Ascultă e-teatru

In actualitate

Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen, în premieră, la Radio România Cultural-spectacol dedicat împlinirii a 212 ani de la nașterea scriitorului danez

Miercuri, 22 Martie 2017 , ora 17.23
 
Teatrul Național Radiofonic pentru copii vă invită să ascultați, la Radio România Cultural, duminică, 2 aprilie, de la ora 9.00, spectacolul radiofonic, în premieră Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen. Scenariul și regia artistică: Mihai Lungeanu

Născut la 2 aprilie 1805, în Danemarca, Hans Christian Andersen, avea să devină, în cei 70 de ani de viață, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori în țara sa natală și în lume. O operă amplă, alcătuiră din romane, eseuri, poezii, note de călătorie si povești, avea să impresioneze o întreagă lume literară. Dar cititorii de pe toate meridianele, din contemporaneitate dar și din posteritate, îi vor asocia numele, cu neasemuitele sale povesti. Scrise într-un număr impresionant, edițiile sale de aventuri si istorii, cum îi plăcea să le numească, cuprindeau peste 180 de titluri. Traduse, în cele aproape două veacuri de la publicare, în peste 100 de limbi, basmele sale sunt si astăzi nelipsite din rafturile bibliotecilor, din cataloagele marilor edituri, din repertoriile teatrelor pentru copii inspirând super producții cinematografice, dacă ar fi să amintim doar multpremiata peliculă Frozen, cu rădăcini în tezaurul andersenian. În semn de prețuire, Ziua Internațională a Cărții pentru copii, se sărbătorește, în fiecare an, la 2 aprilie, eveniment ce are loc din anul 1967, fiind patronat și sponsorizat de o țară membră a International Board on Books for Young People (IBBY). De asemenea, un important premiu literar din patria sa îi poartă numele iar simbolul capitalei daneze este statuia Micii Sirene, un alt personaj îndrăgit , născocit de marele Andersen.


Teatrul Național Radiofonic pentru copii aduce omagiul său neîntrecutului povestitor, invitându-vă să ascultați, un spectacol în premieră, inspirat din basmul Hainele cele noi ale împăratului . Scenariul radiofonic, semnat de regizorul Mihai Lungeanu, accentuează umorul și malițiozitatea rezidente în nemuritoarele replici, scrutează profunzimile firii omenești, cu privirea inocentă a eternului copil, reliefând dimensiunile de universalitate ale poveștii, interpretată cu har, talent și inteligență artistică de mari actori ai scenei românești: Alexandru Georgescu în rolul fermecătorului și credulului împărat, păcălit de cei doi simpatici și pehlivani croitori, interpretați de Ioan Batinaș și Daniel Badale, alături de Petre Lupu- Slujitorul, Mihai Niculescu- Ministrul, Ioana Popovici Chelaru-Copilul și Violeta Berbiuc alături de Vasile Manta-părinții copilului. Cei doi copii care deslușesc firul poveștii, împletind realitatea cu imaginația și ne însoțesc în lumea fermecată a basmului, sunt interpretați cu vervă și haz de actrița Ani Crețu – sora cea mare, si copilul Silviu Stănescu-fratele mai mic. Coloana sonoră extrem de sugestivă a spectacolului, semnată de regizorul tehnic Vasile Manta și decorul muzical, construit cu rafinament și sensibilitate de regizorul muzical Patricia Prundea, construiesc atmosfera acestui basm, dedicat, ascultătorilor, de toate vârstele, ai Teatrului Național Radiofonic pentru copii. Din echipa de realizatori mai fac parte: Janina Dicu- regizor de studio, Dana Lupu-regizor de montaj și Irina Soare- redactor și coordonator de proiect.

Spectacolul, în premieră, Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen, scenariul si regia artistică Mihai Lungeanu, va fi lansat si va avea audiția, în avanpremieră, luni, 27 martie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic din București, în prezența actorilor din distribuție, a echipei de realizatori, și a publicului iubitor al fenomenului. Intrarea este liberă.





Arhiva : 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro