Ceaikovski de Nina Berberova la Radio România Actualități
Agerpres 9 nov 2015
'Ceaikovski' de Nina Berberova, este titlul celei mai recente premiere a Teatrului Național Radiofonic, un spectacol dens, concentrat, surprinzător, semnat de regizoarea Diana Mihailopol, care rememorează destinul tulburător al ilustrului compozitor, brodat pe canavaua unei epoci care a dăruit umanității opere de o indiscutabilă valoare.
Spectacolul se va difuza, în premieră, miercuri, 11 noiembrie și joi, 12 noiembrie, de la ora 23.05, la Radio România Actualități.
'Calamitățile vremurilor pe care le-am trăit mi -au fost, mai degrabă de folos: revoluția m-a eliberat, exilul mi-a dat echilibru, războiul m-a purtat către o lume protectoare' notează, spre sfârșitul vieții, Nina Berberova, una dintre personalitățile cele mai proeminențe ale literaturii ruse din exil.
Născută în cel dintâi an al secolului XX, la Sankt Petersburg, într-o familie de intelectuali, Nina Berberova va intra, încă din adolescență, în cercul spiritualității ruse: în anii de liceu citește literatură interzisă, începe să scrie poezii iar, în anii '20, avalanșa de sentimente, trăiri și emoții iscate de teroarea și mizeria care începuseră să se instaleze, după Revoluția din 1917, iau forma paginilor de proză.
Doi ani mai târziu, va sosi momentul deciziilor radicale, în care plecarea din țară devenea o opțiune definitivă iar asumarea exilului, singura modalitate posibilă de supraviețuire a conștiinței. În exil va reîncepe să scrie intens și, în ciuda faptului că va fi publicată rar și doar în revistele emigrației ruse, se va face cunoscută și apreciată în cercurile literare.
Bucuria de a-și vedea numele pe coperta unei cărți i-o va aduce anul 1935, când, la Berlin i se va publica romanul 'Suverana'. Nina Berberova va intra, însă, cu adevărat, în atenția lumii literare, la vârsta de 84 ani, odată cu 'Acompaniatoarea', roman publicat la editura Actes Sud, care va împrumuta mai apoi statutul de best-seller aproape tuturor volumelor sale ulterioare de ficțiune dar și tulburătoarelor pagini diaristice, adunate sub titlul 'Sublinierea îmi aparține'.
Scenariul radiofonic, inspirat din romanul 'Ceaikovski' de Nina Berberova, semnat de regizoarea Diana Mihailopol, care a realizat și traducerea volumului, îmbină inspirat realitatea și ficțiunea, într-o montare care surprinde și emoționează deopotrivă. Sub bagheta tinerei și talentatei regizoare, evoluează o distribuție excepțională de actori, cu Marius Manole, în rolul titular, alături de Oana Pellea, Gelu Nițu, Marian Lepădatu, Adrian Ciobanu, Mihai Niculescu, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Rodica Mandache, Crina Mureșan, Dorina Lazăr, Ion Arcudeanu, Ruxandra Maniu, Vasile Manta și Allen Christian Ilica.
Decorul sonor rafinat, construit cu talent, intuiție artistică și desăvârșit profesionalism de regizorii muzicali Patricia Prundea și Stelică Muscalu, amplifică stările, accentunând vulnerabilități, într-un crescendo tulburător.
Din echipa de realizatori ai spectacolului mai fac parte: Renata Rusu- regizor de studio, Monica Wilhelm și Radu Verdes- regizori de montaj, Vasile Manta-regizor tehnic și Irina Soare- redactor.
În avanpremieră, luni, 9 noiembrie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, va avea loc o audiție cu public, în prezența actorilor din distribuție, a echipei de creatori, a jurnaliștilor, oamenilor de teatru dar și a ascultătorilor fideli ai Teatrului Național Radiofonic, deopotrivă, cititori avizați și melomani pasionați.
(Comunicat de presă - Teatrul Național Radiofonic)