Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Teatrul National Radiofonic vă invită să ascultați Povești noi pentru voi la Librăria Cărturești-Verona

Miercuri, 28 Februarie 2018 , ora 14.46
 


Teatrul Național Radiofonic și Librăria Cărturești Verona vă invită, vineri, 2 martie, de la ora 17.00, la audiția- atelier a spectacolului radiofonic pentru copii Anotimpurile buclucașe de Sînziana Popescu. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuție: Manuela Ciucur, Anne Marie Ziegler, Alina Teianu, Adina Andrei, Jeanine Stavarache, Stefan Velniciuc, Florin Anton. Redactor si producator: Irina Soare. Regia de montaj: Mirela Anton si Radu Verdeș. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta

Evenimentul se va bucura de participarea autoarei.

Proiect inițiat și coordonat de regizorul Mihai Lungeanu


Povești noi pentru voi, acesta este darul cu care Teatrul Național Radiofonic pentru copii își întâmpină, în fiecare lună, ascultorii mai mici dar și mai mari, în mansarda librăriei Cărturești Verona, o invitație și o provocare deopotrivă de a asculta spectacole inspirate din literatura contemporană care se inscriu in șiragul  neîntrerupt, prin ani, al Basmelor din toate timpurile.

De data aceasta, vă așteptăm să descoperiți, poate, taina anotimpurilor, ascultând și ilustrând o poveste minunată, amuzantă și plină de sensibilitate, imaginată de scriitoarea Sînziana Popescu. Autoare apartinand tinerei generații de scriitori, Sinziana Popescu este deja un nume consacrat in peisajul literar romanesc, numele ei fiind nelipsit din librării - pe scena de hârtie, de pe afisele teatrelor dar si de pe scena undelor radiofonice.  A scris proză, piese de teatru , scenarii de film si televiziune, a căror certă valoare literară a fost recompensată cu numeroase premii, dacă ar fi să amintim doar: Premiul secțiunii de dramaturgie pentru copii și tineret pentru piesa „Viața ca o poveste”, Concursul „Camil Petrescu, Premiul I pentru piesa „Alunecând într-o prună” – secțiunea de dramaturgie pentru copii, Concursul de scenarii radiofonice, Radiodifuziunea Română, Premiul III pentru textul dramatic „Iubirea unui iceberg” – secțiunea de dramaturgie pentru adulți, Concursul de scenarii radiofonice, Radiodifuziunea Română( 1999), Diploma de merit pentru scenariul „Despre eroi și muște”la Concursul de scurtmetraje al Uniunii Producătorilor de Film și Audiovizual din România( 2003), Marele Premiu pentru piesa „Domnul de Ciocolată”, Concursul de dramaturgie al Festivalului Internațional de Păpuși și Marionete „Gulliver”, Galați( 2005) ,Marele Premiu pentru textul dramatic „Când jucăriile spun pa”, Concursul de dramaturgie al Festivalului Internațional de Teatru „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, București ( 2007), Premiul Asociației Scriitorilor din București, secțiunea de literatură pentru tineret, pentru romanul „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm”( 2008), Nominalizare la premiile Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea de literatură pentru tineret, pentru romanul „Drumul Anei prin Valea Plângerii( 2010).

Vă așteptăm așadar, dragi copii dar și stimați părinți și bunici, să ne fiți alături într-o minunată călătorie radiofonică, alături de Moș Timp, Mama Natură și de Prințesele Anotimpuri, o nouă provocare pentru prichindeii-spectatori-ilustratori care vor (re)descoperi și, prin desenele lor, vor îmbogăți cu propriul spirit creativ universul virtual specific audițiilor radiofonice, lumea fascinantă pe care numai teatrul radiofonic o poate exprima, prin specificitatea sa.

Înscrieri la 0732003051 / inscrieri@carturesti.net

Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro