Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

„Surpriza dragostei” de Marivaux, în premieră la Teatrul Național Radiofonic

Marți, 13 Februarie 2018 , ora 13.42
 
Marți, 20 februarie 2018, la ora 17.00, Muzeul Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8) vă invită la audiția cu public a spectacolului „Surpriza dragostei” de Marivaux. Traducere și adaptare radiofonică de Pușa Roth. Regia artistică: Vasile Manta. Distribuția: Contesa – Crina Lință; Lélio – Mihai Mălaimare; Colombina, însoțitoarea contesei – Cătălina Mustață; Arlequin, valetul lui Lélio – Marius Rizea; Jacqueline, servitoarea lui Lélio – Manuela Ciucur; Pierre, amantul lui Jacqueline – Silviu Biriș. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Radu Verdeș și Dana Lupu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Spectacol sponsorizat de Societatea Comercială DIRECT HOME SERVICES DISTRIBUTION SRL București.

Spectacolul „Surpriza dragostei” va fi difuzat în premieră marți, 27 februarie 2018, ora 19.00, la Radio România Cultural.

Puțini scriitori au șansa de a-și transforma numele în substantive, adjective, verbe devenite bunuri comune. De a face ca derivatele numelui lor să pășească dincolo de granițele operei lor. Este cazul lui Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, normandul născut la Paris, la 4 februarie 1688, la 15 ani după moartea lui Molière și plecat spre alte zări tot într-o zi de februarie, 12, a anului 1763, uitat și izolat de lume. „Marivaudage” înseamnă de două veacuri „amabilitate prețioasă, limbaj galant.” Caracterizând un stil, adjectivul „marivaudé” a devenit sinonimul livresc pentru „rafinat, pedant, prețios, întortocheat, alambicat.” Cât despre verbul „marivauder”, inutil, poate, să amintim semnificația lui: „a imita stilul afectat al lui Marivaux”. „Îndrăgostit de teatru și de adevăr, moralist fără a fi mizantrop, spectator lucid al unei lumi în schimbare, Marivaux a dorit să inventeze idei și limbaje noi. Este ceea ce el numea a gândi în calitate de om”, scriu istoriile literare.

Nimeni până la Marivaux nu mai dăduse atâta importanță, în teatru, iubirii, „romanul inimii”, cum o va defini Beaumarchais. Dar jocul dragostei este deopotrivă pentru scriitorul francez joc al întâmplării, al hazardului, pentru a cita titlul celei mai bune comedii a prețiosului dramaturg, jucată în 1730. Cazuistica revărsată pe scenă, blamată de unii, gustată de alții, cu „rafinamentul dus până la șicană”, surâsul de salon contrastând cu bufoneria, ipostaza de precursor al feminismului l-au făcut pe Marivaux atât de agreabil spectatorului de pretutindeni, situându-l printre primii patru-cinci mari autori comici ai Franței.

Marivaux pendulează prin registrele comediei pe care încearcă să o reînnoiască în totalitate. Comedia dragostei? Neliniștitul scriitor surprinde cu finețe gesturi, relații interumane, secrete, măștile inimii omenești. Știe ca nimeni altul să privească dragostea sub aspect comic și, uneori cu un zâmbet subtil, alteori plin de sarcasm, să o supună unei analize minuțioase. Analiza lui psihologică, niciodată însă făcută la vedere, caută cu o plăcere imensă, poate chiar ușor diabolică, resorturile cele mai ascunse ale sentimentului. Frecvent, sub aparența unui joc de societate agreabil și, până la un punct, decorativ, care încântă prin verva lui. Celebră a rămas o întâmplare din 1722. Intrând incognito în cabina actriței Silvia Baletti, Marivaux îi citi cu spirit și entuziasm textul piesei „Surpriza dragostei”, pe care ea tocmai îl învăța. „Domnule, strigă actrița, sunteți Diavolul sau autorul?”

După o piesă în versuri, o tragedie și două comedii, Marivaux își îndreaptă atenția spre Comedia Italiană, trupa sa preferată, alungată de Ludovic al XIV-lea, rechemată de Regent în 1716, trupă pentru care scrie comedii care îi impun treptat stilul, acela al unui explorator al tribulațiilor amoroase, al „jocurilor” în egală măsură fericite și crude. Odată cu „Surpriza dragostei” („La Surprise de l’amour”), Marivaux pornește pe drumul creării genului personal de comedie psihologică. Devenise autorul preferat al trupei comedianților italieni, iar numele actorilor se regăsesc în piese. „Surpriza dragostei” s-a jucat în premieră în 3 mai 1722 la Hôtel de Bourgogne din Paris. Titlul va fi reluat în 1727: „A doua surpriză a dragostei”.

Cu personaje care se revendică formal din commedia dell’arte, „Surpriza dragostei”, pe care Théophile Gautier o considera capodopera lui Marivaux, este o fermecătoare punere în scenă a frământărilor născute de sentimentul de dragoste, de la refuz la acceptare, de la reticență și mefiență la înflăcărare și încredere, într-un limbaj plin de culoare și expresivitate, în care stereotipiile commediei dell’arte sunt învinse de strălucirea stilului teatral atât de personal al lui Marivaux.

La aniversarea a 330 de ani de la nașterea dramaturgului francez, Teatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați în premieră „Surpriza dragostei”. Traducerea Pușei Roth, autoare și a inspiratei adaptări radiofonice a piesei, conferă echivalențe reușite ale expresiilor, contextelor, jocurilor de cuvinte din textul original, într-o montare semnată de regizorul Vasile Manta, care a pus în valoare generoasele partituri actoricești ale interpreților.

Costin Tuchilă

Pagină de facebook Surpriza dragostei: https://www.facebook.com/Surpriza-dragostei-1945794519004684/

Promo: https://www.youtube.com/watch?v=ZjA9HwL_Iqk&feature=youtu.be


Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro