răducanu în ”Dialoguri și fantezii în jazz”, a dat o adevărată lecție de măiestrie artistică, pilduitoare pentru toți cei care iubesc Poezia și Teatrul Poetic.

Cei care au urmărit Festivalul pe Facebook aproape în întregime mi-au vorbit despre celelalte spectacole din program, dar și despre manifestările care le-au însoțit, între care și întâlnirile lui George Banu cu creatorii din teatrul românesc, un teatru pe care acest român trăitor la Paris l-a promovat, recomandat și sprijinit, girându-l prin competența personalității sale la nivel planetar.

Extrem de ofertant și cuprinzător mi s-a părut a fi programul On Air propus de selecționeri și difuzat de Radio România Actualități și Radio România Cultural. M-a bucurat și onorat că, în această selecție, și-au găsit locul și cele două recitaluri poetice, ”Ovidiu – Tristele și Ponticele” și ”La steaua care-a răsărit”, realizate de Gavriil Pinte, care l-au avut ca interpret pe… Emil Boroghină.

Trăiesc cu convingerea că și după această ediție atât de specială a Festivalului Național de Teatru, concepută de doamnele Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și domnul Călin Ciobotari, și pusă în practică împreună cu minunata echipă strânsă în jurul UNITER, ștacheta valorică a acestei ediții a rămas, asemeni ultimelor, una foarte ridicată.

Personal, aștept cu mare interes cum vor fi gândite și realizate edițiile viitoare ale Festivalului Național de Teatru.

EMIL BOROGHINĂ

Director fondator al Festivalului Internațional Shakespeare Societar de Onoare al Teatrului Național Craiova

Material preluat de pe site-ul Festivalului Național de Teatru http://www.fnt.ro/