Ascultă e-teatru

Evenimente

BBC și Radio România la conducerea Radio Drama Group al EBU

Luni, 25 Aprilie 2016
 

Producătorii de teatru radiofonic din țările membre ale Uniunii Europene de Radio (EBU) s-au întrunit la Praga, între 21 și 22 aprilie, în cadrul atelierelor bienale care anul acesta au avut ca temă atragerea publicului tânăr către producția radiofonică. La sfârșitul lucrărilor au avut loc alegerile pentru noua componență a grupului Radio Drama al EBU. Președintă  a fost aleasă Alison Hindell - BBC (Marea Britanie), iar vicepreședinte Attila Vizauer – Radio România.

Ceilalți membri ai grupului sunt: Dmitriy Nikolaev RTR (Rusia), Reto Ott, RTS/DRS (Elveția), Katerina Rathouská, CR (Republica Cehă), Kevin Reynolds, RTÉ (Irlanda), Ekkehard Skoruppa, ARD/SWR (Germania), Soila Valkama, YLE (Finlanda), Marie Wennersten, SR (Suedia).

Rezultatul alegerilor subliniază aprecierea pe care membrii EBU o au pentru activitatea Radio România, pentru susținerea inovației și explorarea noilor forme de expresie radiofonică.  

Radio România organizează anual Grand Prix Nova,  un festival afirmat în spațiul cultural european și mondial. Tema aleasă, inovația, a impulsionat creatori de pretutindeni să caute originalitatea în expresia sonoră, să exploreze tehnic și auctorial noi dimensiuni  ale spectacolului acustic. Grand Prix Nova aduce la București personalități marcante, freelanceri sau reprezentanți ai posturilor prestigioase de radio în jurul unei competiții cu miza importantă a trofeelor festivalului. 

Producțiile Teatrului Național Radiofonic au obținut de-a lungul timpului mai multe premii la prestigioase competiții internaționale și sunt întotdeauna foarte așteptate și apreciate de ascultătorii Radio România.

De asemenea, în permanență Teatrul Național Radiofonic dezvoltă proiecte dedicate elevilor și studenților pentru a-i familiariza pe aceștia cu acest mijloc de comunicare artistică.

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro