Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

”Ora de teatru radiofonic”- în școli

Miercuri, 15 Mai 2019 , ora 16.13
 

Radio România, prin Teatrul Național Radiofonic, împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) propun elevilor din școlile gimnaziale o altfel de ”oră” – și anume, ”o oră de teatru radiofonic”.

Cel de-al treilea eveniment al Proiectului - ”Ora de teatru radiofonic” în școli va avea loc vineri, 17 mai, la Școala Gimnazială Numărul 190, începând cu ora 13.00, invitat fiind actorul Mircea Constantinescu.

Proiectul se desfășoară pe parcursul anului calendaristic 2019, începând cu luna martie, în șapte școli generale din București, selecționate de către ISMB. În fiecare dintre aceste școli, va participa echipa proiectului și un actor, care vor organiza o audiție la care elevii vor putea asculta ”Mituri și Legende - Zeii din Olimp”, scenariu radiofonic de Sanda Socoliuc, în regia artistică a lui Vasile Manta. După o scurtă prezentare a piesei de teatru radiofonic, asistenței formată din elevi, dar și din profesorii lor, iar actorul invitat le va povesti câteva dintre particularitățile teatrului radiofonic și experiențele sale personale din timpul înregistrărilor. Audiția piesei este urmată de o scurtă dezbatere pe seama conținutului piesei, moderată de către coordonatorul proiectului Manuella Popescu și un mini-concurs cu premii promoționale Radio România.

Obiectivul principal al Proiectului îl constituie atât îmbogățirea nivelului de cultură generală a elevilor, prin audierea unor piese de teatru din ”fonoteca de aur”, cât și sprijinirea, în mod nemijlocit, a procesului de învățământ prin selectarea acelor piese de teatru care se află în programa de învățământ.

Promovarea evenimentului se face prin postarea de afișe în școli, dar și pe site-urile școlilor și cel al Teatrului Național Radiofonic – tnr.srr.ro.

Manuella Popescu - Coordonator proiect
Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro