Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Virgil Ogășanu, la aniversare - într-un regal de teatru radiofonic la Radio România Actualități

Sâmbătă, 13 Iunie 2020 , ora 11.57
 

Actor din generația de diamant a scenei românești, iubit și admirat deopotrivă de spectatorii din sălile de teatru dar și de cinefili, pedagog pasionat și dedicat, Virgil Ogășanu a absolvit institutul de teatru „Ion Luca Caragiale” din București, în anul 1964, la clasa profesoarei Beate Fredanov. După un debut fulminant pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cu două spectacole excepționale, semnate de regizorul Liviu Ciulei, Virgil Ogășanu alege, în anul 1965, Teatrul Bulandra, alegere căreia maestrul i-a rămas fidel până astăzi, deși poate fi aplaudat și pe alte scene bucureștene. Și tot de la mijlocul anilor 1960, sunt legate și cele dintâi spectacole radiofonice, cu Virgil Ogășanu în distribuție. Au trecut de atunci peste sase decenii decenii, răstimp în care domnia sa și-a construit, cu talent și profesionalism, dar în egală măsură cu dragoste și migală, o carieră radiofonică de excepție, care se îmbogățește și ne îmbogățește cu fiecare nouă partitură interpretată, care se înscrie definitiv în memoria afectivă a ascultătorilor. Este, poate, o lecție de teatru și de viață, în modestia, cu care, Virgil Ogășanu, afirma, că, și acum Pentru mine, teatrul radiofonic este un fel de școală , o școală a teatrului…”.

Din creația radiofonică a lui Virgil Ogășanu, vă oferim, în perioada 16-18 iunie, de la ora 23.05, la Radio România Actualități, trei spectacole de excepție: Aniversarea de Harold Pinter, Acul cumetrei Gurton de William Stevenson si Roman de Bucuresti de Pușa Roth. Așadar, un regal de teatru radiofonic, în miez de iunie în care, alături de Virgil Ogășanu, veți putea reasculta mari actori ai scenei românești: Mitică Popescu, Elena Nica, George Constantin, Dragoș Pâslaru, Dana Dogaru, Rodica Sanda Țuțuianu, Dorina Lazăr, Cornel Vulpe, Mihai Mălaimare, George Ivașcu, Adriana Trandafir, Lucia Maier, Sorin Gheorghiu.

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro