Ascultă e-teatru

In actualitate

Radio Fiction Desk – 2017 la Colegiul Național “Cantemir Vodă”

Joi, 12 Octombrie 2017 , ora 12.01
 

Marți, 17 octombrie, începând cu ora 10,30, la Colegiul Național “Cantemir Vodă” din Capitală, va avea loc cel de-al patrulea work-shop din cadrul Proiectului - concurs „Radio Fiction Desk- 2017. La acestă întâlnire participă trupa de elevi-actori, coordonată de doamna profesoară Mihaela Constantinescu, echipa de realizatori Radio România și invitatul special, cunoscutul actor Vasile Muraru. Piesa de teatru pe care tinerii actori și-au propus să o pregătească și să o înregistreze radiofonic este Ciudatul rol al întâmplării” de Ion Băieșu , în regia lui Vasile Manta.

Radio Fiction Desk - 2017” este un proiect-concurs, aflat acum la cea de-a treia ediție, realizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media - Teatrul Național Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, și care are drept scop diversificarea manierei de exprimare artistică, a trupelor de elevi-actori din liceele bucureștene, prin realizarea de spectacole de teatru radiofonic.

În cadrul acestei a treia ediții, care se derulează pe parcursul anului 2017, participă trupe de actori-elevi de la patru licee bucureștene și anume: Colegiul Național ”Ion Neculce”, Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”,Școala Centrală” și Colegiul Național ”Cantemir Vodă”.

Conform metodologiei de desfășurare a Proiectului, în toate aceste licee, aflate în concurs, se desfășoară work-shop-uri la care participă profesioniști ai Redacției Teatru, alături de personalități ale scenei teatrale din România – colaboratori constanți ai Teatrului Național Radiofonic. La finalul fiecăruia dintre cele patru stagii de pregătire, elevii înregistrează radiofonic piesele de teatru repetate, în studioul „Mihai Zirra” al Societății Române de Radiodifuziune.

După înregistrare și postprocesare, spectacolele sunt postate pe site-ul tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro, în succesiunea realizării lor, unde vor putea fi ascultate și notate de către toți ascultătorii teatrului radiofonic. Proiectul „Radio Fiction Desk – 2017” se va încheia cu o Gala de premiere care va avea loc în luna decembrie.


Puteți asculta și nota, pe site-ul tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro, piesele care sunt înregistrate până acum: „Rămășagul”, o adaptare după Vasile Alecsandri, interpretată de trupa de elevi - actori de la „Școala Centrală”,Steaua fără nume”, o adaptare după Mihail Sebastian, interpretată de elevii - actori de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și ”Bacul nu-i sfârșitul lumii” de Filip Columbeanu, interpretată de elevii - actori de la Colegiul Național ”Ion Neculce”.


Începând cu acestă ediție, Primăria Capitalei este Partener Instituțional al Proiectului ”Radio Fiction Desk”.


https://www.facebook.com/RadioFictionDesk

Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro