Ascultă e-teatru

Arhiva Evenimente

Regizorul Vasile Manta a încetat din viață

Joi, 15 Martie 2018 , ora 17.13
 
Joi, 15 martie 2018 a încetat din viață, la Spitalul Militar din București, regizorul Vasile Manta, nume de primă mărime al Teatrului Național Radiofonic.

Născut în 31 decembrie 1949 la București, Vasile Manta a urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” (Colegiul „Sf. Sava”) din București, absolvind apoi Institutul Politehnic București (Facultatea de Electrotehnică). A pășit în Radio la vârsta de 9 ani printr-o întâmplare care a avut rol esențial în viața lui. A devenit în scurt timp colaborator al emisiunilor pentru copii și tineret, fiind lider al grupei de copii în care se regăseau actori și regizori de mai târziu (Eugen Cristea, Gelu Colceag, Jeanine Stavarache ș.a.). „Timbrul vocii mele semăna cu cel al Silviei Chicoș, pe care am cunoscut-o, am stat alături de ea, am învățat multe lucruri pentru că era o actriță cu totul și cu totul remarcabilă pentru roluri de copii”, mărturisește Vasile Manta într-un interviu realizat de Pușa Roth. Vocea sa ajunsese binecunoscută mulților ascultători al acestor încântătoare emisiuni.

În calitate de interpret, a fost prezent în peste 2000 de emisiuni, cum ar fi: Teatru la microfon pentru copii, Teatru pentru adulți, Roza vânturilor, Clubul Voioșiei, Vreau să știu, Radio Prichindel, Poștașul Tic-Pitic, Înșir-te mărgărite, 101 legende românești, Prietenii lui do-re-mi, RadioVoinicel etc. Aceste emisiuni sunt și astăzi păstrate în fonoteca radioului. Iată doar câteva roluri: „Micul prinț” de Saint-Exupery (premiul special al Redacției culturale a RTV, 1962), Vișinel din „Aventurile lui Cippolino”, muzical de Titi Acs după Giani Rodari, Prichindel din serialul pentru copii „Aventurile lui Prichindel”, muzical de Călin Gruia și Livio Bellegante, Mamilius, fiul regelui, din „Poveste de iarnă” de W. Shakespeare, Ilieș, fiul lui Tomșa, din „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri, copilul din „Wilhelm Tell” de Fr. Schiller, cu Septimiu Sever în rolul principal. În perioada 1963–1967, în paralel cu rolurile din radio, a fost selecționat de regizorii Lucian Pintilie și Ion Cojar pentru a juca diverse roluri pe scenele bucureștene. Astfel, pe scena Teatrului Național din București, sala Comedia, a jucat rolul Luca Lacrimă din piesa „Domnișoara Nastasia” de G.-M. Zamfirescu, în regia lui Ion Cojar, iar pe scena Teatrului Bulandra din București, a interpretat rolul principal – copilul Johnny, din piesa „Inima mea este pe înălțimi” de William Saroyan, în regia lui Lucian Pintilie. Această piesă a fost înregistrată și în studiourile radioului și există în Fonoteca de Aur a Teatrului Național Radiofonic. De asemenea, tot la Teatrul Bulandra, a jucat rolul Ptolomeu în piesa „Cezar și Cleopatra” de G. B. Shaw, iar la Teatrul Național, rolul elevului din piesa „Examenul” de Ian Gawlik, în regia lui Cristian Munteanu. Pe toată perioada liceului și facultății, a colaborat permanent cu radioul.

 

În anul 1981, a fost angajat permanent, în urma unui concurs, în redacția Teatru a RTV, ca regizor tehnic, apoi realizator responsabil. A colaborat cu personalități ale teatrului românesc, ale teatrului radiofonic, compozitori, regizori muzicali de prestigiu: Mihai Zirra, Paul Stratilat, Constantin Moruzan, Elena Negreanu, Mihai Pascal, Val Moldoveanu, Cristian Munteanu, Titel Constantinescu, Ion Vova, Leonard Popovici, Eugen Todoran, Olimpia Arghir, Silviu Jicman, Domnița Munteanu, Dan Puican, Grigore Gonța, Mircea Marin, Adrian Lupu, Hary Eliad, Mircea Veroiu, Dinu Tănase, Alexa Visarion, David Esrig, Radu Penciulescu, Horea Popescu, Dan Nasta, Kincses Elemer, Felix Alexa, Sorana Coroamă, Zoe Anghel Stanca, Constantin Dinischiotu, Titi Acs, Paul Urmuzescu, Dumitru Capoianu, Lucian Ionescu, Timuș Alexandrescu, Romeo Chelaru, George Buican, Tatiana Andreicic, Livio Bellegante, Flavia Cosma, George Marcu și mulți alții, realizând un număr uriaș (peste 3800) de piese radiofonice în toate genurile, emisiuni scenarizate, emisiuni de divertisment, multe dintre ele aflate în Fonoteca de Aur.

 

În anul 1991, în cadrul „Zilelor Marconi”a primit premiul Uniunii Creatorilor de Emisiuni Radiofonice, pentru piesa „Migrena” de Hanibal Stănciulescu. În anul 1994 a făcut parte din echipa de realizatori care a primit premiul UNITER pentru piesa „Patima roșie” de Mihail Sorbul. Același premiu UNITER l-a mai primit pentru piesele „Adam și Eva” de Liviu Rebreanu, regia: Leonard Popovici  (1996), pentru piesa „Un duel în ziua nunții” de Cehov, în regia lui Alexa Visarion (2004), și pentru piesa „Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavrede Matei Vișniec, în regia lui Mihai Lungeanu (2010), „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, în regia lui Gavril Pinte, ”Două nuvele” de Mihail Bulgakov: „Ștergarul cu cocoș” și „Beregata de oțel”, în regia Dianei Mihailopol.

 

Vasile Manta era un adevărat maestru al teatrului cu unică dimensiune, găsind mereu idei, sugestii adecvate pentru spațiul sonor distinct, ceea ce conferă culoare și farmec aparte acestei specii de teatru. Era totodată un excelent cunoscător al actorilor, al posibilităților proprii fiecăruia în fața microfonului, mereu cu indicații pertinente, așa încât trecerea sa la realizarea în calitate de regizor artistic a spectacolelor de teatru radiofonic a fost una firească. Absolvent al cursurilor universitare de regie artistică, doctor în teatru cu o teză despre „Spațialitatea universului sonor în teatrul lui Anton Pavlovici Cehov” (îndrumător: Alexa Visarion), Vasile Manta și-a continuat activitatea – care însumează cinci decenii – la Teatrul Național Radiofonic ca regizor artistic, în anii 2000, realizând totodată și coloana sonoră a montărilor. A lucrat cu aceeași dăruire și generozitate și după pensionare (2015), semnând recent câteva superproducții ale TNR, între care amintim „Salonul roșu” (2016) și „Saloanele gotice” (2017), dramatizări de Pușa Roth după Strindberg (regia artistică), ”Quo Vadis”, dramatizare de Rodica Suciu Stroescu după romanul lui Henryk Sienkiewicz (regia tehnică), „Surpriza dragostei” de Marivaux (regia artistică). Una dintre ultimele sale creații ca regizor artistic, „Lupoaica” de Giovanni Verga, se va difuza în această seară, joi, 15 martie 2018, la ora 19.00, la Radio România Cultural.
A fost membru UNITER, în calitate de regizor artistic, și membru al Uniunii Cineaștilor din România, secția Asociația Creatorilor de Coloană Sonoră.

 

Plecarea lui Vasile Manta reprezintă o grea pierdere pentru Radio România.

Corpul neînsuflețit va fi depus vineri, 16 martie 2018, între orele 13.00–15.00 în foaierul Sălii Radio. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 17 martie 2018, ora 13.00, la Cimitirul Chitila.

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro