Ascultă e-teatru

In actualitate

Mircea Șeptilici - vedeta spectacolelor de teatru radiofonic, în perioada 16-17 ianuarie, la Radio România Actualități

Vineri, 12 Ianuarie 2018 , ora 19.12
 

Actor, regizor, scenarist, scriitor, poet, pictor, Mircea Șeptilici( 1912-1989) a fost una dintre personalitățile artistice cele mai rafinate ale teatrului românesc. Figura sa carismatică, eleganța și rafinamentul interpretării, harul și inteligența jocului, au făcut din Mircea Șeptilici actorul ideal pentru marii regizori de teatru ai efervescentei perioade artistice din fermecătorul interbelic.

În anul 1937, când absolvea Academia de Artă Teatrală din București, tânărul actor repurtase deja semnificative succese literare, odată cu primirea entuziastă a volumului său de poezie, intitulat An din patru primăveri. Îi vor urma succese pe scenă în montări importante, la care își va aduce contribuția ca actor, regizor ori scenarist, dacă ar fi să amintim doar punerea în scenă (și scrierea ultimului act) a piesei Insula de Mihail Sebastian.

După terminarea războiului, Mircea Șeptilici, împreună cu vestitul comic N. Stroe, actrița Nora Piacentini și compozitorul Elly Roman vor pune bazele unei companii teatrale particulare, care va funcționa până la naționalizarea din 1948. Aceasta nu va fi însă singura lovitură pe care marele actor o va primi, cariera și viața sa luând o întorsătură dramatică, odată cu acuzația de activitate anticomunistă, ca membru în Lotul fugarilor de la Tămădău. În urma procesului, Mircea Șeptilici va fi condamnat și va ispăși anii de detenție în lagărul de la Poarta Albă. Va reveni apoi în viața artistică românească interpretând roluri memorabile în teatru, cinematografie, la televiziune și la Radio. În anul 1967 va fi distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a acordat „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice’’.

În timpul regimului comunist actorul va emigra în Canada, stabilindu-se la Montreal, unde va continua să joace la Micul teatru românesc, instituție a cărei activitate o va impulsiona și al cărei suflet va fi până în ultimii ani ai vieții.

În perioada 16-17 ianuarie, vă invităm să îl reascultați pe Mircea Șeptilici în spectacole de colecție din Fonoteca Teatrului National Radiofonic: spumoasa comedie Milano nu există de Dario Fo, în care îi are drept parteneri pe Mihai Fotino și Dem Rădulescu dar și interpretând celebre personaje din schițele lui Ion Luca Caragiale în spectacolul Din nou Caragiale, alături de Radu Beligan, Stela Popescu, Ștefan Mihăilescu Brăila, Rodica Mandache, Ion Marinescu, Constantin Băltărețu și Hamdi Cerchez. Spectacolele se vor difuza la Radio România Actualități, de la ora 23.05.

Arhiva : 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro