Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Teatrul Național Radiofonic, seară de seară, la Radio România Brașov FM

Marți, 26 Februarie 2019 , ora 14.52
 

Începând de vineri, 1 martie 2019, Teatrul Național Radiofonic vă dă întâlnire pe frecvențele Radio România Brașov FM, în fiecare seară, de la ora 21.00.


În anul în care se împlinesc 90 de ani de la difuzarea pe teritoriul României a primului spectacol radiofonic, Teatrul Național Radiofonic face o surpriză pasionaților de teatru și nu numai, din județele Brașov și Sibiu. Aceștia se vor putea bucura seară de seară, timp de aproape două ore, atât de montările considerate deja repere, cât și de cele mai recente producții ale Teatrului.


Debutul TNR pe postul Radio România Brașov FM, se va face cu spectacolul Romeo și Julieta de William Shakespeare, în regia artistică a lui Dan Puican și regia muzicală a lui Timuș Alexandrescu. În rolurile principale: Adrian Pintea și Mariana Buruiană. Selecția oferită publicului urmărește o ierarhie a valorilor artistice, dar și o coerență tematică. Așa se face că programul lunar va fi pregătit în jurul unei idei, care va ghida alegerea celor mai frumoase și valoroase spectacole din repertoriul Teatrului.


Așadar, Martie este dedicat Femeii (femeia romantică, femeia puternică, femeia muză, femeia ideală sau imperfectă – EA în toate ipostazele sale) și, în același timp, pune la dispoziția ascultătorului povești pentru toate gusturile, acoperind o varietate de genuri și titluri ale dramaturgiei și literaturii universale, încununate, după buna tradiție a Teatrului Național Radiofonic, de distribuții cu nume importante și voci inconfundabile ale teatrului românesc.


Dintre spectacolele care urmează să fie difuzate în luna martie, amintim: Meditațiile Ritei de Willy Russell (regia: Florian Pittiș), Dulcea pasăre a tinereții de Tennessee Williams (regia: Dan Puican), Peer Gynt de Henrik Ibsen (regia: Titel Constantinescu), Maitreyi de Mircea Eliade, Adam și Eva de Liviu Rebreanu (ambele în regia lui Leonard Popovici). Veți recunoaște, desigur, vocile marilor actori: Carmen Stănescu, Mirela Gorea, Carmen Galin, Irina Mazanitis, Valeria Seciu, Dorina Lazăr, Dana Dogaru, Emilia Popescu, George Constantin, Radu Beligan, Florian Pittiș, Mircea Albulescu, Ion Caramitru ș.a.

De asemenea, în fiecare duminică, ascultătorii vor fi înscriși la un divertisment de performanță, antrenați de marii atleți ai umorului: Marin Moraru, Ileana Stana Ionescu, Horia Șerbănescu, Rodica Popescu Bitănescu, Nae Lăzărescu ș.m.a.


Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro