Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Cronica unei premiere anunțate: Ivanov după Anton Pavlovici Cehov la Teatrul Bulandra

Luni, 24 Ianuarie 2011
 
O nouă ediție a emisiunii Cronica unei premiere anunțate se difuzează vineri, 28 ianuarie 2011, ora 14:05, la Radio România Cultural și are drept subiect viitoarea premieră semnată de Andrei Șerban pe scena de la Teatrul Bulandra, Ivanov după Anton Pavlovici Cehov.

Ca și în alte ediții ale acestei emisiuni, Crenguța Manea vă propune momente din repetiții în care sunt reliefate pasiunea și efortul cu care se construiește un spectacol; momente în care, alături de Andrei Șerban, se distinge o distribuție dedicată cu tot sufletul împlinirii artistice a acestei noi montări, Ivanov. Interviurile cu actorii Victor Rebengiuc, Vlad Ivanov, Marius Manole, ca și mărturiile scenografei Carmencita Brojboiu reflectă din diferite perspective această creație scenică a lui Andrei Șerban, regizor marcant al teatrului contemporan.

Ivanov, un spectacol de Andrei Șerban, vorbește despre neputința de a ne raporta la adevărurile esențiale, despre mistificările cu care încercăm să ne înfrumusețăm propria imagine, despre nefericire și singurătate, o poveste despre cum ne înnecăm viața în derizoriu.

Pe scena de la Sala ''Toma Caragiu'', Teatrul Bulandra prezintă repetiții cu publicul în perioada 25-28 ianuarie și sâmbătă, 29 ianuarie, ora 19:00, premiera oficială a spectacolului Ivanov.

Realizator: Crenguța Manea



Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro