Ascultă e-teatru

Arhiva Evenimente

Spectacolul Argentina, în selecția finală a Festivalului Prix Italia

Marți, 4 Octombrie 2011
 

Spectacolul Argentina, scenariu radiofonic și regie artistică Ilinca Stihi, text inspirat de poemul Veghi din volumul Iluminări de Arthur Rimbaud, a primit o nouă recunoaștere internațională. La cea de a 63-a ediție a Prix Italia (18 – 23. 09. 2011, secțiunea radio-drama), producția Redacției Teatru, Argentina, a fost selectată într-un prestigos ''top trei'', alături de alte două spectacole radiofonice, Please Mind the Gap (Croația, HRT) și Little Thumb (Italia, Radio 24); de altfel, în mai 2011, la Festivalul Internațional de la Hvar (ediția a aXV, secțiunea teatru radiofonic), Argentina a câștigat Prix Marulic.

După spectacolul Maldoror – distins, la rîndul său, în 2010, cu Premiul Ex Aequo și Premiul Marulic la două importante festivaluri internaționale (detalii pe http://srr.tnr.ro), scenariu care pleacă de la Les Chants de Maldoror de Lautréamont - Argentina este cea de a doua parte a unui triptic în care autoarea își construiește ficțiunile pe urma emoțiilor transmise de universuri poetice pe care le simte vii și corespondente prezentului. Ilinca Stihi spune o poveste în care Vlad Țepeș (nu, nu acela din istoria noastră medievală!), un tânăr realizator de emisiuni de radio, își găsește salvarea de platitudinile cotidiene într-un univers compensatoriu – o lume imaginară, dar și posibilă-, în căutarea pasiunii, a aventurii și a senzualității. Argentina devine obsesia călătoriilor, decorul fantasmărilor în culori tari, a sexualității violente.

Ilinca Stihi, care este și regizorul artistic al spectacolului, elaborează împreună cu Mihnea Chelaru și Mădălin Cristescu, un spectacol în care identitatea eroului se exprimă în registre sonore multiple, iar Marius Manole, în rolul principal, găsește resurse actoricești să convingă.

Crenguța Manea

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro